Căldură mare. Asfaltul dogoreste aer nemişcat, fierbinte, ce îţi dă senzatie de cuptor. Dar mirosul nu e cel de paine proaspata sau friptura frageda (pentru cei ce nu sunt vegetarieni), ci de asfalt încins, amestecat cu iz de motor pe benzina si asezonat cu clacsoane repezite. Cate un biciclist incearca sa se strecoare printre pietoni si masini, in cautare de umbra prietenoasa. Pietonii sunt cu ochii la trafic, nu la semafor, si tasnesc spre racoarea, cat exista, a statiei de metrou. Taxiurile galbene taie haotic traficul, cu pasageri ce s-au resemnat (de ce oare?) în a mai purta centura de siguranţă. Câte un câine plictisit, apărut de nu se ştie unde, îşi găseşte repede o maşină după care să latre ca să-i mai treacă din monotonie. Motocicliştii se amestecă şi ei traficul lent, dar nervos. Mă gîndesc că-ţi trebuie curaj, nu glumă, pentru aşa ceva. Sau un strop de nebunie? Locul
de parcare rămas liber pe trecerea de pietoni se ocupă aproape imediat. Ce contează că acum, la sfârşit de zi, la 100 de metri distanţă, sunt atâtea locuri libere
reglementare? Serviciul s-a terminat. Urmează încă o seară cu aer condiţionat.
Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):
Căldură mare. Asfaltul dogoreste aer nemişcat, fierbinte, ce îţi dă senzatie de cuptor. Dar mirosul nu e cel de paine proaspata sau friptura frageda (pentru cei ce nu sunt vegetarieni), ci de asfalt încins, amestecat cu iz de motor pe benzina si asezonat cu clacsoane repezite. Cate un biciclist incearca sa se strecoare printre pietoni si masini, in cautare de umbra prietenoasa. Pietonii sunt cu ochii la trafic, nu la semafor, si tasnesc spre racoarea, cat exista, a statiei de metrou. Taxiurile galbene taie haotic traficul, cu pasageri ce s-au resemnat (de ce oare?) în a mai purta centura de siguranţă. Câte un câine plictisit, apărut de nu se ştie unde, îşi găseşte repede o maşină după care să latre ca să-i mai treacă din monotonie. Motocicliştii se amestecă şi ei traficul lent, dar nervos. Mă gîndesc că-ţi trebuie curaj, nu glumă, pentru aşa ceva. Sau un strop de nebunie? Locul de parcare rămas liber pe trecerea de pietoni se ocupă aproape imediat. Ce contează că acum, la sfârşit de zi, la 100 de metri distanţă, sunt atâtea locuri libere reglementare? Serviciul s-a terminat. Urmează încă o seară cu aer condiţionat.
Când spunem bunici, ne gandim la familie, la rude si legaturi. Poate nu am stat niciodata pe ganduri ca să ne dam seama ce ascunde cu adevărat in spatele acestui cuvânt.
Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Să iertăm ceea ce a fost şi să păşim senin mai departe.
Daca iţi construiesti o armata rezolvi totul? De obicei nu, căci, oricât de mulţi oameni ai strânge, orice s-ar intampla, o persoana, o singura persoana va lipsi intotdeauna. Acea persoana care la un moment dat a fost totul, o persoana pe care ai cunoscut-o şi de care ai acum nevoie, dar care a plecat şi nu mai este prezentă. Oricât de mult doreşti să o aduci înapoi, nu reuseşti. O uşă mereu deschisă s-a închis şi ai rămas în interior. Încerci din rasputeri sa ieşi, dar totusi, nu mai deschizi acea uşă niciodată...
