Unde sunt iernile și zăpezile de altădată? O întrebare, rostită cu nostalgie, ce evocă nu doar transformările subtile ale lumii în care trăim ci și anii ce trec. Iernile de altădată nu înseamnă doar troiene până la genunchi, fulgi mari ca petalele de flori sau gerul care picta ferestrele cu arabescuri de gheață. Ele înseamnă și copilăria, și timpul fără griji, și bucuria simplă a unei dimineți albe. Ele înseamnă o lume mai lentă, mai tandră, mai conectată la ritmurile naturii ce încă trăiește în amintiri, în fotografii îngălbenite, în mirosul de cozonac și în sunetul colindelor.
Zăpezile de altădată erau o promisiune: de săniuș, de bulgăreală, de ceai fierbinte și povești spuse la gura sobei. Astăzi, iarna pare grăbită, indecisă (și, uneori, absentă). În locul fulgilor, vedem trafic blocat și temperaturi neprietenoase. Zilele nu mai îmbracă o haină albă ci una de cod galben sau portocaliu.
Iarna s-a retras în sufletul nostru, acolo unde timpul nu se măsoară în grade Celsius, ci în emoții. Privind un fulg rătăcit într-o zi de ianuarie, poate ne vom aminti că zăpezile de altădată nu sunt pierdute. Așteaptă să fie regăsite.
