Bunicul

Nu la mult timp după ce nepoţica a început să facă primele năzbâtii, i s-a spus Bunicul. Născut nu foarte departe de munte şi-a aşezat soarta la mal de Dunăre, împrumutând din blândeţea fluviului ajuns la câmpie. Spunea mereu poveşti de o viaţă, câteodată cu iz de ireal: o ploaie de vară la stupi, bunicul născut în Cipru, un tort de mămăligă, un transport de cartofi încolţiţi, prima alimentare cu apă în nordul Moldovei, un sâmbure buclucaş de prună, o gustare copioasă la birtul de lângă calea ferată, şi câte şi mai câte. Îşi admira familia. Iubea nepoţii şi le dădea mereu poveţe de urmat sau reguli de încălcat. Şi iubea pisicile (îţi puteai da seama după privirea lui Safari când se furişa pe lângă dânsul). Aprecia o mâncare bună şi un pahar de ţuică de prună. A îndrăgit sudoku, cuvintele încrucişate şi socotelile bine puse la punct. Era mereu curios şi fin observator al naturii umane: „Cât am stat pe banca din părculeţ m-am uitat la cei care treceau. De ce merg încruntaţi, se uită fix în faţă şi se mişcă precum roboţii?” Iar moşii de pe banca din parc nu-i puteau ţine piept convingerilor politice.

La două zile după Crăciun, sub cerul ce cernea lacrimi albe, s-a hotârât să nu mai aştepte primăvara şi a plecat să povestească trecutului. Adio, Bunicule!

Jurnal de Bucureşti

Iarna s-a gândit să (re)intre în drepturi şi a început din noapte să cearnă fulgi deşi de zăpadă. Albul pune încet stăpânire pe case, copaci, maşini, spaţii verzi, trotuare şi chiar drumuri. De dimineaţă, la ora obişnuită de serviciu, oraşul avea aer de pustiu, netrezit încă din beţia (sau mai bine spus euforia, ca să nu ne ducă gândul doar la alcool) Crăciunului. Acum, puţin după prânz, traficul de afară a recăpătat consistenţa şi fluiditatea de melc obişnuită. Încotro aleargă, sub ninsoarea continuă, toate maşinile? De ce nu au răgaz să admire frunuseţea tăcută a unei zile de iarnă?

Scrisoare către Plimbăreţi

Sper ca rândurile mele să vă găsească bine şi bucuroşi, cum şi noi suntem bucuroşi că am scăpat întregi, şi de această dată, de sărbătorirea Crăciunului. Aici, scenariul a fost cel cunoscut, totuşi un pic mai colorat şi mai înghesuit de multitudinea de tonete, apărute peste tot în locurile cele mai aglomerate cu putinţă, ce ofereau spre vânzare nimicuri nici măcar strălucitoare. În busculadele create, mă întreb câţi or fi rămas fără portofele (şi asta nu din cauză că ar fi cumpărat ceva).

Deci, spuneam, scenariul a fost cel cunoscut: dilema alegerii unui brad din piaţă şi a cadourilor, lista pentru supermarket şi cumpărături la 7 dimineaţa (ca să nu fie balamucul prea mare), împodobitul bradului (la care a contribuit şi pisica ce s-a amuzat jucându-se cu globurile), împachetatul cadourilor (luptându-te cu pisica care vroia să le despacheteze), aragazul şi cuptorul ce au duduit ore bune, piftia ce nu a ieşit (până când au venit musafirii, căci apoi s-a legat aproape cum trebuie), bucuria despachetării cadourilor, ultimele retuşuri pentru masă, musafiri, ţuică fiartă, îndopare, o răceală cu tuse, temperatură şi strănuturi (ce a venit exact când nu trebuia), ceai de tei dimineaţa, ordine de după petrecere şi frigiderul rămas plin cu mâncare pentru încă o săptămână. Dar, cum spuneam, am scăpat teferi.

Aşa că voi cred că sunteţi mai câştigaţi, cu plimbările fără grija pregătirilor obligatorii (?), fără mese mult prea pline, cu locuri noi de admirat. Să auzim de bine!

Crăciun fericit!

PS: Nu vă lăsaţi păcăliţi de poză, nu a fost de loc zăpadă. Dimpotrivă, soare pe cer senin (cică semn de belşug pentru la anul; aşa să fie!)

Mulţumesc

2010 se apropie de sfârşit. Gândeşte-te la tot ceea ce ai făcut. Ai descoperit prieteni noi sau te-ai împăcat cu cei vechi, ai plâns, ai râs, ai urât, ai suferit, ai iubit, ai fost fericit, te-ai certat, te-ai împacat, ai sperat, ai visat. Adu-ţi aminte de cei cu care ai făcut toate aceste lucruri. Opreşte-te din alergarea zilei şi, cel puţin în gând dacă nu ai timp altcumva, spune-i, fiecăruia în parte, MULŢUMESC! Indiferent dacă te-au îmbrăţişat ori ţi-au spus vorbe grele, adu-ţi aminte că au fost prezenţi în viata ta. Fiecare, în felul lui, te-a ajutat să treci de 2010.

Vara iernii

Mă uit pe geam cum decembrie cerne o ploaie îngheţată peste oraş, îmbrăcând copacii în strălucire de cristal. Gândul îmi zboară spre arşiţa unei zile de vară, când, plecaţi de dimineaţă, am traversat cu bacul Dunărea în căutarea unui loc propice de pescuit. După un marş forţat pe malul apei, bunicul a decis că a găsit locul perfect. A întins repede undiţele şi am început aşteptarea cu ochii fixaţi pe plutele nemişcate. Nu prea vorbeam (ca să nu speriem peştii). A fost prima mea aruncare de lansetă, când, cu toată deschiderea de apă din faţă, am întins peste 30 de metri de fir în păpurişul de pe mal. Bunicul n-a spus nimic şi s-a chinuit un sfert de oră de recupereze nailonul intact. Apoi a meşterit ceva la cârlige şi a aruncat el lanseta. După alte 5 minute mi-a strigat precipitat, cu un zâmbet ştrengăresc întipărit pe faţă: „Repede! Vezi că trage!” Am început să mulinez cu speranţă, părândumi-se că zăresc ceva la capătul firului. Şi era... peştişorul roşu de plastic rămas în casă de pe vremea primelor mele băi. (Sau asta nu s-a întâmplat în acea zi, ci, de fapt, mi-a povestit-o frate-miu din altă partidă de pescuit? Oricum, îmi aduc aminte pestiţorul cu buza găurită de cârlig.) Arşiţa zilei a făcut să terminăm destul de repede apa din bidonul de tablă. Cu gurile uscate urmăream cu uimire cum ţăranii din zonă veneau din când în când la malul Dunării să-şi potolească setea. Noi nu am îndrăznit să le urmăm exemplul. Nu îmi mai aduc aminte cât peşte am prins atunci (dacă am prins), dar la întoarcere, în aşteptarea bacului, ne-am cinstit cu o saramură cu mujdei şi mămăligă şi o bere rece la crâşma sătească. Unde o fi acum peştişorul roşu de plastic? Şi cui îi spune acum bunicul poveşti pescăreşti?

Tradiţiile noastre

29, seara, aproape de ora 19, ieşirea de la metrou din Piaţa Sudului forfoteşte, ca în fiecare zi la această oră, de oameni grăbiţi spre casă. În capul scărilor te aşteaptă de obicei distribuitorii de fluturaşi ce te cheamă spre oferte de nerefuzat, alături de vocile colorate ce oferă spre vânzare nimicurile de contrabandă sau furate. De data asta, locul era ocupat de un grup de liceeni zâmbitori care ofereau, într-o batistă albă brodată, un pumn de grâu pentru noaptea de sf. Andrei. Surprins, am primit darul răspunzând cu un zâmbet. Un gest simplu, anomim, având drept răsplată doar bucuria de a vedea frunţi descreţite din alergarea zilnică. Un gest simplu, ca tradiţiile noastre

Discuţie despre libertate

Libertate: „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă”. Dar chiar este posibil, sau doar o amăgire? Ce se întâmplă dacă tu vrei să mergi la munte şi cei dragi vor la mare. Veţi ajunge la un compromis, dar compromisul nu e contrar ideii de libertate? Probabil se poate atinge libertatea individuală (fără să-ţi pese de reacţiile celor apropiaţi). Dar cum rămâne cu dimensiunea socială a fiinţei unane? Iar o libertate de grup, în care face fiecare ce vrea, e greu de imaginat. Sau se poate imagina un grup care cândeşte ca un singur om? Şi ce este egoismul („atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora”)? O libertate absolută?

O altă definiţe a libertăţii este „posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.” Dar cine face legile societăţii? Şi câţi sunt în stare să stăpânească legile de dezvoltare? E clar, cunoaşterea aduce mai multă libertate, dar ce impact are latura morală? (Un avocat bun, prin cunoaşterea excelentă a legilor, mă poate scoate basma curată. Dar oare mai sunt apoi liber, sau dependent de acel avocat?)

Egoism, libertate, compromis, morală. Unde este balanţa? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri.

Atentie, se inchid usile!

Un univers in zgomotul rotilor de tren si al scartaitului de sine. Doi colegi de serviciu pun la cale urmatoarea iesire la o bere. La telefon se fac planificari de lucrari in desfasurare. Un alt mobil este folosit pentru ultimul joc la moda. Iar altul, pentru scrierea urmatorului subiect de blog. Pasi grabiti alearga sa prinda usile inca deschise. Foile unui roman se intorc monoton. Fete vesele zambesc din paginile colorate ale ziarelor, unde titluri imense acopera mai mult din pagina decat articolul propriu-zis. Un buchet de trandafiri albi este purtat spre intalnirea de mult planificata (tot la telefon): "Eu mai am doua statii si ajung. Tu unde esti?" Atmosfera este inviorata de discutia serioasa a unui pusti cu mama lui. Se viseaza pilot de formula 1 si intoarce pe toate partile modelul de Ferari cu care se joaca. Mama e ingrijorata ca pustiul vorbeste prea tare, desi nimeni din jur nu pare ca ar baga de seama. De la tanara de alturi se aud acordurile rock ale muzicii ascultate la casca. Pustiul a inceput sa negocieze cadoul de Mos Craciun: "Intrebam cat costa. Daca costa mult nu-l luam." Ajutata si de mama, masinuta Ferari mai face cateva ture imaginare de circuit. Un tanar zambeste unei amintiri si langa el, o bunicuta gandeste incruntat la problemele ce le are de rezolvat. O fusta scurta atrage priviri aruncate pe furis. Urmeaza statia de destinatie. Oameni cu care te intersectezi pe parcursul a catorva statii. Probabil ca nu o sa-i mai remarci si ziua urmatoare.

Ce este important?

Frantura de dialog: "Fiica-mea, saracuta, a adormit ieri seara imbracata. Ma astepta sa-i citesc, dar am ajuns tarziu acasa... Iar la sfarsit de saptamamana bucataria e plina de sute de vase nespalate... Nici mancare nu mai avem... Si nici cumparaturi... Sunt ca un robot."

Pentru astăzi

Indiferent încotro viaţa ne îndreaptă paşii şi indiferent cât de lung şi de dificil pare drumul, trebuie să sperăm că există întotdeauna o lumină la capătul tunelului

Viitor

Ce e viitorul? Ce va aduce el? Pot să-l influenţez? Cum să-l schimb? Ce pot face să mă schimb?

Prea multe întrebări. Prea puţină acţiune. Unde vreau să fiu în 2020? Porneşte într-acolo! Întotdeauna începutul este greu. Dar după ce faci primul pas, continui şi te descurci în funcţie de ce se întâmplâ. Daca te gândeşti şi socoteşti prea mult înaintea primului pas, nu vei ajunge niciodată să-l faci.

Astăzi a ziua primului pas în viitor.

Sfârşit de săptămână

A trecut şi ultima oră a programului de lucru. Fiecare se îndreaptă spre casă sau numai el ştie unde. Feţe crispate aleargă după autobuz. Vocea oraşului se reduce la zgomot de clacsoane şi paraituri de motocicleta, alaturate cate unei injuraturi la adresa obişnuitelor parcări aiurea ce încurcă traficul. Feţe incruntate, apasate de griji reale sau imaginare, pasesc grabit, intr-o cadenta de masinarie automata ce repeta o rutina monotona. Nici o faţă senina, de parca sambata ce urmeaza nu ar aduce nici o bucurie nicicui. Dar in indigoul rece al inserarii, un ras rasuna fericit, in totala discordanta cu ce este in jur. Ea si el merg fericiti, tinandu-se de mana, ochi luminosi si soapte amuzante. Sunt in cu totul alta dimensiune, una plina de veselie, culoare si speranta. Nici lor nu le pasa ca vine sambata, dar pentru ei trecerea timpului e cu totul altfel.

Seară de octombrie

E frig. O haină groasă, şi chiar şi o pălărie, e necesară pentru o plimbare scurta. Lumina galbena a felinarelor se strecoara mai usor printre crengile copacilor: frunze ingalbenite de toamna s-au asezat covor fosnitor pe aleile tacute. Castanul si-a pierdut de mult podoaba. Acum ploua cu ghinda coapta.

Se apropie

Nu-ți mai aduci aminte când ți-ai dat seama prima dată că ești pe drum. Nu-ți mai aduci aminte cum a fost primul pas, cum a fost începutul. Cei care au fost acolo (din ce în ce mai puțini) iți povestesc din când în când. Și iți spun ca a fost un moment plin de bucurie. De fapt, la început, nici nu ai știut că există un drum. Întotdeauna o mână călăuzitoare te îndruma încotro să te îndrepți. Apoi ai vrut ca tu sa alegi unde mergi și te supărai când nu erai lăsat să te îndrepți spre ceea ce credeai ca e mai bine. Dar a venit și vremea când ți-ai ales singur destinația. Te-ai bucurat că poți face ce vrei, dar ai învățat repede că a lua-o la stânga însemnă că nu o poți lua la dreapta, iar decizia câteodată nu-i ușoara, iar alta dată nu este plăcuta. Dar e drumul tau și depinde doar de tine cum îl faci. Iar apoi ai conștientizat ca drumul, oricat de frumos sau de geu este, are un sfarsit ce se apropie cu fiecare pas. Nu stii unde se termina, cum se termina si nici cand se termina. Dar e undeva acolo. Si se apropie.

19

Cum a început? Cu un zâmbet? Cu o privire aruncată în fugă? Sau poate a început cu mult înainte să ne dăm seama. Dar ce mai contează acum? Au trecut deja 19 ani. Şi sperăm că mulţi vor mai trece.

Între cer şi mare

La munte, din infinitul cerului, stropi de apă mângâie pământul. Undeva în apropiere, un izvor plăpând se naşte printre stâncile bătute de vânt. Pleacă nehotărât spre vale, cu dorinţa de a ajunge cât mai repede acolo. La început e greu. Apoi, din ce în ce mai năvalnic, înspumat de vârtejuri şi avântat în cascade, devine tot mai puternic. Schimbă totul în jur. Nimic nu-i stă în cale. Cu cât înaintează mai mult, e din ce în ce mai atent la ce se întâmplă în jur, caută să priceapă totul şi să fie de ajutor. Când înţelege că drumul duce ireversibil spre mare, doreşte să cuprindă cât mai mult din verdele unduitor al câmpiei. E mult mai domol şi face din ce în ce mai multe meandre. Dar, într-un sfârşit, ajunge la mare. Se amestecă cu neantul. Şi soarele mângâie valurile şi ridică picăturile de apă spre cer.

Care sunt cerul şi marea noastră?

Pentru astăzi

Întotdeauna trebuie să alergi după un ţel, nu să fugi de o primejdie!

Pentru astăzi

Când am crezut că am toate răspunsurile, s-au schimbat întrebările.

La taclale cu Anca: Uşa

Ce se întâmplă când închidem o uşă? Închidem o etapa a vieţii noastre, poate plăcută sau poate neplăcută. Din toate cele trăite anterior, lăsăm doar amintirile să ne mai aline din când în când.

Cândva, într-o zi, ne simtim vindecati si destul de puternici sa redeschidem usa inchisa de mult („doar pentru cateva secunde”, am spus atunci). Avem dorinta de amintiri placute. Dar rana ce am crezut-o vindecată, se deschide si mai adanc de data asta. Şi suntem dezamagiti, gasind doar praf in spatele usii si nu aşteptata fericire nostalgica si placuta.

De ce tratam fiecare dezamăgire ca pe o boala si nu ca pe un leac? De ce nu ne putem aduna puterea de a transforma o rană într-o cicatrice ce nu mai doare (dar care ne va marca puterea, independenta si experienta noastra)? Suntem prea slabi? De ce privim doar in spate si nu ne dam seama ce se intampla in fata? Trebuie sa invatam sa apreciam ce am obtinut, sa invatam sa inchidem multe usi in urma, nu sa le lasam crapate si sa speram ca se vor inchide singure. Sunt prea multe ce timpul nu poate vindeca dacă nu dăm o mână de ajutor.

Iar când vrem ceva cu adevarat nu trebuie să renuntam. Vom fi dezamagiti si raniti de multe ori.. Dar trebuie şă stim ca va exista un moment cand vom obtine ceea ce ne dorim cu adevarat, iar sentimentul de invingator va acoperi tot efortul si nimic din greul ce l-am facut nu va mai conta. Va conta doar prezentul.

Spaţiu

Seara. Putin trecut de ora 7. O statie de metrou. Aglomeratia plecarii de la serviciu a trecut si peronul pare pustiu. In spatiul imens de sub plafonul nu foarte inalt, o ... libelula. Cum o fi ajuns din intinsul campului in subteranele centrului? Prinsa intr-o lume necunoscuta, o lume care nu are cum sa existe pentru ca nimic nu are sens, incearca sa gaseasca o cale de scapare. Nu intelege de ce lumina neoanelor nu o lasa sa treaca mai departe. Spera ca daca va reusi sa gaseasca patratul alb potrivit, va ajunge in lumea ei cunoscuta. Nu renunta la cautare. Crede ca este foarte aproape de iarba uscata a toamnei si nu intelege de ce nu o gaseste. Un metrou soseste in statie. In curentul de aer libelula dispare. Se deschid usile. Automatismele intra in actiune. Minutele se scurg normal spre urmatorul moment al zilei.

Sanctuarul Pisicilor

Pe drumul spre Akrotiri, un mic indicator spre dreapta îţi indică MCPS – Cat Sanctuary. Este Malcolm Cat Protection Society (http://www.malcolmcat.org/). Aici, pisicile abandonate şi-au găsit un cămin primitor. De cum intri în incintă, eşti înconjurat imediat de mieunatul lor tors. Te alegi cu relaxare, joacă şi poate ceva zgârieturi.

Se spune că în vremuri de demult, vizitând insula, Împărăteasa Elena a fost uimită de mulţimea şerpilor veninoşi şi de câţi oameni mor muşcaţi de ei. Ştiind că pot lupta cu succes împotriva şerpilor, a trimis două corăbii cu pisici. Acestea au fost lăsate pe insulă, la, cum se numeşte acum, Capul Pisicii (Cape Gata), nu departe de Akrotiri. În apropierea capului este mănăstirea Sf. Nicolae al Pisicilor.

Există şi adăposturi de câini în Cipru, dar comunitare sunt pisicile şi nu câinii.

Privire de sus

Griffon Aviation (http://www.griffonaviation.com/) asigură zboruri de agrement (şi chiar cursuri de pilotaj) deasupra insulei. (Sediul lor este la aeroportul din Paphos.) Găsesc întotdeauna fascinant să priveşti pământul de sus. Îţi dai seama cât de secetos e Cipru, şi cu toate acestea, vile răsar aproape peste tot. A apărut chiar şi o fermă cu turbine eoliene. Şi cu puţin noroc, poţi vedea aterizarea unui avion comercial de la nivelul pistei, sau poţi vedea decolarea lui din aer, din apropierea aeroportului.

Seară în parc

Inserarea se lasa peste tumultul orasului. Un grup de tineri, langa bicicletele cazute pe alee, discuta aprins, in limbajul adolescentilor. Doua mamici incarca sa tina piept strengarilor, un baiat si o fata, ce se lupa cu castanul ce a inceput sa-si coloreze frunzele in galben. Vor neaparat sa faca rost de cateva castane. Cand batul aruncat stangaci isi atinge tinta, rasuna chiote de bucurie. De pe pista de acrobatii cu bicicleta, sau cu placa, zdranganitul de metal al obstacolelor acopera bufniturile surde ale figurilor ratate. Din cand in cand se simte tremurul adanc al metroului prin tunelurile subterane. Doi bunici s-au hotarat sa plece spre casa, dar nepotelul de 3 ani, apatic pana acum, decide ca este momentul sa mai faca cateva ture cu bicicleta. Nu vrea sa auda de casca pe care bunica vrea sa i-o dea. Bunicul incerca sa intrerupa pedalatul viguros, dar renunta repede. Vor mai sta cinci minute. Un scrâşnet de frână schimba culoarea semaforului din apropiere din galben în roşu. Doua prietene se confeseaza: trebuie sa ai si tu ceva de spus; nu te lasa dusa asa... In racoarea ce se lasa odată cu seara, o cisterna a primariei decide sa stropeasca asfaltul linistit al strazii. Luna creste deasupra copacilor în lumina portocalie e amurgului. Undeva in departare se aude zvon de harta: cainii comunitari ai zonei latra la un pericol nevazut. În statia alatutata, in alt scartait de frame, un autobuz RATB opreste pentru un calator obosit. Luminile strazii prind viata, ca si cele ale firmelor de pe cladirile din jur. La telefonul mobil se dau sfaturi: trebuit sa stii foarte bine engleza... Canii se pare ca au ajuns la o intelegere, caci latratul lor a incetat brusc. Un pacanit de motocicleta sparge linistea din jur. E urmat de o sirenă de salvare. Tocuri grabite zboară spre urmatoarea destinatie. Un gandacel al serii, dezmortit din toropeala zilei, se fereste din drumul de alergare al unui tânăr ce îşi cauta o relaxare activa ascultând muzică la căşti. Bancile isi scimba ocupantii: cupluri, persoane ce vorbesc la telefon sau asteapta ceva, sau pe cineva. De citit nu mai este vorba, caci iluminatul stradal nu l-a aprins si pe cel din parculet. Intunericul devine mai dens. Nepoteii au disparut din parc. Pe străzile din jur, forfota masinilor pare si ea mai domoala. Luna s-a ascuns in nori. Un ras vesel raspune la un dialog in departare. Mai aproape, pe o bancă, el incearca sa o convinga pe ea, dar se pare ca nu are succes. Cascadoriile pe pista de biciclete au incetat datorita luminii. Doi liceeni se lauda că daca faceam faza ailalta, nu o mai puteam face pe asta... Un cuplu trece susurand fericit. Alina e strigata de prietena care o astepta la cealalta iesire de metrou. El si ea s-au hotarat sa plece. Poate au ajuns la o intelegere.Cainii au repornit zarva. Un grup de tineri aplauda bravo-zgomotos o reusita ce pare neasteptata. Noaptea se lasa mai adanc, şi stelele sunt acoperite de norii ce se aduna. La intervale parca regulate, din statia de metrou ies din ce in ce mai putini oameni.

Telefonul mobil suna. Asteptarea a luat sfarsit. O alta zise indreapta spre final.

La masă

La Kurion, restaurantul din mijloc e Chris Blue Beach. Chelnerii amabili te recunosc imediat dacă le-ai călcat pragul de mai mult de două ori. (Şi te recunosc chiar şi după o absenţă de 3 ani!). Ca aproape peste tot, mâncarea este gustoasă şi porțiile generoase. Peştele, specialităţile de caracatiţă, octopus, sepie sau calamar, fripturile de pui, porc, vacă sau miel, musaca (chiar şi în varianta vegetariană), souvla de porc perpelită domol pe cărbuni, kleftico (coastele de miel la ceaun), stifado (tocana de vită cu ceapă, în sos de vin), salatele ţărăneşti, dulceţurile locale, fructele ţinute la rece, berea Keo şi o cafea cipriotă trebuie încercate. (Cam greu dacă sejurul este scurt.) Garnitura, salata şi pâinea sunt incluse în preţ. Şi atenţie dacă iei masa cu un cipriot: pentru el sucul unei lămâi bine stoarse este excelent pe orice fel de mâncare! (Poate cel mai bine e să începi sejurul culinar cu un mezze, ce te trece print toate deliciile bucătăriei cipriote. Cel tradiţional este de carne, iar fish mezze îţi arată preparatele mării.)

Cum îţi dai seama dacă un restaurant este considerat bun de către localnici? Simplu: îl vizitezi după 9 seara. E ora la care ciprioţii ies pentru cină. Şi dacă restaurantul e plin, trebuie neapărat să-i treci pragul.

La Lady’s Mile primul restaurant e chiar unde drumul face dreapta, paralel cu malul mării. Al patrulea este Captain’s Cabin, cu o varietate de preparate din peşte de invidiat.

În Limassol, Lefteris (la nr. 13 pe Pafou) este un restaurant în care două porții de mâncare (în jur de 11 euro fiecare) pot sătura cu siguranţă trei oameni flămânzi. (Dacă nu te descurci cu engleza, poţi cere ajutor în română şi unul din chelneri te va înțelege). Restaurantul are şi take away şi dispune de wifi gratuit.

Goody’s este restaurant tip fast food: salate, sandvișuri, burgeri, chicken nuggets, preparate pe loc. Ca să nu aştepţi prepararea lor la bar, eşti dotat cu un pagger ce începe să clipească când comanda este gata. Iar dacă eşti internet adicted, ai acces wifi gratuit.

Dacă vrei să-ţi prepari masa în casă, în reţeaua de supermatketuri găseşti ce vrei şi ce nu vrei. Prin mărime şi accesibilitate, cât am stat aici, ne-am ataşat de Orphanidis (ΟΡΦΑΝΙΔΙΣ). Sunt două în Limassol, dar cel mai mare este cel de la ultimul sens giratoriu de pe autostrada spre Paphos. În timpul zile, maşina trebuie lăsată la umbră în parcarea subterană. Supermarketurile locale sunt deschise până la 8 seara (miercuri, program scurt, până la ora 15).

Periptero (ΠΕΡΙΠΤΕΡΟ) de cartier închide şi el spre noapte (şi nici nu găseşti tot de ce ai avea nevoie pentru o masă). Totuşi sunt şi magazine deschise 24 de ore: la bază brutării (unde găseşti tot timpul pâine caldă şi produse de patiserie proaspete), dar cu un magazin alimantar bine asortat (mai puţin carne şi fructe). Zorbas (ΖΟΡΒΑΣ) este unul din lanţurile binecunoscute. Nu trebuie uitate nici magazinele cu fructe şi legume Froutaria.

Dacă nu vrei să mănânci la restaurant sau să-ţi găteşti acasă, există alternativă: oraşul e împânzit de take-away-uri (psistaria - ΨΗΣΤΑΡΙΑ) în care, începând de dimineaţă, proprietarii gătesc o sumedenie de feluri de mâncare. Cu 10 euro ai de unde alege o masă copioasă pentru trei persoane.

La taclale cu Anca: Probleme

Oare o altitudine înaltă şi norii pierduţi în cerul infinit ne pot despărţi de problemele noastre lăsate la sol? Sau ne vor alerga până sus şi vom rămâne cu ele captivi într-un spaţiu închis la peste zece mii de metri înălţime?

Pe plajă în Limassol

Pe drumul vechi de Paphos (M1), înainte de a urca spre Episkopi Garisson, se face la stânga un drum asfaltat spre plaja de la Kurion. Doi kilometri de nisip spălat aproape în permanenţă de valuri. La stângă se vede linia plată a ţărmului, iar la dreapta, dealurile ce se prăvălesc în mare. Locul radiază o energie aparte ce te îndeamnă, mai ales la apusul soarelui, către meditaţie şi visare. (În loc să stai tolănit pe plajă la umbra umbrelei, te poţi aşeza în răcoarea terasei de la Chris Blue Beach. Astfel, banii daţi pe paturile de pe nisip pot fi folosiţi mai cu folos pentru bere şi cino.)

La vest de Limassol, urmând indicatorul spre port (limani -ΛΙΜΑΝΙ- de unde probabil vine şi expresia „a ajunge la liman”), drumul (asfaltat pănă la malul mării, apoi din pământ bătătorit) te duce spre Lady’s Mile, o plajă de circa patru kilometri lungime, cu câteva restaurante (unde găseşti umbrele şi paturi de plajă), dar cu mult spaţiu liber unde poţi să-ţi întinzi cearşaful departe de lumea dezlănţuită. O apă limpede şi calmă, datorită curenţilor un pic mai rece ca în alte zone, te îmbie imediat la baie. Locurile sunt mai bune după al doilea restaurant, pe al cărui acoperiş se mai distinge scris, cu litere greceşti, GLAROS (adică ΓΛΑΡΟΣ). Cu cât mai departe, cu atât mai bine, căci pietrele de pe plajă sunt înlocuite din ce în ce mai mult de nisip (un nisip închis la culoare, ca pe aproape toate plajele de fapt, care spre miezul zilei frige).

În Limassol, de-a lungul bulevardului de la mare, este plajă aproape continuă. Traficul nu reuşeşte să scopere susurul mării, aşa că uiţi repede că eşti în mijlocul oraşului. În faţa Grădinii Municipale, nisipul te întâmpină sub Blue Flag 2010, cu salvamar la datorie de la 10 la 17. Maşina o poţi lăsa în parcarea de peste drum (2 euro; pe vremea lirei cipriote era doar 50 de cenţi). După o baie bună şi un pic de stat la soare, te poţi răcori la una din cafenelele de pe promenadă cu un cino (cafea amestecată cu gheaţă zdrobită).

Mergând pe strada de la mare, spre est (cu marea pe partea dreaptă), dacă eşti atent la indicatoare, îţi dai seama că înainte de Holiday Inn ai ieşit din Limassol (şi ai intrat in Yermasoyia, sau Germasogeia, căci transcrierea din greacă (ΥΕΡΜΑΣΟΥΙΑ) nu e niciodată bătută în cuie). Imediat după hotel e plaja de la Goody’s. Maşina o poţi lăsa în parcarea gratuită de peste drum, de la Pizza Plus.

În zona turistică o altă plajă de Blue Flag este cea de lângă hotelul Four Season. Laşi maşina în parcarea hotelului (cam goală, cum goale mi s-au părut şi plajele; oare Ciprul nu mai este o destinaţie turistică atrăgătoare?), intri în hotel, răspunzi saluturilor vesele ale personalului, cobori pe lângă recepţie, treci peste bazinul cu crapi chinezeşti şi pe lângă peluza cu paturi de plajă. Aproape de mare o iei dreapta şi ai ajuns la plaja publică. 7,50 euro te costă o umbrelă cu două paturi. (Dacă nu vrei să le foloseşti, îţi poţi aduce dotarea de acasă.) Alături de nisip, apă şi soare, aici te întâmpină şi alte atracţii: ski-jet, banană, paraşută, scuba, bărci cu motor, hidrobiciclete.

Căldură de august

Rămas cu amintirea anilor petrecuţi în Cipru, susţin că cea mai bună perioadă pentru un sejur la mare este a doua jumătate a lui septembrie, când vremea este plăcută şi apa mării caldă. (O altă perioadă frumoasă e martie, când totul este verde; apoi dogoarea soarelui pârjoleşte întreaga natură. În martie însă apa mării este cam rece.)

Limitaţi de perioada concediului, ne-am hotărât pentru sfârşitul lui august, când ne aşteptam la o temperatură respirabilă. (Problema, de multe ori, nu este temperatura ridicată ci umiditatea de saună din aer: un drum de noapte pe malul mării îl faci sub cerul spuzit de stele cu ştergătoarele de la maşină în funcţiune căci umiditatea de afară se condensează puternic pe parbrizul răcit de aerul condiţionat.)

Dar 2010 nu a fost un an normal. A plouat extrem de mult iarna (lucru bun, căci s-au umplut rezervoarele de apă din munte şi nu mai sunt restricţii la consum). Până la mijlocul lui iulie temperaturile au fost mai mici ca de obicei (o primăvară cipriotă continuă). Apoi a veni brusc vara, cu depăşiri de maxime istorice la Limassol: zile cu peste 40 de grade. (Maxima pe care am prins-o în şapte ani de Cipru a fost de 37.) Iar acum am avut parte de 34-36 ziua şi 23-27 noaptea. Noroc cu băile de dimineaţă şi seară şi cu briza ce mai adia din când în când la mal de mare. Aerul condiţionat din casă a funcţionat aproape tot timpul.

Cu toată temperatura ridicată, pe 1 septembrie, în câteva locuri de pe insulă a plouat, lucru cu totul neobişnuit pentru această perioadă a anului.

Umbra

Soarele străluceşte puternic pe cerul senin. Copacul îşi deschide larg crengile pentru a primi lumina. Întoarce spre pământ umbra lui răcoroasă de care se bucură vietăţile ierbii.

Fără lumină nu există umbră. Fără umbră lumina ar fi ucigătoare.

Pregătiri de Cipru: maşina

Pentru o mobilitate cât mai mare, închirieire unei maşini este de bază. Oricum, pentru excursii ocazionale găseşti o ofertă foarte mare la recepţia hotelului.

După o căutare pe Google şi comparări de preţuri, maşina am închiriat-o prin Pan Gosmio (www.pangosmio.gr/car-hire-car-rental/cyprus.asp), membru Economy Car Rentals (http://www.economycarrentals.com/). Am ales o maşină automată (fiind obişnuit cu aşa ceva şi ţinând cont că în Cipru circulaţia este pe partea stângă; nu mai trebuie să fiu concentrat şi pe schimbarea vitezelor, căci oricum semnalizarea dă ceva de furcă, maneta fiind opus faţă de cea cu care sunt obişnuit). Am optat pentru un Mistsubishi Colt, cu portbagaj mic, dar în care intră două valize. Preţul (341 de euro pentru 12 zile, din care numai 54 plătiţi la rezeravre) include un al doilea şofer şi asigurare full. Firma locală ce a livrat maşina este Autodirect (http://www.autodirect.com.cy/), neagreată pe aeroport, aşa că un shuttle bus ne-a dus din parcare la sediu, undeva la 10 minute depărtare. Harta de pe spatele contractului de închiriere e destul de detaliată pentru a găsi drumul de întoarcere spre garajul firmei. Preţul benzinei: 1.06 euro pe litru.

Pregătiri de Cipru: zborul

Încă din iarnă ne-am hotărât pentru o vacanţă de două săptămâni în Cipru, să revedem locurile în care am stat mai bine de şapte ani. Am ales sfârşitul lui august, fiind limitaţi, pe de o parte, de vacanţa şcolară, iar de pe alta, de temperaturile ce le ştiam insuportabile pentru mijlocul verii.

Oferta de zboruri directe este limitată: TAROM şi BlueAir. Câţiva ani a avut curse, cu avioanele proprii, şi CyprusAirways (cu un zbor de durată mai lungă căci, datorită situaţiei politice legate de Ciprul de Nord, aeronavele lor nu au permisiunea de a survola spaţiul aerian turcesc). Chiar şi acum am luat biletele prin Cyprus Airways căci, deşi zborul e operat de TAROM, au fost mai ieftine cu aproape 10%. (Nimic ciudat: cum biletele le-am luat pe net, cei aproape 10% reprezintă diferenţa de TVA dintre Cipru -15% în general, 5% pentru produsele alimentare şi 8% pentru activităţile turistice- şi România.)

N-am fost ferm convinşi din primăvară să facem rezervările. Cu riscurile de rigoare (date fixe), un bilet TAROM ne-ar fi costat circa 170 de euro. Şi nici pentru low cost-ul de la BlueAir nu am optat (260 de euro în iulie). Aşa că am dat 308.
După două ore de la decolarea de pe Henri Coandă (unde duty free-ul e în euro -numai aeroportul Ben Gurion din Israel îl mai ştiu cu cumpărături ce nu se fac în moneda locală- iar o apă minerală la jumătate de litru costă 9 lei) ne-a întâmpinat noul aeroport din Larnaca. O monedă de 2 euro e necesară pentru a face rost de un cărucior de bagaje (o recuperezi când laşi căruciorul în locurile special amenajate).

Limassol

ΥΑΣΑΣ ΛΕΜΕΣΟΣ!

După trei ani locul e aproape neschimbat. Aceleaşi autobuze vechi se opresc în staţiile cu câţiva călători. Un bloc de la malul mării a primit zugrăveală nouă, un altul (vechi, nu nou construit) aşteaptă cumpărători, iar unul plin de birouri pare părăsit de mult timp. Sub soarele arzător oraşul îşi trăieşte liniştea proverbială. Un colţ de lume încremenit în timp.

Cipru nu este o destinaţie ieftină. „E uimitor cât de iefnine ne par toate când mergem în vacanţă în străinătate”, spune un localnic. Şi continuă: „În centrul Berlinului berea e mai ieftină decât la crâşma de la mine din sat.” (Când spui sat trebuie să te gândeşti la o zonă rezidenţială liniştită, de vile, cu străzi asfaltate şi apă curentă. Un mini-oraş.) La adoptarea euro la 1 ianuarie 2008, rata de schimb a fost fixată la 1 CYP = 1.7086 euro. Mie mi s-a părut că preţurile noi au fost obţinute prin înmulţirea cu 2 a celor vechi.

Ceea ce încă uimeşte aici este încrederea în cel de lângă tine: la micile restaurante de pe malul mării, de exemplu, vei vedea lucruri de valoare lăsate pe mese de cei care se bălăcesc fără nici o grijă.

Deşi ora este aceeaşi ca în România, fiind mai la est, spre sfârşit de august soarele apune cu circa 40 de minute mai devreme.

În afară de circulaţia pe partea stângă, trebuie considerat că în Cipru prizele de alimentare sunt pe model UK (cu întrerupător la fiecare în parte şi protecţie pentru bornele active). Un adaptor este binevenit. (La ştecherul local borna de masă e mai lungă, deschizând, mecanic, locaşul celorlalte două. Deci cel mai simplu adaptor e o şurubelniţă subţire sau vârful ascuţit al unui cuţit.)

Cât despre cazarea la Limassol, noi am rezolvat-o simplu: vechiul landlord ne-a aşteptat cu braţele deschise în apartamentul ce ne-a fost casă in ultimii ani pe insulă. Dacă nu stăteam acolo, am fi ales hotelul Ajax (http://www.ajaxhotel.com/). La 10 minute de mers de una din plajele din oraş, cu piscină, şi un preţ oferit de 70 de euro (toţi trei, cu mic dejun inclus) părea o alternativă rezonabilă.

Baia de seară

Ce poate fi mai relaxant decât o baie în mare noaptea? Cu mâinile în urechi, ca să nu-ţi intre apa dar şi ca să nu mai auzi zgomotele din jur, plutind pe spate în marea calmă şi plăcută, privind cerul, gândul zboară liber. Poate pe vreuna din planetele stelei la care te uiţi, la mii de ani-lumină departate, un locuitor ai unei lumi necunoscute priveşte şi el cerul şi se întreabă pe unde sunt celelalte fiinţe din univers. Şi în liniştea înconjurătoare, surpriza strălucirii de o clipă a unei stele căzătoare.

Vacanţă

După trei ani, ne-am hotărât pentru o scurtă reîntoarcere. De data aceasta, în vacanţă. Pe 22 august am luat drumul aeroportului. Două ore de zbor şi au revenit amintirile, începând cu senzaţia de saună când ne-am dat jos din avion (deşi aproape 9:30 seara, afară ne-au întâmpinat 28 de grade şi umiditate ridicată). Autostrada. Denumiri de locuri cunoscute: Mazodos, Lefkara, Zigy, Moni, Governor Beach,... Limassol. Bine te-am regăsit Cipru! (Câteva impresii, pe Călător pe Terra şi Here, on Terra!)

Dans neterminat

Frunzele copacului danseaza in aerul aproape fierbinte al dupa amiezii. Ziua se indreapta spre seara. Pasarelele, voioase alta data, au tacut subit in arsita verii. Se uita curioase dupa un ochi de apa ca sa-si aline setea. Noroc cu câte un gospodar care stopeşte asfaltul în căutare de răcoare.

Zece

Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):

1. Etica
2. Ordinea şi curăţenia
3. Integritatea şi cinstea
4. Punctualitatea
5. Resposabilitatea
6. Dorinţa de perfecţionare
7. Respectul pentru legi şi regulamente
8. Respectul pentru drepturile celorlalţi
9. Dragostea pentru muncă
10. Efortul pentru a face economii şi cheltuiala cu chibzuinţă

[Sursa: Internet]

Pentru astăzi

Pentru această lume, care este darul tău ce va rămâne după ce nu vei mai fi?

Pentru astăzi

Doreşte-ţi să fii fericit. Doreşte-ţi asta în fiecare zi!

Căldură mare

Căldură mare. Asfaltul dogoreste aer nemişcat, fierbinte, ce îţi dă senzatie de cuptor. Dar mirosul nu e cel de paine proaspata sau friptura frageda (pentru cei ce nu sunt vegetarieni), ci de asfalt încins, amestecat cu iz de motor pe benzina si asezonat cu clacsoane repezite. Cate un biciclist incearca sa se strecoare printre pietoni si masini, in cautare de umbra prietenoasa. Pietonii sunt cu ochii la trafic, nu la semafor, si tasnesc spre racoarea, cat exista, a statiei de metrou. Taxiurile galbene taie haotic traficul, cu pasageri ce s-au resemnat (de ce oare?) în a mai purta centura de siguranţă. Câte un câine plictisit, apărut de nu se ştie unde, îşi găseşte repede o maşină după care să latre ca să-i mai treacă din monotonie. Motocicliştii se amestecă şi ei traficul lent, dar nervos. Mă gîndesc că-ţi trebuie curaj, nu glumă, pentru aşa ceva. Sau un strop de nebunie? Locul de parcare rămas liber pe trecerea de pietoni se ocupă aproape imediat. Ce contează că acum, la sfârşit de zi, la 100 de metri distanţă, sunt atâtea locuri libere reglementare? Serviciul s-a terminat. Urmează încă o seară cu aer condiţionat.

Întrebare

Când spui „ce grea este viaţa!”, cu ce o compari?

La taclale cu Anca: Bunicii

Când spunem bunici, ne gandim la familie, la rude si legaturi. Poate nu am stat niciodata pe ganduri ca să ne dam seama ce ascunde cu adevărat in spatele acestui cuvânt.

Ce inseamna bunici? Poate este o simpla etapa a vietii la care vom ajunge peste ani. Poate este un simplu cuvant care ascunde in spate dragoste, admiratie si incredere. Va fi un moment in care îl vom intelege in intregime? Poate, peste ani, atunci cand o trăire de o clipă ni-i va aduce în minte pe dragii nostri bunici. Ne vom opri pentru cateva secunde sa ne aducem aminte cu drag de momente traite alaturi de ei si un zambet nostalgic ne va înflori pe faţă. Sau poate va fi atunci când şi noi vom fi devenit bunici, cand nepotii nostri se vor juca in jurul nostru iar noi vom simti o dragoste profundă şi caldă fata de ei.

Dar pana atunci va trebui sa trecem, încet-încet, peste fiecare etapa a vietii.

Mâine

Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Să iertăm ceea ce a fost şi să păşim senin mai departe.

Dacă ziua de mâine nu va mai fi, ce ai vrea să faci astăzi? Şi dacă îţi doreşti atât de mult, de ce trebuie să aştepţi până mâine? Azi este aici, o oportunitate certă. Azi e aici ca să poţi schimba viitorul. De ce vrei să aştepţi până mâine?

La taclale cu Anca: Armata

Daca iţi construiesti o armata rezolvi totul? De obicei nu, căci, oricât de mulţi oameni ai strânge, orice s-ar intampla, o persoana, o singura persoana va lipsi intotdeauna. Acea persoana care la un moment dat a fost totul, o persoana pe care ai cunoscut-o şi de care ai acum nevoie, dar care a plecat şi nu mai este prezentă. Oricât de mult doreşti să o aduci înapoi, nu reuseşti. O uşă mereu deschisă s-a închis şi ai rămas în interior. Încerci din rasputeri sa ieşi, dar totusi, nu mai deschizi acea uşă niciodată...

Pentru astăzi

Să ai mereu dragoste de împărtăşit,
Sănătate să dai şi la alţii,
Şi prieteni care să ţină la tine!

Senin

STOP! Să ne oprim, în fiecare zi, cel puțin un minut, din goana cotidiană şi ne bucurăm de ceea ce avem acum, aici. Să ne bucurăm de prezent şi să privim cu încredere în viitor. Nu trebuie să ne pară rău de ceea ce a fost, de ceea ce n-am făcut, ci trebuie să mulțumim pentru locul în care am ajuns. Este singurul punct din care acum putem pleca mai departe.

Sunt multe lucruri mai presus de noi pe care nu le putem schimba, de aceea, atunci când avem ceva, să ne bucurăm, iar când nu avem, să sperăm. Ce simplu poate fi. Şi oricum, problemele le rezolvăm sau nu le rezolvăm, indiferent dacă ne enervăm sau nu.

Şi dacă nu putem să ne bucurăm de ziua de azi, trebuie să ne bucurăm că vine ziua de mâine. Dacă visăm un mâine mai plăcut ca azi, aşa va fi! Surprizele dau aromă vieţii. Trecutul nu-l putem schimba. Dar astăzi este ziua când putem schimba viitorul.