Copil

Îți mai aduci aminte de acel copil fără griji care ai fost cândva, mereu fericit în jocul tău? Acel copil care se bucura privind soarele sau ascultând ploaia? Caută-l în amintire, în adâncul sufletului, și stai cu el zilnic câteva clipe.

Drum

Fiecare dimineață se naște din amintirea dimineţilor apuse. Fiecare pas continuă milioanele de paşi pe care i-ai făcut până la el. Fiecare zi îşi poartă mai departe trecutul. De fiecare dată când întinzi mâna să atingi ceva nou, te gândeşti la ce ai dobândit până acum şi mişcarea îţi este domolită de neliniştea de a nu pierde ceea ce ai. În drumul spre ceea ce vrei să fii, nu poţi ignora ceea ce ai făcut. Din zilele trecute se conturează ziua de mâine. Din zilele de ieri s-a întruchipat locul unde eşti acum, singurul punct din care poți pleca mai departe. Tu, împreună cu trecutul tău.

Scuza

O scuză este un obstacol pe care tu singur ţi l-ai pus în cale pentru a-ţi justifica frica de schimbare. Schimbarea este singurul mod de a avea alte realizări. Dacă continui să faci ceea ce ai făcut până acum, veţi obţine exact rezultatele de până acum.

Frunza

Totul a început într-o zi însorită și rece când iarna se pregătea de plecare. Vântul a mângâiat domol crengile înghețate, le-a împodobit cu picături de apă și a spart primul mugure al primăverii. A revenit după câteva zile să dea un sărut ușor punctului verde crud ce încerca să se transforme în frunză. A urmărit atent cum verdele crud a căpătat putere. Au fost mereu împreună, prin ploile scurte de primăvară, în nopțile fără lună, calmând arșița verii, în ploaia gri a începutului de toamnă. Încântată de poveștile vântului, frunza și-a dorit să zboare. În nopțile tot mai lungi au inception să depene amintiri. Frunza a pierdut culoarea verde devenind un galben crud. Vântul i-a dat ultima sărutare și, într-o noapte rece-cețoasă, a luat-o în primul și ultimul ei zbor. Apoi vântul a rămas singur.

Paşi pe nisip

Marea vieții mângâie leneș nisipul zilelor de azi. Privind în urmă vedem paşii ce i-am făcut până acum, unii şterşi de apa veşnic în mişcare, alţii parcă mai putrenic puşi în evidenţă de valurile nărăvaşe. În faţă se întinde nisipul dornic de a reţine, cât de mult va putea, noile noastre urme. Furtunile trecutului au rămas în urmă. Viitorul se întinde promiţător înainte, dar numai când va deveni trecut vom şti cât de liniştit a fost.

Trecutul nu-l putem schimba. Să învăţăm din el şi să facem în aşa fel încât să ne bucurăm de prezent şi să fim încrezători în viitor. Nu trebuie să ne pară rău de ceea ce a fost, de ceea ce n-am făcut, ci trebuie să mulţumim pentru locul în care am ajuns. Este singurul punct din care acum putem pleca mai departe. Să privim minunile simple din jurul nostru şi să învăţăm, din tot ce ne înconjoară, cum să fim mai buni, mai frumoși, mai întelepţi şi mai iubitori. Să ne oprim o clipă din goana zilnică şi să ne bucurăm de ceea ce avem acum, aici.

Cei doi lupi

Un bunic vorbește cu nepotul său:

 - Mă simt de parcă aș avea doi lupi care se luptă în inima mea. Unul este violent, neiertător şi foarte furios. Celălalt este pașnic, iubitor și atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

 - Bunicule, care lup va câștiga lupta din inima ta?

 - Cel pe care-l hrănesc, nepoate!

[Sursa: Poveste amerindiană]

Moment

Visele îți călăuzesc drumul. Dar nu uita să zâmbești la ceea ce întâlnești în cale.

Zâmbește

Gândește-te la tot ceea ce ai făcut. Ai descoperit prieteni noi sau te-ai împăcat cu cei vechi, ai plâns, ai râs, ai urât, ai suferit, ai iubit, te-ai certat, te-ai împăcat, ai sperat, ai visat. Adu-ţi aminte de cei cu care ai făcut toate aceste lucruri. Indiferent dacă te-au îmbrățișat ori ţi-au spus vorbe grele, adu-ţi aminte câţi fost prezenţi în viata ta. Fiecare, în felul lui, te-a ajutat să ajungi unde eşti acum. Oprește-te puțin din drum. Zâmbește! Pornește mai departe cu bucuria zilelor ce vin.

A fost odată

Căldura ultimelor zile ne-a scos la plimbare prin parcuri. Copiii sunt cei mai fericiți în joaca lor serioasă. De la ei ar trebui să reînvățăm trei lecții importante:
* să ne bucurăm din orice,
* să cerem ceea ce vrem până obținem,
* să fim mereu în mișcare, să nu stăm o clipă locului.

De ce a rămas atât de departe copilăria?

La malul mării

Călătorul a ajuns obosit la malul mării când soarele tocmai atingea linia orizontului îmbrăcând spuma valurilor în nuanţe multicolore. Peste întinsul vast nu se vedea zbor de pescăruş. Era linişte învăluită în melancolie. Din spate veneau miile de paşi făcuţi pe pământul bătătorit. În faţă se întindea infinitul unduitor ce ţinea ascuns misterul de dincolo de orizont. Oprit la linia unde apa mângâia nisipul, călătorul nu credea că are cum să mai facă un pas înainte. Se putea întoarce spre cele deja cunoscute. Sau... Ce va alege?

Portrete în grabă

Care sunt poveștile oamenilor cu care ne intersectăm pașii în drumurile zilnice? De câte ori ne intersectăm pașii cu cineva (pe drumul zilnic casă-serviciu-casă), dar nu remarcăm? Nu vom ști niciodată ce bucurii sau drame se desfășoară lângă noi. Suntem înconjurați de oameni, dar din ce în ce mai rupți de umanitate.

Zi de iarnă

Ieri, dimineaţa, în Bucureşti, a nins frumos a copilărie, cu fulgi mari ce se aşezau liştit peste nebunia oraşului. Pornit spre autobuz (pentru a ajunge la timp la serviciu), m-am hotărât brusc să fac cele câteva staţii (până la metrou) pe jos. Era prea frumos pentru înghesuială. Cu gândul la alte zăpezi de mult trecute, privind la încrâncenarea mută a celor prinşi în autoturismele blocate în trafic, s-a născut încet întrebarea. DE CE? Unde ne grăbim? Unde vrem să ajungem? Cât de multe lucruri utile facem pentru noi şi câte doar din inerţia cu care am fost învăţaţi? DE CE? Cum ar fi dacă aşi avea timp berechet să admir dansul zăpezii? Şi mi-a fost greu să rostesc în gând, convingător, întrebarea corectă: „Ce să fac altfel ca să am timp berechet să admir dansul zăpezii?” DE CE?

Relaxare

Dezvoltarea tehnologică actuală ne dă posibilitatea de a ne îndrepta greșelile, neîndemânarea și neglijența: putem lipi, repara, curăța. Nu ar fi mai bine să fim mai atenți și mai vigilenți? Dar de ce, când există farmacii, garaje, curățătorii și spitale? Orice greșeală are acum un leac minune!

Practică

În teorie suntem toți savanți. Dar cum rămâne cu practica? Idealul stă în vârful creionului, dar realul, în ochii celui care citește. Pentru reușită, ce va simți el va conta mult mai mult decât cunoștințele lui și expertiza ta. Orice lucru făcut cu dragoste durează față de unul creat cu neîncredere.

A venit toamna

Seara se umple de țârâit de greieri împletit cu amintiri de sfârșit de vacanțe studențești. O nuanță de alb. O nuanță de albastru. Imaginația zboară departe răscolind întâmplări uitate. O nuanță de verde ce ascunde tradițiile trecutului. Soarele zilei de astăzi. Acuarelă. Amintiri.

Iarba își pierde verdele, fiind acoperită de primele frunze ce au început deja să ruginească. Copacii se grăbesc să se laude, fiecare după puteri, cu rodul crengilor bătute de vântul ce prinde putere sub norii aducători de ploaie rece. Ghinda coaptă pocnește sub pașii plimbăreților din parc. Păsările călătoare își readuc aminte de V-ul zborului spre sud. După primăvara colorată şi vara dogoritoare, natura se pregătește de încă o iarnă. Ce va fi după?

A venit toamna. De ce să căutăm înțelesuri ascunse când ne putem bucura de simplitatea adierii vântului ce șoptește frunzelor?

Mai repede spre ... ?

Progresele științei și tehnicii ne-au oferit mijloace din ce în ce mai eficiente pentru a ne manifesta, a intra în legătură unii cu alții. Dar aceste tehnologii, în loc să ducă la comunicare mai facilă, exacerbează dorința de epatare a fiecăruia. Dialogul se transformă în monolog, în care fiecare vrea să domine, să fie primul, să pară cel mai bogat, cu idei de necombătut. Liniștea se transformă în agresivitate. Posibilitatea de a vorbi cu oricine, orice, oricând, devine singurătate. Câți mai aud (și bagă în seamă) strigătele de ajutor?

File de agendă: Duminică 15 iulie 2035

Cum nu am nimic planificat pentru astăzi, am încercat să dorm mai mult de dimineață, însă bot-pisica nu mi-a dat pace: e programată să mă scoale în fiecare zi la 6:00 ca să-i dau de mâncare (de fapt, să mă fac că-i dau de mâncare, căci funcționează cu energie din microunde). Am încercat, de câteva ori să o deconectez în astfel de zile, dar am primit o amendă destul de consistentă de la BaPBaC (Bot-asociația de Protecție a Bot-animalelor de Companie).

Așa că, vrând-nevrând, mă ridic din pat și mă apuc de rutina zilnică. Va trebui să rezolv problema automatizării apartamentului, căci, de patru zile, nu am contact cu exteriorul decât pe linia de urgență (fără semnal video, conectată doar la 112 și limitată doar la informații strict necesare menținerii vieții). Habar nu am dacă afară e cer senin sau ploaie. (Și presupun că e dimineață, căci m-a sculat Bot-pisica!)

Acum 4 zile s-a dat o alertă de furtună solară majoră și întregul oraș, fiecare apartament, a fost total izolat de exterior. După 4 ore totul ar fi trebuit să reintre în normal, dar se pare că o parte din roboții de la Uzina Energetică au refuzat volumul mare de muncă necesar pe motiv că nu au mai fost în revizie și curățare generală de mai bine de 3 ani. Așa că peste jumătate de oraș a rămas în modul de calamitate majoră. Noroc că Planul Centralizat de Supraviețuire de Urgență funcționează în parametri normali. (Totuși, după patru zile, dieta pe biscuiți cu cereale și apă vitaminizată a devenit de-a dreptul ...)

...

Melodia suavă de trezire prinde viață. Pisica torcătoare se întinde leneș în culcușul de peste noapte şi vine să-mi spună, în felul ei (cu o lăbuță dată ușor peste mână), că este vremea de sculare. Se grăbește spre bucătărie și miaună catifelat cerându-și tainul în castronelul de mâncare.

Îmi dau seama că iar am avut unul din coșmarurile tehnicii absurde. Noroc cu Marea Revoluție spre Natură din 2025, când, după o cădere majoră a rețelelor inteligente de calculatoare (soldată, din păcate, cu enorm de multe pierderi de vieți), toată nebunia spre robotizare și inteligență artificială a fost domolită.

Se anunță o nouă zi cu soare.

Junglă

Omul este un animal social și jungla societății nu oferă deloc o viață ușoară. Toate activitățile noastre sunt legate de ceea ce se întâmplă în jur și întotdeauna problemele personale sunt motiv de discuție și invidie (sau bucurie, dacă ai greutăți) pentru ceilalți. Povestea cu capra vecinului nu s-a născut din nimic.

Darwin spunea că specia care a reușit să supraviețuiască, nu a fost nici cea mai rapidă, nici cea mai inteligentă, nici cea mai rezistentă, ci aceea care a reușit să se adapteze cel mai repede la condițiile date. În jungla societății de ce n-ar fi la fel? Ca să reziști, nu trebuie numai să fii bun, ci să și demonstrezi că ești. Iar pentru asta trebuie mult tact, ținând cont de invidia celor din jur. ("Nobody can make you feel inferior without your permission. Eleanor Roosevelt") Iar o mica schimbare de atitudine poate avea rezultate neașteptate.

Ce se întâmplă într-o haită de lupi? Ca să fii respectat de cei din jur, trebuie să fii puternic şi sănătos, trebuie să nu arăți nici o slăbiciune. O indispoziție de moment poate ruina poziția în grup. Așa că lupul rănit sau bolnav se retrage departe de haită până e din nou în putere. În jungla societății se întâmplă același lucru. Căci cum oare se poare explica rușinea de a vorbi despre necazurile tale sau de a cere ajutor când ai nevoie?

Așa

Lumea este așa cum este. Problema constă nu în a o schimba, ci în a o cunoaște și înțelege.

Tu

Ai aflat cine ești? Dar ai aflat și cine nu ești?