Copil

Îți mai aduci aminte de acel copil fără griji care ai fost cândva, mereu fericit în jocul tău? Acel copil care se bucura privind soarele sau ascultând ploaia? Caută-l în amintire, în adâncul sufletului, și stai cu el zilnic câteva clipe.

Drumul

Castanul din apropiere a ruginit și a început să-şi piardă fructele îmbrăcate în furnir de mobilă. Trebuie să ciuleşti urechile bine când treci pe sub el şi să fii pe picior de fugă. Un fluture alb, punctat cu cerculeţe mici albastre, zboară purtat de o adiere răcoritoare dintr-o floare pestriţă către alta galbenă. Iarba scurtă a câmpului bate şi ea spre auriu şi e stropită de culorile toamnei. O albină rătăcită e în căutarea mierii. Sau poate a stupului. În copacii încă verzi, parcă se aude ciripitul vrăbiilor acompaniat de bocănitul unei ciocănitoare. Un drum vine din stânga şi se duce departe. Trece pe lângă costa de deal cu iarba îngălbenită de dogoarea soarelui, fân tocmai bun de cosit. Au început pregătirile de iarnă. Mai sus, muntele se ridică spre cerul albastru pătat de nori. Totul este nemișcat. O linişte deplină învăluie totul. Ca într-un tablou al bunicii.

Trecut și prezent

Prin anii ’70 Bucureștiul a avut o încercare de adoptare a tehnologiei cotidiene moderne: au apărut câteva automate de vândut ziare și sandvișuri. Cel mai mult mă amuza să schimb, la automatul din holul Poștei Centrale (azi, Muzeul Național de Istorie) o monedă de 1 leu cu patru de 25 de bani (fise pentru telefoanele publice). Într-una din zile, bunicul a povestit cum, vrând să intre într-un magazin din centru, a rămas pironit locului, cu mâna întinsă: ușile se deschiseseră singure. Cam asta am pățit și eu la ieșirea din parcarea de la  Afi Cotroceni: am rămas pironit, cu mâna întinsă spre automatul de parcare, căci bariera s-a ridicat de la sine. Remarcasem camerele de luat vederi de la nivelul numărului de înmatriculare, dar nu mă așteptam la o astfel de automatizare.

Amintiri

Ceaiul amintirilor

Ger.
Fierbi ceaiul preferat.
Speli bine lămâia şi tai o felie generoasă din ea.
Pui felia în cana preferată.
Adaugi o linguriță de zahăr și freci energic.
Pui ceaiul în cană.
Te așezi comod în pat, cu cana lângă tine.
Și amintirile încep să se depene. Copilărie...

Ninge

„Totu-i alb, pe câmp, pe dealuri.” Gândul zboară spre iernile copilăriei unde gerul zilei era biruit de căldura plăcută a sobei încinse, iar mirosul de foc de lemne se împletea cu gustul aerului rece-curat. Lângă sobă, în serile lungi, se țeseau povești (sau, la război, covoare multicolore de lână), reveneau amintiri şi se înfiripau visele verilor viitoare.

Chemarea infinitului

Povești, povețe, amintiri...

Amintiri

Amintirile aparțin timpului. Fiecare zi trecută adaugă o altă umbră sau o nouă lumină peste imaginea păstrată în minte. Cuvintele se estompează sau dialoguri noi răsar din experienţele trăite mult mai târziu. Amintirile își au viața lor: trăiesc, se dezvoltă, câteodată se rup total de faptele petrecute, sunt date uitării.

Cu trecerea timpului amintirile își permit anumite libertăți, devin mai frumoase: lasă unele detalii la o parte şi le exagerează pe altele. Cu trecerea timpului, linia dintre amintire şi uitare devine tot mai subțire. Și, la contopirea lor, imaginația naște noi povești.

Cât este vis, cât este dorință şi cât este realitate în cele ce credem că ni s-a întâmplat cândva?

Infinit

Secundele se împletesc continuu cu amintirea, curgând de la vis spre uitare. Viitorul devine trecut. Trecutul definește locul in care ne aflăm în prezent. Între ele, drumul. Drum de urmat până la capăt, până la contopirea trecutului, prezentului şi viitorului într-o singură dimensiune eternă. De unde venim? Încotro mergem? Unde o să ajungem? Oare punctul final este, de fapt, același cu cel de început, închizând un ciclu şi pregătind startul unuia nou, poate în altă dimensiune? Câte clipe ne mai sunt menite până în infinitate?

Câteva cuvinte

A fost odată...

Mirajul amintirilor

Amintiri

Amintirile aparţin timpului. Fiecare zi trecută adaugă o altă umbră sau o nouă lumină peste imaginea păstrată în minte. Cuvintele se estompează sau dialoguri noi răsar din experienţele trăite mult mai târziu. Amintirile îşi au viaţa lor: trăiesc, se dezvoltă, câteodată se rup total de faptele petrecute, sunt date uitării. Cât este vis, cât este dorinţă şi cât este realitate în cele ce credem că ni s-a întâmplat cândva?

Iarna amintirilor

Cândva, în satul copilăriei de la poale de munte, a nins continuu 5 zile. După prima, troienele au pus stăpânire pe drum, lăsând doar câte o potecă îngustă ce lega curtea a doi vecini. În a doua zi, sub greutatea zăpezii, firele de curent s-au rupt în vreo câteva locuri, dar satul n-a rămas în beznă căci lămpile cu gaz erau întotdeauna la îndemână. Trosnetul lemnelor ce ardeau în sobă era îngânat de glasul vântului în luptă cu ninsoarea. Activitatea din gospodărie era redusă la strictul necesar: mâncare la puţinele animale ce treceau peste iarnă, având şi grijă ca să aibă de unde bea apă. Iar proviziile făcute din timp pentru astfel de situaţii erau îndestulătoare.

După ce ninsoarea şi viscolul s-au oprit, drumul a fost curăţat (şi s-a umplut de săniile copiilor). A doua zi, firele de curent rupte au fost înlocuite şi totul a reintrat în normal. Iar la sfărșitul săptămânii am luat drumul înapoi spre București, cu Dacia 1300 albastră condusă de tata. De abia după vreo jumătate de oră de la plecare căldura a învins aerul rece din mașină și a topit gheața de pe geamuri. Și cei 300 de kilometri până la destinație, pe drumuri acoperite, în parte, de un strat gros de geață, au trecut fără peripeții.

Satul de la poale de munte, derdelușul, vacanțele la munte (și la mare), Dacia 1300 sunt repere care au marcat copilăria și adolescența.

Pe atunci nu exista cod portocaliu sau roșu. Eram mai puternici în conviețuirea cu natura. Acum, înconjurați de tehnologie şi de abundență (de multe ori inutilă şi smintitoare), devenim din ce în ce mai slabi ca fiinţe umane.

Geografie

Albastrul amintirilor

Răcoarea mării

Povestiri istorice

Amintiri

30

Sisteme şi echipamente de conducere a proceselor, Tehnici de identificare şi modelare, Teoria sistemelor, Tehnici de optimizare, Calcul numeric, Calculatoare numerice, Bazele electrotehnicii, Teoria impulsurilor şi circuite de comutaţie, Mecanică, Sisteme informaţionale şi analiza activităţii economice a întreprinderilor industriale, Organizarea şi conducerea întreprinderilor...

Chiar au trecut 30 de ani (şi mai bine) de la sesiunile în care trebuia (cât de cât) să înveți, de la muncile agricole (la care nici nu simțeam condițiile nu tocmai bune de cazare și de lucru), de la cursurile interesante sau stupide, de la excursiile de vară (prin ţară) şi cele de iarnă cu schi la munte, de la chefurile la cămine (începând chiar din septembrie)? Când mă uit la familie îmi dau seama unde şi cum au trecut. Îmi aduc aminte cu plăcere de unde am plecat şi sunt bucuros unde am ajuns.