Copil

Îți mai aduci aminte de acel copil fără griji care ai fost cândva, mereu fericit în jocul tău? Acel copil care se bucura privind soarele sau ascultând ploaia? Caută-l în amintire, în adâncul sufletului, și stai cu el zilnic câteva clipe.

Drum

Fiecare dimineață se naște din amintirea dimineţilor apuse. Fiecare pas continuă milioanele de paşi pe care i-ai făcut până la el. Fiecare zi îşi poartă mai departe trecutul. De fiecare dată când întinzi mâna să atingi ceva nou, te gândeşti la ce ai dobândit până acum şi mişcarea îţi este domolită de neliniştea de a nu pierde ceea ce ai. În drumul spre ceea ce vrei să fii, nu poţi ignora ceea ce ai făcut. Din zilele trecute se conturează ziua de mâine. Din zilele de ieri s-a întruchipat locul unde eşti acum, singurul punct din care poți pleca mai departe. Tu, împreună cu trecutul tău.

Lacrimi sau zâmbet?

Vâltoarea vieţii ne prinde pe toţi, câteodată cu bucurii, altă dată cu dureri şi întrebări fără răspuns. Ne prinde alergând după himere sau visând la ziua de mâine, plângând după trecutul pierdut sau zâmbind la amintiri. După fiecare încercare depinde de noi ce luăm pentru mai departe. Lacrimile sau zâmbetul? Sau amândouă?

Suvenir

Îţi mai aduci aminte de acel copil fără griji care ai fost cândva, mereu fericit în jocul tău? Acel copil care se bucura privind soarele sau ascultând ploaia? Caută-l în amintire, în adâncul sufletului, şi stai cu el zilnic câteva clipe.

Ninge!

Ninge frumos a copilărie, a chef de joacă, a griji uitate, a nas înghețat și apă în bocanci, a povești la gura sobei, a săniuș și om de zăpadă. Amintiri.

An

Primele pagini ale lui 2017 au trecut deja în amintire, dar celelalte 363 sunt încă albe. Ce vrei să scrii pe fiecare în parte ca povestea lui 2017 să fie una pe care să o reciteşti cu plăcere?

Ninge!

Ninge frumos a copilărie, a chef de joacă, a griji uitate, a vin fiert, a nas înghețat și apă în bocanci, a povești la gura sobei, a săniuș și om de zăpadă. Amintiri.

Lacrimi sau zâmbet?

Vâltoarea vieţii ne prinde pe toţi, câteodată cu bucurii, altă dată cu dureri şi întrebări fără răspuns. Ne prinde alergând după himere sau visând la ziua de mâine, plângând după trecutul pierdut sau zâmbind la amintiri. După fiecare încercare depinde de noi ce luăm pentru mai departe. Lacrimile sau zâmbetul? Sau amândouă?

2012

Primele pagini ale lui 2012 au trecut deja în amintire, dar celelalte 362 sunt încă albe. Ce vrei să scrii pe fiecare în parte ca povestea lui 2012 să fie una pe care să o reciteşti cu plăcere?

Vis

Nu-și lăsa visul să plece de unul singur. Ia-l de mână, pornește la drum alături de el şi ajută-l să-și găsească calea printre miile de dorințe rătăcite.

Vise

Nu frânge zborul viselor tale cu nehotărâtul DACĂ ci dă-le puterea lui CÂND!

Răspunsul

La toate întrebările tale (şi mai ales la cele de care îţi este frică) există un răspuns: DA, POŢI!

Ieri, azi, mâine

Să ne amintim ce am fost, să vedem ce suntem şi să visăm ce vom fi. Ce poate fi mai simplu? Sau mai complicat?

Ce a fost, a trecut

Nu-ţi pierde timpul uitându-te înapoi. Ce a fost, a trecut. Oamenii vor crede ceea ce vor despre tine şi privind înapoi nu vei schimba nimic. Dar îşi vor aminti de tine şi prin faptele viitoare. Aşa că, fără să pierzi lecţiile zilei de ieri, trăieşte pentru viitor: acolo îţi vei petrece restul vieţii.

Clipă

Bucură-te de fiecare clipă, de dimineţile ploioase, de zilele calde, de nopţile fără lună, de tot ce te-nconjoară. Bucură-te şi nu lăsa cursa vieţii să-ţi întunece seninul zîmbetului. Uneori eşti în frunte, alteori în urmă. Cursa este lungă şi, până la urmă, este doar cu tine însuţi.

Dans neterminat

Frunzele copacului danseaza in aerul aproape fierbinte al dupa amiezii. Ziua se indreapta spre seara. Pasarelele, voioase alta data, au tacut subit in arsita verii. Se uita curioase dupa un ochi de apa ca sa-si aline setea. Noroc cu câte un gospodar care stopeşte asfaltul în căutare de răcoare.

Căldură mare

Căldură mare. Asfaltul dogoreste aer nemişcat, fierbinte, ce îţi dă senzatie de cuptor. Dar mirosul nu e cel de paine proaspata sau friptura frageda (pentru cei ce nu sunt vegetarieni), ci de asfalt încins, amestecat cu iz de motor pe benzina si asezonat cu clacsoane repezite. Cate un biciclist incearca sa se strecoare printre pietoni si masini, in cautare de umbra prietenoasa. Pietonii sunt cu ochii la trafic, nu la semafor, si tasnesc spre racoarea, cat exista, a statiei de metrou. Taxiurile galbene taie haotic traficul, cu pasageri ce s-au resemnat (de ce oare?) în a mai purta centura de siguranţă. Câte un câine plictisit, apărut de nu se ştie unde, îşi găseşte repede o maşină după care să latre ca să-i mai treacă din monotonie. Motocicliştii se amestecă şi ei traficul lent, dar nervos. Mă gîndesc că-ţi trebuie curaj, nu glumă, pentru aşa ceva. Sau un strop de nebunie? Locul de parcare rămas liber pe trecerea de pietoni se ocupă aproape imediat. Ce contează că acum, la sfârşit de zi, la 100 de metri distanţă, sunt atâtea locuri libere reglementare? Serviciul s-a terminat. Urmează încă o seară cu aer condiţionat.