Sfârşit de săptămână

A trecut şi ultima oră a programului de lucru. Fiecare se îndreaptă spre casă sau numai el ştie unde. Feţe crispate aleargă după autobuz. Vocea oraşului se reduce la zgomot de clacsoane şi paraituri de motocicleta, alaturate cate unei injuraturi la adresa obişnuitelor parcări aiurea ce încurcă traficul. Feţe incruntate, apasate de griji reale sau imaginare, pasesc grabit, intr-o cadenta de masinarie automata ce repeta o rutina monotona. Nici o faţă senina, de parca sambata ce urmeaza nu ar aduce nici o bucurie nicicui. Dar in indigoul rece al inserarii, un ras rasuna fericit, in totala discordanta cu ce este in jur. Ea si el merg fericiti, tinandu-se de mana, ochi luminosi si soapte amuzante. Sunt in cu totul alta dimensiune, una plina de veselie, culoare si speranta. Nici lor nu le pasa ca vine sambata, dar pentru ei trecerea timpului e cu totul altfel.

Seară de octombrie

E frig. O haină groasă, şi chiar şi o pălărie, e necesară pentru o plimbare scurta. Lumina galbena a felinarelor se strecoara mai usor printre crengile copacilor: frunze ingalbenite de toamna s-au asezat covor fosnitor pe aleile tacute. Castanul si-a pierdut de mult podoaba. Acum ploua cu ghinda coapta.

Se apropie

Nu-ți mai aduci aminte când ți-ai dat seama prima dată că ești pe drum. Nu-ți mai aduci aminte cum a fost primul pas, cum a fost începutul. Cei care au fost acolo (din ce în ce mai puțini) iți povestesc din când în când. Și iți spun ca a fost un moment plin de bucurie. De fapt, la început, nici nu ai știut că există un drum. Întotdeauna o mână călăuzitoare te îndruma încotro să te îndrepți. Apoi ai vrut ca tu sa alegi unde mergi și te supărai când nu erai lăsat să te îndrepți spre ceea ce credeai ca e mai bine. Dar a venit și vremea când ți-ai ales singur destinația. Te-ai bucurat că poți face ce vrei, dar ai învățat repede că a lua-o la stânga însemnă că nu o poți lua la dreapta, iar decizia câteodată nu-i ușoara, iar alta dată nu este plăcuta. Dar e drumul tau și depinde doar de tine cum îl faci. Iar apoi ai conștientizat ca drumul, oricat de frumos sau de geu este, are un sfarsit ce se apropie cu fiecare pas. Nu stii unde se termina, cum se termina si nici cand se termina. Dar e undeva acolo. Si se apropie.

19

Cum a început? Cu un zâmbet? Cu o privire aruncată în fugă? Sau poate a început cu mult înainte să ne dăm seama. Dar ce mai contează acum? Au trecut deja 19 ani. Şi sperăm că mulţi vor mai trece.

Între cer şi mare

La munte, din infinitul cerului, stropi de apă mângâie pământul. Undeva în apropiere, un izvor plăpând se naşte printre stâncile bătute de vânt. Pleacă nehotărât spre vale, cu dorinţa de a ajunge cât mai repede acolo. La început e greu. Apoi, din ce în ce mai năvalnic, înspumat de vârtejuri şi avântat în cascade, devine tot mai puternic. Schimbă totul în jur. Nimic nu-i stă în cale. Cu cât înaintează mai mult, e din ce în ce mai atent la ce se întâmplă în jur, caută să priceapă totul şi să fie de ajutor. Când înţelege că drumul duce ireversibil spre mare, doreşte să cuprindă cât mai mult din verdele unduitor al câmpiei. E mult mai domol şi face din ce în ce mai multe meandre. Dar, într-un sfârşit, ajunge la mare. Se amestecă cu neantul. Şi soarele mângâie valurile şi ridică picăturile de apă spre cer.

Care sunt cerul şi marea noastră?

Pentru astăzi

Întotdeauna trebuie să alergi după un ţel, nu să fugi de o primejdie!