Când nu știm, întrebăm

Pornit la pas prin zgomotul orașului, lasă telefonul mobil în buzunar (sau în geantă), uită de probleme, golește-ți mintea de întrebări și privește în jur la forfota străzi. E o lume plină de culoare.

Cu Fetița de mână, Mama pare un pic dezorientată. Se apropie de Cineva și întreabă cum poate ajunge. Ascultă explicațiile. Fetița privește cu interes dialogul celor doi. Pentru Mamă direcția devine limpede. Spune Mulțumesc. După câțiva pași, Fetița întreabă oarecum mirată: De ce ai vorbit cu Domnul? Mama îi răspunde cu voce caldă: Când nu știm, întrebăm. Și apoi spunem mulțumesc pentru ajutor.

Ziua devine brusc mult mai frumoasă.

Riduri

Când îi văd, mă întreb de fiecare dată care este rostul agenților de pază în vagoanele de metrou. De astă dată era o agentă, îmbrăcată în obișnuita uniformă neagră și încruntată ca toți ceilalți. (Nu am văzut niciunul zâmbind.) Oare cutele de pe frunte sunt considerate boală profesională? Sau criteriu de promovare?

A fost odată

Căldura ultimelor zile ne-a scos la plimbare prin parcuri. Copiii sunt cei mai fericiți în joaca lor serioasă. De la ei ar trebui să reînvățăm trei lecții importante:
* să ne bucurăm din orice,
* să cerem ceea ce vrem până obținem,
* să fim mereu în mișcare, să nu stăm o clipă locului.

De ce a rămas atât de departe copilăria?

Azi

Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Ziua de mâine nu știm cu siguranță ce ne va aduce. Azi este aici, o oportunitate certă. Zâmbește la frumusețea caldă a zilei. Trăiește clipa!

Metrou

Dimineață. Oră de vârf. Stația de metrou Piața Unirii 1 forfotește de oamenii grăbiți, scrâșnet tipic de roți de metrou și anunțuri de "Atenție, se închid ușile!" Undeva sus, pe una din plăcuțele de orientare, doi porumbei privesc parcă mirați la ceea ce se întâmplă în jur. Nu par speriați. Cum au ajuns oare în stație? Și mai cunosc drumul de ieșire?

Lângă mine cineva ține două plase doldora. Din ele răzbate un miros de pateuri abia scoase din cuptor. Minutele între stații trec mult mai greu ca de obicei.

Doi tineri (cu bacalaureatul dat cu ceva ani în urmă) au vorbit încontinuu. Nu și-au ridicat de prea multe ori privirea din telefoane, degetele mișcându-se parcă spasmodic: tu ce caracter ai folosit aici, să încerc și cu ăsta în echipă, unde găsesc un..., dar cum ai făcut rost de ăla, iar am greșit... Și așa mai departe. Recunosc: pe vremuri, când vorbeam despre fotbal, vreme și agricultură nu schimbam cursiv atât de multe cuvinte.

La ieșirea din stația de destinație este aglomerația obișnuită. Aud în spatele meu: "E mai rău ca în Pipera!" Ce repede uităm neplăcerile pe care nu le mai întâlnim.

Navetiști

Navetistul cu tramvaiul este total diferit de cel cu metroul: are mai multă grijă când urcă și coboară, e mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul său și chiar se dă la o parte când simte că stă în drum. Nu este total rupt de realitate căci își consultă telefonul mobil mai de loc. Altă lume, alte reguli.

Decizie

La drum de seară mașinile sunt înșirate pe drum precum mărgelele pe ață. STB-ul e relativ gol, dar se mișcă și el în ritmul de melc al traficului. În stația de autobuz un puști nerăbdător îi spune mamei:
- Hai pe jos!
- Nu merg atâta pe jos!
- Merg eu!
Mama are însă puterea de decizie.

Dob

Doi amici (cam de vârsta mea și cu siguranță consumatori de engleză corporatistă) discută:
- Mi se pare mie, sau cam șchiopătezi?
- A, mă doare in genunchi.
- Ai pățit ceva?
- Nimic grav. Doar Dob e de vină.
- !?
- N-ai auzit de Dob???
- ?
- Date of birth!!!

Prichindelul și tehnologia

Cerul gri cerne picături de ploaie. După cum sunt îmbrăcați, probabil de abia s-au dat jos din mașină. Nu au umbrele. Prichindelul stă cuminte, agățat de mâna tatălui. Tatăl s-a oprit la 20 de metri de poarta grădiniței și vorbește la telefon. În trecere aud doar "și apoi apeși pe". Că tehnologia ne schimbă comportamentul și prioritățile este lucru știut.

Povestea pinguinului

Aproape de miezului zilei transportul în comun nu este prea aglomerat. Pe locurile din spatele meu se așează un puști alături de mama sa. Începe să spună o poveste, în rezumat. După câteva fraze o recunosc: este "Povestea porcului". Ajunși însă la Sfânta Duminică cred că nu aud bine: un pinguin șchiop este singurul care știe unde este tărâmul în care trebuie să ajungă fata de împărat. Pinguinul șchiop și fata pornesc împreună la drum. Continuă povestea cunoscută.