Căldură mare

Căldură mare. Asfaltul dogoreste aer nemişcat, fierbinte, ce îţi dă senzatie de cuptor. Dar mirosul nu e cel de paine proaspata sau friptura frageda (pentru cei ce nu sunt vegetarieni), ci de asfalt încins, amestecat cu iz de motor pe benzina si asezonat cu clacsoane repezite. Cate un biciclist incearca sa se strecoare printre pietoni si masini, in cautare de umbra prietenoasa. Pietonii sunt cu ochii la trafic, nu la semafor, si tasnesc spre racoarea, cat exista, a statiei de metrou. Taxiurile galbene taie haotic traficul, cu pasageri ce s-au resemnat (de ce oare?) în a mai purta centura de siguranţă. Câte un câine plictisit, apărut de nu se ştie unde, îşi găseşte repede o maşină după care să latre ca să-i mai treacă din monotonie. Motocicliştii se amestecă şi ei traficul lent, dar nervos. Mă gîndesc că-ţi trebuie curaj, nu glumă, pentru aşa ceva. Sau un strop de nebunie? Locul de parcare rămas liber pe trecerea de pietoni se ocupă aproape imediat. Ce contează că acum, la sfârşit de zi, la 100 de metri distanţă, sunt atâtea locuri libere reglementare? Serviciul s-a terminat. Urmează încă o seară cu aer condiţionat.