luni, 10 august 2009

Agresivitate

La ora prânzului, o studentă (luându-mă după înfăţişare şi vârstă) se întoarce cu paşi hotărâţi şi aruncă vorbe repezi şi încruntate peste tejghea: „Eu am cerut asta şi asta, şi tu mi-ai dat altceva!” Vanzătoarea, cam de aceeaşi varstă cu studenta, verifică rapid casa şi spune: „Eu am notat asta şi e ceea ce v-am dat. Scuzaţi.” „Nu e adevarat eu am cerut...” „Un moment, vă schimb.” Şi schimbă comanda. Vânzătoarea zâmbeşte timid şi studenta pleacă grabit şi încruntată.

Nu mai acceptăm! Nu mai acceptăm că cineva poate să greşească, ci suntem convinşi că a făcut-o special. Am uitat (sau le considerăm nedemne de democraţia nouă) zicerile bunicilor noştri. „Vorba dulce mult aduce” nu am considerat-o bună de luat cu noi la trecerea în mileniul actual. Am uitat să zâmbim şi privim încruntat la tot ce ne înconjoară. Nu contează cine ce face şi cum vrea să ajute, ci dorim să spunem răspicat, cât mai des, că aşa ceva numai în România se întâmplă. Uităm să ne punem o întrebare simplă: „Ce pot face eu ca să schimb ceea ce nu-mi place în jur?” Aşteptăm ca altcineva să intrevină. Iar dacă nu ne convine, strigăm încruntat că aşa ceva nu se poate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu