Paşi pe nisip

Marea vieții mângâie leneș nisipul zilelor de azi. Privind în urmă vedem paşii ce i-am făcut până acum, unii şterşi de apa veşnic în mişcare, alţii parcă mai putrenic puşi în evidenţă de valurile nărăvaşe. În faţă se întinde nisipul dornic de a reţine, cât de mult va putea, noile noastre urme. Furtunile trecutului au rămas în urmă. Viitorul se întinde promiţător înainte, dar numai când va deveni trecut vom şti cât de liniştit a fost.

Trecutul nu-l putem schimba. Să învăţăm din el şi să facem în aşa fel încât să ne bucurăm de prezent şi să fim încrezători în viitor. Nu trebuie să ne pară rău de ceea ce a fost, de ceea ce n-am făcut, ci trebuie să mulţumim pentru locul în care am ajuns. Este singurul punct din care acum putem pleca mai departe. Să privim minunile simple din jurul nostru şi să învăţăm, din tot ce ne înconjoară, cum să fim mai buni, mai frumoși, mai întelepţi şi mai iubitori. Să ne oprim o clipă din goana zilnică şi să ne bucurăm de ceea ce avem acum, aici.

Cei doi lupi

Un bunic vorbește cu nepotul său:

 - Mă simt de parcă aș avea doi lupi care se luptă în inima mea. Unul este violent, neiertător şi foarte furios. Celălalt este pașnic, iubitor și atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

 - Bunicule, care lup va câștiga lupta din inima ta?

 - Cel pe care-l hrănesc, nepoate!

[Sursa: Poveste amerindiană]