Predeal - un oraş fantomă

În weekend, în afara sezonului, Predealul este aproape un un oraş fantomă. Perioada libertăţii debandadei totale de după '89, când fiecare a vrut o vilă de vacanţă, un apartament la munte sau un hotel pentru o afacere extrem de profitabilă, a lăsat cicatrice urâte. La extrem de puţine construcţii neterminate se mai lucrează. La tot pasul întâlneşti pancarte "De vânzare": terenuri, structuri neterminate, vile, apartamente, hoteluri.

Pădurea şi trasele montane au rămas, spre bucuria mea, ca în amintirile studenţiei: aer curat, linişte, ciripit de păsărele. (Dar aceasta, poate doar în extrasezon, căci, după urmele de pe poteci, păcănitul motoarelor de ATV ar putea sparge echilibrul relaxant.)

Pentru masă, la orice oră, Restaurantul Dragului şi Hanul Domnitorilor nu trebuie ratate. (Pe vremuri, acum vreo 30 de ani, se mânca excelent la Rozmarin sau Robinson. Sejurul scurt nu mi-a permis să verific dacă încă se ridică la nivelul amintirilor.)

Nordul Moldovei

Nordul Moldovei, cunoscut in cea mai mare parte ca Bucovina, este recunoscut pentru frumusețea peisajului, rafinamentul artiștilor populari şi monumentele sale de artă. Cele mai cunoscute sunt cele cinci mănăstiri fortificate (ridicate in secolele al XV-lea si al XVI-lea), ale căror biserici sunt pictate cu fresce exterioare unice in Europa: Voroneț, Arbore, Humor, Moldoviţa şi Suceviţa.

Nu trebuie uitate nici Cetatea de Scaun din Suceava, mănăstirea Putna (unde se afla mormântul lui Stefan cel Mare) sau mănăstirea Dragomirna ce impresionează prin linia arhitectonica zvelta, Rădăuți, mănăstirea Bogdana (cel mai vechi aşezământ monahal din Moldova), Câmpulung, Rarău (pentru o excursie până sus, la Pietrele Doamnei), Vatra Dornei (cu o plimbare cu barca pneumatică pe Bistriţa).

În Bucovina poţi face turism religios, cultural, terapeutic sau sportiv. Munte, deal, ape, cetăți, muzee: aici le ai pe toate.

Atenţie la telefoane

Telefonul mobil a devenit un accesoriu indispensabil care n-a schimbat (nu ştiu dacă în bine) modul de a fi, de a gândi sau acţiona. Tarifele sunt relativ mici, indiferent dacă folosești telefonul acasă sau peste hotare (în roaming). Dar, peste hotare, tarifele sunt mici doar în Uniunea Europeană. Aşa că mare atenţie la ele pentru alte destinaţii!

De obicei, operatorul mobil îţi trimite un SMS cu tarifele standard. Nu este însă obligat să facă acest lucru şi dacă SMS-ul nu ajunge, nu te poţi plânge că nu ai ştiut.

Pentru Kazakhstan: Tarifele standard de roaming in EUR/min, fara TVA, sunt: apel local 0.76, catre RO 2.22, primit 1.18, SMS 0.38, transfer de date GPRS 11.00. (Trebuie menţionat că tariful GPRS este pentru 1 mega de trafic.) Alternativele la roaming sunt mult mai ieftine: un minut spre România, atât pe Skype (Skype-telefon) cât şi cu prepaid local, este doar 20 de cenţi!

Moneda cu scânteie

Plasticul, artificialul, devine din ce în ce mai prezent în lumea ce ne înconjoară. Unul din inconveniente, mai ales la hoteluri, este încărcarea cu electricitate statică. Atingerea clanţei devine un adevărat calvar. Durerea este produsă la locul de descărcare prin scânteie între mână şi suprafaţa metalică. Ideea este de a induce scânteia în altă parte: atingerea clanţei cu o monedă (sau cu verigheta) va face ca scânteia să apară la acel punct de contact. Pa durere!

Almaty în mai multe cuvinte

Prins între liniştea ozonată a parcurilor cu fântâni arteziene ce reflectă culorile curcubeului şi zgomotul poluat al traficului haotic, între noile clădiri futuriste de birouri (multe din ele însă goale) şi vechile blocuri socialiste, între limuzinele strălucitoare ale nunţilor şi mâna întinsă după un bănuţ a bătrânelului ce înţelege alte timpuri, între ultrasofisticatele mall-luri unde preţurile au cifre multe şi piaţa de duminică în care carnea proaspătă se vinde direct de pe asfalt, între restaurantele pline de fum şi bunicuţa ce împinge dimineaţa căruţul cu termosuri cu ceai şi prăjituri făcute acasă, între metroul ultramodern şi autobuzele uitate de timp, între bazarul cu toate bunătăţile Asiei şi împrejurimile lui unde ţi se oferă la vânzare orice dar trebuie să ai grijă la buzunare, Almaty încercă să-şi definească independenţa istoriei unui nou mileniu.

Almaty

Vegheat de piscurile munţilor Trans-Ili Alatau, Almaty (fosta Alma-Ata de pe vremea Uniunii Sovietice şi fostă capitală) trăieşte aglomeraţia marilor metropole. Tăiat de bulevarde largi ce alcătuiesc aproape un caroiaj perfect, oraşul nu are nimic spectaculos. Circulaţia zgomotoasă (auzi claxoane aproape la orice pas) umple aerul de toamnă cu un miros deranjant de gaze de eşapament. Ca european, faci notă discordantă cu trăsăturile asiatice ale pietonilor grăbiţi.

Köln

Sâmbătă, încurajat de soarele ce strălucea vesel de dimineaţă pe cerul senin (după mai bine de două săptămâni de nori gri şi multă ploaie măruntă de sfârşit de toamnă românească), m-am hotărât la o excursie la Köln. Zis şi făcut: m-am conectat la internet, am făcut rezervarea de bilet dus-întors, l-am tipărit şi la 9:15 eram în drum spre gară.

(O paranteză despre transporturile pe calea ferată în Germania, unde Deutsche Bahn încurajează excursiile cu trenul. De obicei, cel puţin o dată pe oră găseşti un tren care te duce, dacă nu direct la destinaţie, spre o legătură către destinaţie. În mod normal, un bilet dus-întors, fără restricţii, la Köln e în jur de 90 de euro. Dar unul valid o zi, pe trenurile regionale e doar 27. Iar pentru un grup de până la 5 persoane este 40!)

Gara Centrală din Köln te întâmpină cu o vânzoleală de nedescris (mai ceva ca staţia de metrou de la Piaţa Victriei în oră de vârf). Scăpat cu bine din buluceala sutelor de turişti, atenţia îţi este atrasă de impunătoarele turnuri ale catedralei (Kölner Dom). Cele 532 de trapte (marea majoritate a lor pe spirala ce se strecoară prin turnul de sud) te duc, cu ceva efort, până la cota 97 (de metri). E cel mai înalt punct la care poţi ajunge (cu o privire pe măsură a oraşului şi împrejurimii). Mai sus se întinde doar dantelăria de piatră, terminată cu o imensă floare (nu cruce), ce, de la 157 de metri, vegează oraşul de mai bine de un secol. Pe la mijlocul drumului (cota 53) poţi să faci popas în camera clopotelor (unde bătaia de ciocan ce marca sfertul de oră în unul din clopotele mici, mic în comparaţie cu celelalte, nu cu propria-mi statură, m-a convins să nu aştept încă un sfert de oră ca să pornesc mai departe.)

După o privire din turn (coborârea e mult mai uşoară) şi o lumânare aprinsă lângă unul din multele altare, catedrala merită cercetată şi pe din-afară. Streşinile acoperişului sunt ornate cu a multitudine de statui de piatră, printre figurile fantastice amestecându-se animale domestice: un porc, un câine. Terminând cu admirarea catedralei, dacă deja te dor picioarele, te poţi odihni pe scările ce dau spre piaţa gării; nu faci notă discordantă.

Paşii îţi sunt atraşi apoi de o altă dantelărie, de astă dată de metal: Podul Hohenzollern, cu ale lui mii de lacăte ale îndrăgostiţilor prinse de grilaje. O plimbare pe malul Rinului şi apoi prin centru reconstruit după bombardamentele din 1945 (căscând gura la artiştii ambulanţi şi păzit vigilent de echipajele de poliţie şi având grijă să nu treci prin piaţeta Filarmonicii -a cărei arhirectură arată interesant din înălţimea turnului catedralei, dar care de la sol pare o îngrămădire de obiecte fără rost- căci zgomotul paşilor s-ar putea auzi înăuntru şi ai putea perturba repetişiile sau chiar concertul în desfăşurare !?!), plus o bere (şi nu numai) la una din terasele din zonă, fac ca timpul până la trenul de seară să treacă pe nesimţite. Iei încă o dată în piept vânzoleala din gară, priveşti mirat perechile îmbrăcate în piele neagră şi zornăind de lanţuuri (ce s-or fi adunat, de la bunici la nepoţi, la cine ştie ce fetival), nu dai atenţie celor doi care se sărută de rămas bun (se spune că în Köln 10% din populaţie este atrasă de acelaşi sex) şi ajungi la peronul dorit. Urmează un drum cu trenul în care ai timp să rememorezi întreaga zi (având însă grijă să nu ratezi staţia de tranzit).

[Mai multe poze în albumul De prin Germania.]

Berlin - repere

Memorialul Zidului Berlinului, Poarta Branderburg, Check Point Charlie, Dom(urile), Alexanderplatz cu turnul de televiziune şi ceasul cu ora pe glob, Grădina Zoologică, insula muzeelor, o plimbare cu vaporul pe Spree, Muzeul RDG şi palatul Sanssoucci de la Postdam sunt doar câteva din punctele de interes.

Zidul Berlinului. Impresionant sistemul diabolic gândit pentru realizarea zidului: unul mai mic oarecum uşor de sărit (să vedem cine crede că poate fugi), urmat de unul de sârmă ghimpată, apoi un teren plat de circa 50 de metri, puternic luminat şi cu turnuri de pază, iar la sfârşit, zidul principal, de peste 3 metri cu coama rotunjită ca mâna să nu găsească nici un punct de sprijin. Şi mai impresionant este că ultimul est german a fost împuşcat mortal la zid cu mai puţin de o lună înainte de a se deschide graniţa spre Berlinul de Vest.

Gendarmenmarkt (Piaţa Jandarmeriei) impresionează prin vastitatea, arhitectura și simetria sa. În mijloc este Konzerthaus (Ateneul), flancat de Dom Deutscher (Domul German, biserică reformată, începută în 1701) şi Französischer Dom (Domul Francez, biserică calvinistă, începută tot în 1701). Interesant este că turnul de la Domul Francez nu face parte din structura iniţială (şi chiar dacă e lipit de biserică, nu comunică cu ea) ci a fost construit mai târziu ca să dea simetrie pieţei.

Un weekend la Hamburg

Deși l-am admirat numai două zile, Hamburg, așezat confortabil pe Elba, aproape de confluența cu marea, este un oraș în care cu siguranță nu ai cum să te plictisești o săptămână întregă. Și probabil, după accea, vei vrea să-l vizitezi din nou.

Venit cu trenul în gara centrală, prima oprire trebuie să fie la Biroul de Informații Turistice (www.hambug-tourismus.de), de unde, în afară de informații și hărți, poți lua un Hamburg Card pentru călătorii nelimitate pe transportul în comun (www.hvv.de) și reduceri la biletele de la obiectivele turistice.

Apoi începe aventura: o plimbare cu vaporul prin port (unde,în comparație cu imensele vapoare ce transportă containere, te simți ca o furnică neînsemnată), o plimbare prin centru orașului vegheat de impunătoarea primărie, o scurtă privire la lacătele pe care tinerii căsătoriți le-au pus pe unul din podurile orașului, o vizită ce nu trebuie ratată la Miniatur Wunderland Modelleisenbahn, o plimbare prin forfota nocturnă colorată (și câteodată sumar îmbrăcată) de pe Reeperbahn, o trecere duminică dimineața prin piața de pește (unde vânzătorii își strigă marfa expusă și își oferă prețuri incredibil de mici), o viză pe submarinul rusesc (www.u-434.de, unde îți trebuie o oarecare condiție fizică să cobori pe scări și să se strecori prin culoarele strâmte și trapele de acces), un tur al orașului cu autobuzul, o vizită la Planetariu. Și ar fi muuult mai multe de văzut, dar timpul disponibil a trecut prea repede. Parcă prea repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Lyon - informaţii utile

http://www.rhonexpress.fr - Tramvai între Lyon (gara Part Dieu) şi aeroportul Saint Exupery (cu vânzăre de bilete online)

http://www.lyonaeroports.com - aeroporturile din Lyon

http://www.voyages-sncf.com - Căile ferate franceze: mersul trenurilor şi reservări

Orthopädische Arzt

Un incident stupid în casa face ca prima falanga a degetului mijlociu de la mana stângă sa nu mai stea în poziția ei normală. Durerile sunt aproape inexistente, dar am asigurare, aşa ca mă hotărăsc să văd cum e în sistemul medical, privat, german. Colegii nu au nici o recomandare. Încerc o căutare pe google cu medic ortoped în engleză, dar nu ajung la nici o concluzie. Mai deschid o fereastră de google translate, trec specialitatea în germana, o iau cu copy&paste şi de data asta am noroc: 5 adrese. Două le elimin ca fiind prea departe, una are un comentariu negativ (ceva cu o complicație la rotulă). La cele doua cabinete rămase scrie că trebuie programare. Trimit un e-mail (în engleza) la cel care are pagina de web mai bine aranjată (din punctul meu de vedere), zicându-mi că dacă nu primesc răspuns o să mă adresez celuilalt. Primesc răspuns spre seară, spunându-mi-se să sun dimineață pentru programare.

De dimineaţă, ca un pacient ascultător ce sunt, îmi sun seful sa-i spun de urgenta medicala si apoi sun la cabinet. Mi se raspunde cu Guten Morgen, aici cabinetul doctorului. Cu ce va pot ajuta? Spun Guten Morgen, apoi repede un Good morning si pun întrebarea de baraj: Do you speak English? Vine un raspuns oarecum nedumerit, în engleză: Sorry, I do not understand you. Lămurim confuzia şi apoi dialogul se leagă. Spun care e problema şi primesc răspunsul: mâine. Sunt însă pregătit pentru răspuns, căci folclorul local susţine că medicii vor să se arate ocupaţi, şi, fie că au sau nu pacienţi, nu te programează pentru următoarele ore. Așa că mă plâng că mă doare şi s-ar putea să fie rupt. Obţin un la 10, dar s-ar putea să aşteptaţi ceva.

La 10 mă prezint la cabinet, mi se iau datele personale şi cele de pe cardul de asigurare, plătesc partea mea de vizită (10 euro) şi sunt invitat în sala de aşteptare. Nu sunt singurul. După o oră, sunt poftit într-una din sălile de consultaţie (un singur doctor, 3 săli de consultaţie). Asistenta mă întreabă câtă germană ştiu că ar trebui să semnez un formular (o pagină întreagă scrisă nu prea mărunt). Spun că mai de loc, se scuză că ea nu prea ştie engleză, deci îi e greu să traducă ce e acolo. Dar pot să-l întreb pe doctor.

După alte 15 de minute apare şi medicul. E mirat că n-am semnat formularul dar ajunge la concluzia că pentru cazul meu nu e nevoie. Mă mai întreabă de una de alta şi apoi începe să vorbească de unul singur, în germană. Îmi dau seama că are un reportofon şi înregistrează datele despre caz. O consultaţie rapidă şi mă trimite alături la radiografie. Primesc un şorţ de plumb, ne chinuim un pic pentru poza din profil a degetului, dat totul iese bine. O scurtă trecere prin sala de aşteptare, până când radiografia digitală ajunge în sistemul de calcul. Şi din nou în sala de consultaţie. Nu e nimic rupt. Doar ligamentul falangei e inflamat. Avem două soluţii. Una de recuperare – să purtaţi o atelă (al cărei cost nu e acoperit de asigurare) timp de 6 săptămâni şi poate ligamentul se reface de la sine. Sau poate nu. Sau operaţie. Ce alegeţi? Întreb dacă se poate face operaţia şi după 6 săptămâni dacă nu se reface ligamentul. Răspunsul e da. Optez pentru soluţia recuperării. Medicul conclude rezultatul consultaţiei la reportofon şi ne despărţim cordial în faţa recepţiei, unde înlocuieşte caseta din reportofon cu alta (ca probabil una din asistente deja să stocheze înregistrarea la dosarul meu).

Primesc reţeta pentru degetul de plastic (care îmi va înlocui atela făcută de mine dintr-un băţ de îngheţată). Trec pe la magazinul de tehnică medicală din apropiere şi, după două ore şi un sfert de la venirea la cabinet, scap de grijile medicale. Ajuns acasă, mai dau o căutare pe google şi pun un +1 pe pagina de web a medicului (www.deppe-orthopaedie.de).

Budapesta

1985. Ultima zi de iulie. O zi extrem de călduroasă. Seara, împreună cu alţi 7 colegi de facultate, plecam cu trenul, cu ruxacul în spate, în vizită în Europa de Est. Era prima ieşire din ţară. Şi prima oprire a fost Budapesta. (Au urmat Cehoslovacia şi Germania Democrată. O cu totul şi cu totul altă lune faţă de România acelor ani.)

Acum, după 26 de ani, din nou Budapesta. Oraşul pare neschimbat. În faţa gării Nyugati (unde am ajuns atunci cu trenul), aceeaşi clădire îmbrăcată în sticlă pe care mi-o amintesc. Şi tot ca atunci, în comparaţie cu Bucureştiul, oraşul este mai curat, cu circulaţie mult mai aerisită, cu clădiri vechi impunătoare (dar, din păcate, cu amprenta puternică a timpului pusă pe faţade.). Tăiat în două de Dunărea albastră, oraşul respiră a linişte şi zumzăie de turişti curioşi. (Şi vreţi să spuneţi că Dunărea nu mai e albastră? Priviţi-o cu atenţie după ce aţi savurat o sticlă de Tokaj!)

Mai multe poze pe Picasa.

Paderborn

Oraş al landului North Rhine-Westphalia, capitală de judeţ, Paderborn îşi trage energia din cele peste 200 de izvoare ale Paderului, vegheate de secole de catedrala din inima urbei. Centru al catolicismului (aici, în 799, papa Leo al III-lea şi-a găsit refugiu), patronat de sf. Laborius (ale cărui moaşte au fost aduse în 836 de la Le Mans, consfinţind astfel cea mai veche înfrăţire între oraşe), Paderborn e liniştit nemţesc, locul unde timpul are cu totul altă dimensiune. Cu excepţia centrului, cu îmbulzeala obişnuită a unei zone comerciale, şi a parcului de pe malul Paderului, unde orăşenii se relaxează tolăniţi pe pături(dacă vremea, capricioasă supă standardul meu, permite, căci norii se adună extrem de repede şi sunt mult mai multe zile ploioase decât senine), în rest e atmosferă de staţiune turistică la sfârşit de sezon: puţine maşini pe drum,oameni rari, iar casele par părăsite deşi ghiceşti o oarecare activitate în interior.

Noiembrie 2003: Amintiri din Cipru

Oricat ar parea de paradoxal, problema cea mare aici e ... frigul!

Nu vara este cea care ne da de furca, ci iarna. Vara te ajuta mult aerul conditionat, marea care e aproape, muntele care nu e departe si obisnuinta. Umezeala te "omoara" de multe ori, dar nu prea stai in soare si in locuri neclimatizate. (Pot sa spun ca in Bucuresti, unde vara asta am prins temperaturi de 38 de grade, datorita faptului ca umezeala e mai scazuta, mi s-a parut mult mai bine!)

Iarna e ... cald (daca se poate numi cald o vreme cu temperaturi de 2 grade noaptea si 10 ziua). Partea proasta e ca cipriotii isi construiesc casele parca numai pentru vara: izolatiile sunt inexistente iar un sistem central de incalzire e un adevarat lux. Asa ca, venit de la serviciu, te asteapta o casa-pestera. Trece ceva timp pana incalzirea electrica aduce temperatura la cote normale. Umezeala iti da si ea de furca (iarna ploua mult). Marea e tot aproape (dar nu te incalzeste cu nimic) si muntele tot nu-i departe (cu putin noroc gasesti ceva zapada pe varfuri). Asa ca aici preferam vara!

Daca n-ar fi stressul de la serviciu, aici m-asi putea crede la ... pensie: in Cipru nu se intampla nimic si totul se misca in ritm de "siga-siga" (incetul cu incetul). Asteptam cu nerabdare aderarea la EU (1 mai 2004). Sper ca asta sa duca la schimbarea legilor (oarecum rigide) si sa ne permita o stabilitate mai mare. Suntem optimisti.

Cipru

Imi este greu sa spun ce ar putea face cineva care vrea sa stea cateva zile in Cipru. Sunt privelisti interesante de vazut (multe vestigii arheologice), iar satele au un farmec aparte. Si, cu siguranta, aproape în orice perioadă a anului (dar în iarnă doar pentru cei curajoţi) se poate incerca o baie in mare.

Principalele orase sunt
Nicosia (Lefkosia) – capitala divizata, asezata in mijlocul insulei
Limassol (Lemesos) – principalul port al tarii si al doilea oras ca marime
Larnaca – aeropotul (la mal de mare)
Paphos (Pafos) – statiunea maritima a pensionarilor
Agia Napa – statiunea maritima a tineretului.

Distantele sunt oarecum aceleasi, intre orase
Nicosia – Larnaca ~ 40 km
Larnaca – Limassol ~70km
Nicosia –Limassol ~80km
Limassol – Paphos ~80km
Larnaca – Agia Mapa ~60km

Pana la Troodos (lantul muntos, cu cel mai inalt varf Olimpos) sunt vreo 60 km (atat de la Nicosia cat si de la Limassol). Dupa Troodos, la vreo 30 km este cea mai mare manastire din Cipru: Kikkos. Iar vinul de Kikkos e unul dintre cele mai renumite!

Transportul în comun nu e dezvoltat, dar se poate inchiria un taxi (sau o masina) pentru excursii pe insula.

Mancarea este gen european. Specifice sunt:
Haloumi – branza de oaie
Meze – masa traditionala ce te duce prin toate preparatele culinare ale insulei (cu multa, multa carne)
Fish Meze – pentru toate preparatele de peste
Zivania – tuica gen palinca obtinuta din struguri.

O adresă web: http://www.cyprustourism.org/.

La masă

La Kurion, restaurantul din mijloc e Chris Blue Beach. Chelnerii amabili te recunosc imediat dacă le-ai călcat pragul de mai mult de două ori. (Şi te recunosc chiar şi după o absenţă de 3 ani!). Ca aproape peste tot, mâncarea este gustoasă şi porțiile generoase. Peştele, specialităţile de caracatiţă, octopus, sepie sau calamar, fripturile de pui, porc, vacă sau miel, musaca (chiar şi în varianta vegetariană), souvla de porc perpelită domol pe cărbuni, kleftico (coastele de miel la ceaun), stifado (tocana de vită cu ceapă, în sos de vin), salatele ţărăneşti, dulceţurile locale, fructele ţinute la rece, berea Keo şi o cafea cipriotă trebuie încercate. (Cam greu dacă sejurul este scurt.) Garnitura, salata şi pâinea sunt incluse în preţ. Şi atenţie dacă iei masa cu un cipriot: pentru el sucul unei lămâi bine stoarse este excelent pe orice fel de mâncare! (Poate cel mai bine e să începi sejurul culinar cu un mezze, ce te trece print toate deliciile bucătăriei cipriote. Cel tradiţional este de carne, iar fish mezze îţi arată preparatele mării.)

Cum îţi dai seama dacă un restaurant este considerat bun de către localnici? Simplu: îl vizitezi după 9 seara. E ora la care ciprioţii ies pentru cină. Şi dacă restaurantul e plin, trebuie neapărat să-i treci pragul.

La Lady’s Mile primul restaurant e chiar unde drumul face dreapta, paralel cu malul mării. Al patrulea este Captain’s Cabin, cu o varietate de preparate din peşte de invidiat.

În Limassol, Lefteris (la nr. 13 pe Pafou) este un restaurant în care două porții de mâncare (în jur de 11 euro fiecare) pot sătura cu siguranţă trei oameni flămânzi. (Dacă nu te descurci cu engleza, poţi cere ajutor în română şi unul din chelneri te va înțelege). Restaurantul are şi take away şi dispune de wifi gratuit.

Goody’s este restaurant tip fast food: salate, sandvișuri, burgeri, chicken nuggets, preparate pe loc. Ca să nu aştepţi prepararea lor la bar, eşti dotat cu un pagger ce începe să clipească când comanda este gata. Iar dacă eşti internet adicted, ai acces wifi gratuit.

Dacă vrei să-ţi prepari masa în casă, în reţeaua de supermatketuri găseşti ce vrei şi ce nu vrei. Prin mărime şi accesibilitate, cât am stat aici, ne-am ataşat de Orphanidis (ΟΡΦΑΝΙΔΙΣ). Sunt două în Limassol, dar cel mai mare este cel de la ultimul sens giratoriu de pe autostrada spre Paphos. În timpul zile, maşina trebuie lăsată la umbră în parcarea subterană. Supermarketurile locale sunt deschise până la 8 seara (miercuri, program scurt, până la ora 15).

Periptero (ΠΕΡΙΠΤΕΡΟ) de cartier închide şi el spre noapte (şi nici nu găseşti tot de ce ai avea nevoie pentru o masă). Totuşi sunt şi magazine deschise 24 de ore: la bază brutării (unde găseşti tot timpul pâine caldă şi produse de patiserie proaspete), dar cu un magazin alimantar bine asortat (mai puţin carne şi fructe). Zorbas (ΖΟΡΒΑΣ) este unul din lanţurile binecunoscute. Nu trebuie uitate nici magazinele cu fructe şi legume Froutaria.

Dacă nu vrei să mănânci la restaurant sau să-ţi găteşti acasă, există alternativă: oraşul e împânzit de take-away-uri (psistaria - ΨΗΣΤΑΡΙΑ) în care, începând de dimineaţă, proprietarii gătesc o sumedenie de feluri de mâncare. Cu 10 euro ai de unde alege o masă copioasă pentru trei persoane.

Căldură de august

Rămas cu amintirea anilor petrecuţi în Cipru, susţin că cea mai bună perioadă pentru un sejur la mare este a doua jumătate a lui septembrie, când vremea este plăcută şi apa mării caldă. (O altă perioadă frumoasă e martie, când totul este verde; apoi dogoarea soarelui pârjoleşte întreaga natură. În martie însă apa mării este cam rece.)

Limitaţi de perioada concediului, ne-am hotărât pentru sfârşitul lui august, când ne aşteptam la o temperatură respirabilă. (Problema, de multe ori, nu este temperatura ridicată ci umiditatea de saună din aer: un drum de noapte pe malul mării îl faci sub cerul spuzit de stele cu ştergătoarele de la maşină în funcţiune căci umiditatea de afară se condensează puternic pe parbrizul răcit de aerul condiţionat.)

Dar 2010 nu a fost un an normal. A plouat extrem de mult iarna (lucru bun, căci s-au umplut rezervoarele de apă din munte şi nu mai sunt restricţii la consum). Până la mijlocul lui iulie temperaturile au fost mai mici ca de obicei (o primăvară cipriotă continuă). Apoi a veni brusc vara, cu depăşiri de maxime istorice la Limassol: zile cu peste 40 de grade. (Maxima pe care am prins-o în şapte ani de Cipru a fost de 37.) Iar acum am avut parte de 34-36 ziua şi 23-27 noaptea. Noroc cu băile de dimineaţă şi seară şi cu briza ce mai adia din când în când la mal de mare. Aerul condiţionat din casă a funcţionat aproape tot timpul.

Cu toată temperatura ridicată, pe 1 septembrie, în câteva locuri de pe insulă a plouat, lucru cu totul neobişnuit pentru această perioadă a anului.

Limassol

ΥΑΣΑΣ ΛΕΜΕΣΟΣ!

După trei ani locul e aproape neschimbat. Aceleaşi autobuze vechi se opresc în staţiile cu câţiva călători. Un bloc de la malul mării a primit zugrăveală nouă, un altul (vechi, nu nou construit) aşteaptă cumpărători, iar unul plin de birouri pare părăsit de mult timp. Sub soarele arzător oraşul îşi trăieşte liniştea proverbială. Un colţ de lume încremenit în timp.

Cipru nu este o destinaţie ieftină. „E uimitor cât de iefnine ne par toate când mergem în vacanţă în străinătate”, spune un localnic. Şi continuă: „În centrul Berlinului berea e mai ieftină decât la crâşma de la mine din sat.” (Când spui sat trebuie să te gândeşti la o zonă rezidenţială liniştită, de vile, cu străzi asfaltate şi apă curentă. Un mini-oraş.) La adoptarea euro la 1 ianuarie 2008, rata de schimb a fost fixată la 1 CYP = 1.7086 euro. Mie mi s-a părut că preţurile noi au fost obţinute prin înmulţirea cu 2 a celor vechi.

Ceea ce încă uimeşte aici este încrederea în cel de lângă tine: la micile restaurante de pe malul mării, de exemplu, vei vedea lucruri de valoare lăsate pe mese de cei care se bălăcesc fără nici o grijă.

Deşi ora este aceeaşi ca în România, fiind mai la est, spre sfârşit de august soarele apune cu circa 40 de minute mai devreme.

În afară de circulaţia pe partea stângă, trebuie considerat că în Cipru prizele de alimentare sunt pe model UK (cu întrerupător la fiecare în parte şi protecţie pentru bornele active). Un adaptor este binevenit. (La ştecherul local borna de masă e mai lungă, deschizând, mecanic, locaşul celorlalte două. Deci cel mai simplu adaptor e o şurubelniţă subţire sau vârful ascuţit al unui cuţit.)

Cât despre cazarea la Limassol, noi am rezolvat-o simplu: vechiul landlord ne-a aşteptat cu braţele deschise în apartamentul ce ne-a fost casă in ultimii ani pe insulă. Dacă nu stăteam acolo, am fi ales hotelul Ajax (http://www.ajaxhotel.com/). La 10 minute de mers de una din plajele din oraş, cu piscină, şi un preţ oferit de 70 de euro (toţi trei, cu mic dejun inclus) părea o alternativă rezonabilă.