Care sunt poveștile oamenilor cu care ne intersectăm pașii în drumurile zilnice? Nu vom ști niciodată, dar, în rarele ocazii când îți permiți
să-ți pierzi timpul pe băncuța umbrită din parc, poți să încerci să ghicești.
Bunicuțul ( după vârstă căci nu are niciun nepoțel de mână) cu șapcă roșie pe care a scris cu litere groase 007, a vrut să fie militar activ dar controlul medical l-a declarat inapt. Mămica pe role ce se plimbă cu prichindelul pe bicicletă a renunțat la postul de corporatistă ca să fie mai aproape de familie și natură. Agentul de pază ce are stația dată tare (ca să se audă clar dialogurile) se vizează în garda președintelui. Tinerele ce-și povestesc pățaniile din ultima excursie la munte se întreabă cum pot scăpa de stat pe scaun 8 ore la birou. Turistul cu rucsăcelul în spate și camera foto agățată de gât nu s-a decis dacă excursia pe terminate în București a fost mai plăcută ca cea de anul trecut. Porumbeii ce vin timid spre tine încearcă să ghicească dacă ai sau nu un biscuite. Tânărul visător dar încruntat ce s-a așezat pe banca de alături se încurajează că va avea norocul unei a doua șanse. Prichinduța pe bicicleta fără pedale îți aruncă priviri pe furiș și, deși nu realizează încă, se visează cochetă. Tânărul plictisit ieșit la plimbare cu câinele ar vrea să aibă o pisică a lui. Turistul cu camera foto agățată de gât (și rucsăcelul în spate) a descoperit zona bicicletelor de închiriat și, plimbându-se acum mult mai repede pe alei, cu zâmbetul pe buze decide că excursia la București e cea mai frumoasă de până acum. Puștoaica ajutată de prietenul ei să învețe mersul pe bicicletă se visează maestră a sporturilor extreme. Doi elevi sunt în căutarea unui părinte supărat care să schimbe programa școlară. Polițistul din patrula călare se vede campion la concursurile de trap din Dubai. Pilotului elicopterului SMURD ce survolează parcul îi place ceea ce face dar ar vrea să nu mai vadă atâta suferinţă.
Și peste tot și toate, în ziua caldă de iunie, greierii își șoptesc poveștile lor neștiute.
Prin anii ’70 Bucureștiul a avut o încercare de adoptare a tehnologiei cotidiene moderne: au apărut câteva automate de vândut ziare și sandvișuri. Cel mai mult mă amuza să schimb, la automatul din holul Poștei Centrale (azi, Muzeul Național de Istorie) o monedă de 1 leu cu patru de 25 de bani (fise pentru telefoanele publice). Într-una din zile, bunicul a povestit cum, vrând să intre într-un magazin din centru, a rămas pironit locului, cu mâna întinsă: ușile se deschiseseră singure. Cam asta am pățit și eu la ieșirea din parcarea de la Afi Cotroceni: am rămas pironit, cu mâna întinsă spre automatul de parcare, căci bariera s-a ridicat de la sine. Remarcasem camerele de luat vederi de la nivelul numărului de înmatriculare, dar nu mă așteptam la o astfel de automatizare.
Cum nu am nimic planificat pentru astăzi, am încercat să dorm mai mult de dimineață, însă bot-pisica nu mi-a dat pace: e programată să mă scoale în fiecare zi la 6:00 ca să-i dau de mâncare (de fapt, să mă fac că-i dau de mâncare, căci funcționează cu energie din microunde). Am încercat, de câteva ori să o deconectez în astfel de zile, dar am primit o amendă destul de consistentă de la BaPBaC (Bot-asociația de Protecție a Bot-animalelor de Companie).
Dialog în metrou:
Care sunt poveștile oamenilor cu care ne intersectăm pașii în drumurile zilnice? Nu vom ști niciodată, dar, în rarele ocazii când îți permiți să-ți pierzi timpul pe băncuța umbrită din parc, poți să încerci să ghicești.
