Reţetă pentru An Nou

• Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciuine, mandrie, ura, invidie si frica
• Se imparte fiecare luna in 30, 31 sau 28 de zile (după caz), astfel ca provizia sa ajunga exact un an
• Fiecare zi se prepara separat: o parte munca si liniste, doua parti veselie si umor
• Se mai adauga: trei lingurite de optimism, o lingurita de toleranta, un strop de bun simt si o picatura de speranta
• Peste tot se toarna apoi dragoste din belsug
• Preparatul gata facut se impodobeste cu un buchet de optimism
• Se serveste zilnic cu bucurie, la o ceasca de ceai sau cafea invioratoare si cu incredere inepuizabila in viaţă

[Sursa: Internet]

Sfârşit de an

Sfârşit de an. Clipe de aducere aminte. Privim în urmă şi judecăm ce am făcut, ce am văzut, ce am primit şi ce am dat. Privim înainte curioşi să aflăm ce descoperim.

Un Mulţumesc pentru cei ce m-au ajutat şi altul pentru cei ce m-au încurcat. Datorită lor sunt aici. Şi nu-mi pare rău.

Un zâmbet pentru clipele de bucurie şi altul pentru momentele de tristeţe. Unul pentru realizări şi altul pentru oportunităţile ratate. Datorită lor am mai învăţat câte ceva.

Împăcare cu sine. Un Iartă-mă celor cărora le-am greşit. Bucurie pentru ziua de ieri, de azi şi de mâine

Mi-e dor

Mi-e dor de iernile copilăriei, când zăpada construia o întreagă lume de poveşti şi apa din bocanci nu era luată în seamă.

Mi-e dor de derdeluşul de la ţară, când ne bucuram că n-a trecut plugul şi tot drumul din sat era numai al nostru.

Mi-e dor de mirosul de foc de lemne, de friptura proaspătă de porc făcută pe plită, de mustul adus din beciul îngheţat.

Mi-e dor de părul bătrân din grădină, în care, oricât de grea era iarna, mai găseai, undeva în vârf, câteva pere uitate de toamnă.

Mi-e dor de pădurea dezgolită, acoperită de nea şi plină de linişte amorţită, unde, cu vecinul pădurar care o cunoştea ca-n palmă, căutam şi găseam întotdeauna un brăduţ pentru Crăciun.

Mi-e dor de lătratul supărat al lui Azor, când în fapt de seară era trezit de glasurile colindătorilor.

Mi-e dor de ciripitul înfofolit al vrăbiuţelor ce învăţau repede să-şi ceară tainul zilnic de firimituri.

Mi-e dor de mirosul proaspăt de cozonac, de aroma clocotitoare a gogoşilor, de laptele cald de abia muls.

Mi-e dor de copilăria zburdalnică, nebunatecă, nepăsătoare şi fără griji, ce a rămas departe, din ce în ce mai departe.

O lume SMS

Oare tindem spre o lume a calculatoarelor? ... Oare tehnologia este factorul care adânceşte diferenţa dintre natural şi artificial? ... Începem să refuzăm să gândim... (Ref: O lume a calculatoarelor)

Ce este mai prost oare: că refuzăm să gândim sau că refuzăm să acţionăm? Unde este dorinţa de a realiza ceva, de a lupta prin forţe proprii pentru a transforma în realitate un vis?

Suntem invadaţi de canalele de televiziune de tot felul de concursuri în care participanţii sunt puşi să impresioneze audienţa şi să cerşească SMS-uri sau apeluri la 0900_nu_ştiu_cât pentru a-şi realiza visul. (Şi cică ar fi ultima lor speranţă!). Cine este de blamat mai mult: mafia cerşetorilor ce împinge un bătrân să întindă mâna în frigul scării de metrou, sau televiziunea ce obligă un tânăr să plângă şi să se roage pentru rating de publicitate şi SMS-uri aducătoare de profit? Sau tânărul ce se preatează la un astfel de cerşit? Sau noi cei care, cu un apel pe bani buni, tranşăm destine?

Mulţumesc!

Trebuie să fim mulţumiţi, în fiecare zi şi în fiecare clipă, cu toate binecuvântările pe care le primim: familia, copiii, părinţii, casa, prietenii, maşina, mâncarea de pe masă. Sunt multe lucruri mai presus de noi pe care nu le putem schimba, de aceea, atunci când avem ceva, să ne bucurăm, iar când nu avem, să sperăm. Din păcate, de multe ori, suntem dispuşi să fim negativişti şi să uităm să ne bucurăm. Problemele le rezolvăm sau nu le rezolvăm, indiferent dacă ne enervăm sau nu.

Acum 20 de ani am câştigat dreptul să spunem mai des Mulţumesc!

Greşesc?

Cine mă reprezintă din punct de vedere politic? Cine are grijă ca legile să mă apere iar guvernul să lucreze în folosul meu?

Undeva, în străfundurile memoriei, au rămas amintiri cu "cel mai iubit conducător", "bunăstarea întregului popor", "partidul unic atotcuprinzător".

Din gâlceava preşedintelui cu parlamentul, tind să dau dreptate celui din urmă.

Găseşte calea!

Fericire: "stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină". Dar cum să o atingi în fiecare zi, şi nu doar din când în când?

Nu cred că trebuie să cauţi fericirea. Trebuie, prin tot ceea ce faci, să fii împăcat cu tine însuţi. Să te uiţi în oglindă, să te priveşti adânc în ochi şi să fii mulţumit de ceea ce vezi. Iar calea pe care trebuie să o urmezi pentru asta trebuie să o găseşti singur. Un lucru este clar: este calea ta, iar cea mai mare greşeală este să te plângi că alţii îţi stau în cale şi nu fac ceea ce vrei tu ca ei să facă. Numai tu eşti acela care trebuie să facă!

Alţii

A nins frumos a copilărie. Stratul nu prea gros de zăpadă, combinat cu un viscol de putere nu prea mare, a dus la rezultate deja pronosticabile şi aşteptate: trenuri întârziate, trafic de coşmar, drumuri închise. O ţară întreagă dată peste cap. Ca de obicei, autorităţile au fost prinse nepregătite. Dar noi, fiercare dintre noi, cum ne-am pregătit pentru codul galben anunţat din timp? Oricum, e mult mai simplu ca alţii să rezolve toate problemele!

La taclale cu Anca: Cine sunt?

O întrebare care apare foarte des: „Cine sunt?”.

Pot fi oricine şi arăta oricum. Depinde de fiecare cum se priveşte. Câteodată suntem siguri că ştim cu adevărat cine suntem, dar de multe ori ne minţim singuri. Când ne uităm în oglindă putem descrie exact cum arătăm, dar cum suntem noi cu adevărat nu vom putea niciodată spune cu precizie, fiindcă avem surpriza să reacţionăm cu totul şi cu totul diferit în situaţii aproape identice.

Noi cum am votat?

O lume se sprijină pe 4 lucruri: învăţătura celor înţelepţi, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioşi şi dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaşte arta guvernării.

(Frank Herbert, "Dune")

Zâmbeşte!

Un zambet nu se plateste, dar valoreaza mult. Il imbogateste, pe cel ce il primeste si nu il saraceste pe cel ce-l daruieste. Dureaza o clipa dar se pastreaza mereu in minte. Nimeni nu e atat de bogat sa nu primeasca un zambet si nimeni nu e atat de sarac sa nu il poata oferi. ZAMBESTE!!! Viaţa va fi şi mai frumoasă.

(Sursa: Internet)

Eu cu cine votez?

Nu mânca atâtea dulciuri! Nu călca iarba! Nu vorbi cu colegul în oră! Nu folosi liftul în caz de incendiu! Nu traversa prin locuri nepermise! Nu...

Atâtea nu-uri ne-au definit traseul vieții, încât eu am căpătat un soi de alergie la ele. Un soi de rezistenţă, de împotrivire copilărească şi de dorinţă de a face tocmai contrariul pentru a vedea ce se întâmplă dacă... Iar în ultimele zile, această alergie atinge cote negândite. Mesajul pe care-l aud repetat obsesiv, atât din dreapta cât şi din stânga, este: „Nu-l alege pe contracandidatul meu căci a făcut tâmpenii şi va continua să facă prostii!”

Eu cu cine votez?

Bunicul

Spre sfârşitul lui august 1999 (după eclipsa totală), ne întorceam cu maşina de la ţară spre Bucureşti. L-am luat şi pe bunicul, căci, după câteva săptămâni petrecute în aerul curat şi limpede al vieţii de la sat, se hotărâse să se întoarcă la confortul apartamentului de oraş. A fost tăcut tot drumul, cum devenise, încet-încet, în ultima perioadă. Nu mai era volubil şi vesel ca în anii precedenţi. Părea întors spre o realitate lentă, tăcută, numai de dânsul ştiută.

Ca aproape întotdeauna, una din opriri a fost la micii de la Deduleşti. Când m-am întors la maşină, cu cartonul aburind de miresme, s-a uitat mirat la ce am adus şi apoi, mai mirat, la mine: „Dar bine nepoate! Nu dai şi tu o bere?” Şi i-a apărut un zâmbet ştrengar în colţul gurii.

Astăzi, bunicul ar fi împlinit 104 ani. LA MULŢI ANI Bunicule!