Schimb de vorbe: Confort

Una: Confort? Oare ce e? Poate e un simplu moft al mintii. Sau putem spune ca este o relație complexa intre om și ceea ce îl înconjoară. Noi singuri de construim confortul, de noi depinde. Dar uneori ne obișnuim cu un lucru și e greu sa ne schimbam “confortul”. E ca și cum stăm un an într-un loc cald cu temperatura constantă și, deodată, ieșim afară și e înghețat pe jos. E greu, dar corpul și mintea se pot obișnui.

Două: Înconjurați de apa ce curge din perete, lumina dată de întrerupător și răcoarea aerului condiționat, am uitat bucuria lucrurilor simple: să meditezi la apusul soarelui, să simți briza vântului prin foșnetul pădurii, să urmărești zborul în zig-zag al unui fluture, să savurezi o pară culeasă direct din pom, să mângâi roaua dimineților agațată de firele de iarbă.

Schimb de vorbe: Schimbare

Una: Singurul lucru constant în univers este schimbarea. Nu te mai uita în spate; tot ce ai lăsat acolo ar fi în fața ta dacă ar merita. Zâmbește și privește drumul cel nou. Ia-ți temerile și pune-le într-o cutie. Poate într-o zi se vor evapora în lumea abisală. Șterge-ți lacrimile și deschide ochii. Ai un nou joc de început. Deschide-ți aripile, închide ochii și reînvață să zbori. Te așteaptă.

Două: Schimbare - un lucru paradoxal: dorim să ne fie mai bine dar fără să facem nimic altfel. Ne e greu să acceptăm ca dacă continăm să facem exact ceea ce am făcut până acum, vom obţine exact aceleaşi rezultatele. Găsim mereu scuze: nu acum, mâine, ce o să zică cutare, nu e bine pentru familie, nu e pentru mine, ce nevoie am de altceva, nu există alternative, nu e bine să porneşti marţi la drum, etc. Iar o scuză este un obstacol pe care singuri îl punem în cale pentru a justifica frica de schimbare. Schimbarea nu e uşoară, dar e posibilă. Să ne gândim la culorile frumoase ale toamnei ce vor trece prin griul îngheţat al iernii pentru a se transforma în frumuseţea florilor de primăvară.

Pentru astăzi

Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă ci să înveţi să dansezi în ploaie.

„Nici un fulg de zăpadă nu cade niciodată în locul greşit”

“Persoanele pe care le întâlnești sunt persoanele potrivite.” Nimeni nu intră în viaţa noastră din întâmplare; toate persoanele cu care interacționăm se află alături de noi pentru a ne ajuta să învățam lecțiile vieții și să ne continuăm drumul.

“Ceea ce ni se întâmplă este singurul lucru care ni se putea întâmpla.” Nimic din ceea ce se petrece în viaţa noastră nu ar fi putut să se întâmple în alt mod. Toate și fiecare în parte dintre situațiile care le-am trăit, sunt perfect croite după ființa noastră. Cu toate acestea, egoul nostru nu le acceptă și refuză să înțeleagă lecţia fiecărei zile.

“Momentul în care se începe un lucru este momentul corect.” Totul începe în momentul potrivit, nici înainte, nici după. Doar atunci când suntem pregătiți pentru ca ceva nou să apară în viaţa noastră, exact atunci apare.

“Cand ceva se termină, se termină.” Dacă ceva a luat sfârșit, este pentru propria noastră evoluție, deci cel mai bine este să închizi capitolul și să mergi înainte, îmbogățit cu acea experiența.

[Sursa: Internet]

Pentru astăzi

Nimeni nu este stăpân pe fericirea ta, de aceea, nu lăsa bucuria ta, pacea ta, viaţa ta în mainile nimănui, absolut nimănui! [Aristotel]

Poteca din pădure

Te înarmezi cu o boată împotriva câinilor ce pot să apară de unde nu te aștepți și cu o foarfecă de vie, căci, de când n-ai mai trecut pe acolo, gardul de rugi din spatele grădinii a crescut în voie.
Noroc că nu mai plouă foarte mult și treci ușor pârâiașul din spatele rugilor.

Dupa o scurta urcare, urmeaza Cesmeaua, cu amintirile iazurilor de pește pierdute in povestile bunicilor. La poala padurii rasar, din iarba salbaticita, bustenii de vie ce nu au mai dat rod de o generatie intreaga.

Abia vizibila, poteca se strecoara spre mister. O ultima privire in spate, sa admiri linia satului ce-si ascunde acoperisiurile de țiglă printre copacii ce strajuiesc drumul. Privesti atent soarele, punct de siguranta in desisul padurii.

E liniste profunda. Nu tacere mormantala, caci soaptele naturii sunt nenumarate. Uite ochiul de apa in care, intr-o zi de mult trecuta, trei broaste testoate își găsiseră răcoarea verii. Sperietura datorată pietrelor ce se miscau neasteptat a fost imensa.

Padurea e rara, asa ca poti sa o iei pe unde vrei, dar trebuie sa fii atent pana ce treci de lac. Nu este lacul poeziilor lui Eminescu, caci copacii si vegetatia nu-i lasa clarul luciului de apa sa reflecte cerul. Din aceasta cauza pare minuscul, dar nu este asa. Poteca e cel mai sigur loc de trecere.

Urnează poiana stejarilor batrani, o lume ireală cu trunchiuri groase ce închid în inele nemumărate povești nerostite. Cu puțin noroc dai și de pâlcul de pinii, rătăciți nu se știe cum între foioase. Și, iar cu noroc, poți întâlni o cărioară sperioasă sau o vulpe ce se strecoară spre următorul coteț de găini.

E liniste impacata cu fosnetul usor al vantului ce se strecoara printre crengile imbracate in verde proaspat. Tacere. Tril de pasare. Tacere. Fosnet de frunza leganata spre pamant. Tacere. Boncănit de ciocanitoare. Tacere. Cu-cu! Tăcere.

Iesi la lizieră si te orientezi dupa linia satului. Drum înapoi spre casă. De ce nu pot să fie toate zilele la fel de liniștite?

Aleea celebrităților

Inaugurată la început de februarie, lângă Turnul Bărăția, în Piața Timpului (care e piață doar prin denumire) Aleea Celebrităților (care nu este de fapt o alee ci doar un alt nume dat pieţii), are acum 5 stele. Le așteptăm pe următoarele.

Pași pe nisip

Marea vieţii mângâie leneş nisipul zilelor de azi. Privind în urmă vedem paşii ce i-am făcut până acum, unii şterşi de apa veşnic în mişcare, alţii parcă mai putrenic puşi în evidenţă de valurile nărăvaşe. În faţă se întinde nisipul dornic de a reţine, cât de mult va putea, noile noastre urme. Furtunile trecutului au rămas în urmă. Viitorul se întinde promiţător înainte, dar numai când va deveni trecut vom şti cât de liniştit a fost.

Privim în urmă şi judecăm ce am făcut, ce am văzut, ce am primit şi ce am dat. Privim înainte curioşi să aflăm ce descoperim.

Trecutul nu-l putem schimba. Să învăţăm din el şi să facem în aşa fel încât să ne bucurăm de prezent şi să fim încrezători în viitor. Nu trebuie să ne pară rău de ceea ce a fost, de ceea ce n-am făcut, ci trebuie să mulţumim pentru locul în care am ajuns. Este singurul punct din care acum putem pleca mai departe. Să privim minunile simple din jurul nostru şi să învăţăm, din tot ce ne-nconjoară, cum să fim mai buni, mai frumoşi, mai întelepţi şi mai iubitori. Să ne oprim o clipă din goana zilnică şi să ne bucurăm de ceea ce avem acum, aici.

Palatul Mogoșoaia

Construit între 1698-1702 de către Constantin Brâncoveanu și renovat în 1920 de către Martha Bibescu, palatul Mogoșoaia (aflat la circa 10 km de centrul Bucureștiului), atrage, la sfârșit de săptămână, prin frumusețea arhitectonică, liniile drepte ale grădinii, prin lacul răcoros și pădurea foșnitoare. O oază de liniște și reculegere. (Partea un pic dificilă este de găsi un loc de parcare. Cel mai bine este lângă gardul de poatră al domeniului, făcând stânga imediat în dreptul secției de poliție. La Palat, la sfârșit de săptămână ai toate șansele să găsești parcarea plină.)