duminică, 30 septembrie 2018

Restaurantul Privighetoarea


AdresaGrădina Mare, Brăila
GPSN45,2742 E27,9793
web http://www.privighetoarea.com/

După o plimbare prin Grădina Mare ni s-a făcut sete, apoi poftă de bere și mai apoi de mici. La 17:10 eram singurii clienți ai restaurantului. Ne-am instalat pe terasă. Servirea amabilă, dar cele câteva felii de castravete și de roșii ce au ornat farfuria fiecăruia parcă erau tăiate cu o zi înainte.

Ce am luat:
9 mici (50g) 31,50 lei
3 x muștar (50g) 3,00 lei
2 x Mojito (200ml) 30,00 lei
Somersby Apple (330ml) 7,50 lei
Pâine, din partea casei

Cum au ajuns micii, au apărut și cele 6 pisici ale incintei, cea mai mică mieunând rugător. (Și-au primit tainul). Este de recomandat restaurantul pentru o masă obișnuită? Nu știu. (Preșul de la intrare era pus ca să poți citi Welcome când plecai.)



sâmbătă, 29 septembrie 2018

La drum: Mamaia Sat - Sinoe - Brăila

Sejurul la mare a luat sfârșit. Cum au mai rămas câteva zile de concediu, ne-am hotărât să plecăm spre Brăila. În vacanță graba nu e bună, așa că ne-am gândit pentru un drum cât mai liber. Și am ales:
  • alimentare de la staţia Rompetrol de lângă rafinărie (nu ştiam dacă mai găsim altele pe drum)
  • DJ226 prin Corbu, Săcele, Istria, Sinoe, Mihai Viteazu (drum bunicel dacă nu te grăbeşti)
  • E87/DN22 pentru 14 km., cu un asfalt impecabil
  • DN22D, prin Slava Rusă, Slava Cercheză, Horia, etc. până la Măcin (drum bun)
  • din nou DN22 pentru 13 km. până la bac
  • trecerea cu bacul a fost destul de rapidă (21,90 de lei pentru autoturism plus 1,50 pentru fiecare pasager)
  • după 160 de kilometri lejeri eram la destinaţie





vineri, 28 septembrie 2018

Cherhanaua Tașaul


AdresaStrada Corbului, Năvodari
GPSN44,3276 E28,6202
web https://www.facebook.com/cherhanauatasaul/
Meniupescăresc

Sejurul la mare în extrasezon are și beneficiile lui: restaurante arhipline vara le găsești acum aproape pustii, așa că servirea este rapidă. Cum Cherhanaua Tașaul nu este prea aproape de hotel (dar nici prea departe), am amânat vizita pentru ultima zi. Greșeală: dacă veneam mai devreme, mai treceam de vreo 2-3 ori!

Ca să fii sigur că ajungi, trebuie să arunci o privire pe hartă și să ai încredere că ultimul kilometru de drum de țară (ce se face din bd. Năvodari) te duce la destinație. Locația nu arată extraordinar și nici sala de mese. (De pe terasă am fi avut priveliștea lacului, dar bătea vântul cam tare.)

Ce am mâncat:
salată icre știucă (80g) - cu pâine prăjită 20,00 lei
2 x borș pescăresc - cu ardei iute și smântână 28,00 lei
2 x guvizi prăjiți - cu mămăliguță și mujdei 60,00 lei
apă minerală (750ml) 9,00 lei

(La sfârșitul mesei ar fi fost bune niște șervețele umede. Plus o farfurie unde să pui oasele. Cum am primit doar la Hanul cu Pește.)



joi, 27 septembrie 2018

ΝΙΚΟΣ Greek Taverna


AdresaBd. Tomis 44, Constanța
GPSN44,1765 E28,6537
web http://nikosgreektaverna.ro/
MeniuGrecesc

Și am ajuns din nou la Constanța. Cum era soare și plăcut, plimbarea a fost lungă (mai puțin pe faleză unde bătea un vânt nebun). Pe drumul de întoarcere spre mașină ni s-a făcut foame. Având nostalgia Mediteranei, ne propusesem un restaurant cu specific grecesc. Cum nu știam niciunul, ne-am oprit acolo unde am văzut lume multă. Și nu am greșit.

Ce am mâncat:
2 x supă de linte cu carne de pui 30,00 lei
pâine pe grătar cu ulei de măsline (la supă) 0,00 lei
gyros de porc (cu garnitură) 26,00 lei
cârnați cu praz (cu garnitură) 24,00 lei
garnitură: tzatziki, cartofi prăjiți, roșie (felie decor), ceapă roșie, lipie grecească 0,00 lei
apă minerală (750ml) 10,00 lei

Porțiile sunt consistente (una ar fi fost de ajuns pentru o foame medie).



duminică, 23 septembrie 2018

La Scoica Land


AdresaB-dul Mamaia Nord Nr.34, Mamaia-Sat
GPSN44,2819 E28,6173
webhttps://lascoicalandmamaianord.ro/
MeniuPește și de toate

Cum am ajuns duminică după prânz, grădina de pe malul lacului era cât de cât ocupată.

Masa nu a fost rea (și am plecat sătui), totuși la Hanul cu Pește (cu excepția mămăligii) mâncarea a fost mai bună. Parcă nu am mai face o vizită în viitorul apropiat.

Ce am mâncat:
2 x borș de pește (cu pâine și ardei iute) 32,00 lei
saramură de burtă de crap (cu mămăliguță) 50,00 lei
saramură de șalău (cu mămăliguță) 44,00 lei
Tuborg (500ml) 9,00 lei
apă minerală Bucovina (500ml) 6,00 lei

joi, 20 septembrie 2018

Ca La Mama Acasă by Frații Bucătari


AdresaBulevardul Tomis 143A, Constanța
GPSN44,1858 E28,6444
webhttp://la-mama.ro
MeniuCa la mama

La sfârșit de septembrie, lipsit de turiști, Constanța devine un oraș normal: trafic aglomerat, claxoane, accidente pe trecerile de pietoni (adică tot tacâmul unui municipiu românesc).

Dacă nu ești localnic și nici nu știi locurile prin care te plimbi, singura modalitate de ați astâmpăra foamea este după cum îți miroase. Și de data aceasta mirosul a fost un sfetnic bun.

Ce am mâncat:
salată de vinete 6,50 lei
2 supe de pasăre20,00 lei
tagliatelle cu somon20,00 lei
șnițel de pui 14,00 lei
orez sârbesc (garnitură la șnițel)4,50 lei
pâineinclusă în meniu



miercuri, 19 septembrie 2018

Hanul cu Pește


AdresaBulevardul Mamaia Nord, Mamaia-Sat, Constanta
GPSN44,28847 E28,61596
webhttps://www.facebook.com/HanulCuPeste
MeniuPește și alte delicii acvatice

Cerul e senin, soarele arde, temperatura e plăcută, apa e călduță (dar valurile, nu prea mari, combinate cu vântul ce suflă dinspre larg nu te prea îndeamnă la bălăceală). Cu toate acestea, după 15 septembrie litoralul autohton devine pustiu. Iar una din dilemele pe care le are turistul tomnatec este unde poate mânca în afară de restaurantul hotelului.

La 16:30 eram primii clienți la Hanul cu Pește (și a mai venit doar o pereche până am plecat cu burțile pline). Masa a fost gustoasă, berea rece, ciorba fierbinte și peștele de abia scos din tigaie. Ce am mâncat:
Bergenbier Fresh Lemon (500 ml) 8,00 lei
apă minerală Bucovina (750ml) 10,00 lei
2 x Ciorba Hanului cu Pește 44,00 lei
2 ardei iuți (aduși la ciorbă) 0,00 lei
chefal prăjit (cu mămăliguță și mujdei) 35,00 lei
guvid prăjit (cu mămăliguță și mujdei) 30,00 lei
pâine 4,00 lei

Cred că vom mai face o vizită în acest sejur. Poftă bună!

Alte prețuri:
calamar panco (300g) 33,00 lei
legume sote (garnitură) 15,00 lei
plachie de crap (cu mămăliguță)41,00 lei