Demult

Zi frumoasă de toamnă cu cer senin şi soare blând. La malul apei, ca şi în oraş de altfel, e multă linişte, o linişte de sat ce se bucură de odihna unei duminici lipsite, ca toate duminicile, de grija muncilor câmpului. Privind în jur la oamenii ce se plimbă relaxat, gândindu-mă la toate lucrurile ce par la locul lor, menite să uşureze zilele, mă întreb cum or fi arătat locurile cu aproape două secole în urmă. Ce l-a putut convinge pe tatăl plin de grji că aici nu este ţara potrivită pentru fii lui şi i-a trimis in colţuri opuse ale lumii? Dar fără această decizie, bunica ar fi avut alte poveşti de spus.

E din nou toamnă, bunico!

Frankfurt

Zi înorată de toamnă, caldă, tocmai bună de plimbare. Aşa că, înarmat cu un nou bilet de tren obţinut pe internet, de dimineaţă, cum îi stă bine călătorului, am pornit spre Frankfurt. Trenul a venit la timp şi mi-am ocupat locul rezervat la geam ca să admir peisajul ce se schimba rapid la cei 120 km/oră. (Ca să nu existe nici un dubiu sau încurcătură, deasupra locului, un mic afişaj electronic indica Paderborn-Kassel: prima etapă a călătoriei mele.)

Faţă de călătoriile de până acum am plecat spre est. Cu totul alt peisaj căci câmpia e înlocuită de zonă montană: păduri de brad, tuneluri, drumuri secundare asfaltate cu trafic ca şi inexistent. Pe panoul electronic de afişaj de la capătul vagonuluim mesajele de reclamă şi de informare se succedau unul după altul. Am recunoscut câte un cuvânt pe ici pe colo, dar nu am înţeles nimic.

Kassel . Schimbare de tren. (La coborâre panoul electronic îmi atrăgea atenţia să nu uit nimic în vagon.) O gară sub centrul oraşului, ca un tunel aerodnamic plin de curent. Pe peron, două tinere îmbrăcate în costum de tigru (şi vospsite corespunzător pe faţă) se distrau de minune printre călătorii ce se arătau nepăsători dar care aruncau pe furiş priviri ce se vroiau discrete (spre amuzamentul fetelor). Probabil a fost un festival cu personaje din poveşti, căci seara, la întoarcere, când am schimbat trenul tot la Kassel, peronurile erau pline de tineri costumaţi fistichiu, zâmbitori dar obosiţi.

Şi am ajuns la Frankfurt. O gară imensă, cu un furnicar de oameni. Înarmat cu informaţiile de pe internet am pornit, cum nu e departe de gară, pe jos, spre Salonul Auto. Nu am fost singurul, căci trotuarul era plin de doritori într-ale vizitei. Ajuns la faţa locului, n-am fost mirat de invitaţia de a mi se verifica ruxacul printr-o maşinărie gen aeroport. Dar nu s-a întâmplat căci nu aveam bilet. Iar după ce l-am luat (15 euro) am intrat pe o poartă pe la care nu m-a verificat nimeni!

Salonul Auto este imens. Lume aproape de suprasaturaţie. Maşini obişnuite, maşini concept, autoturisme electrice, dacia Duster, design futurist 2040, maşini de epocă (125 de ani auto în Germania), cum să ieşi dint-o maşină răsturnată, traseu off-road, circuit de viteză Audi, fotbal cu maşinuţe, standul Mercrdes în care n-a fost chip să intru din cauza îmbulzelii. Şi multe altele. Plus berea ce curgea în valuri şi mirosul de cârnaţi ce venea parcă de pretutindeni.

Spre seară, la ieşirea de la Salon, erai bombardat cu fluturaşi cu oferte de alt gen (sauna men clubs) cu preţuri speciale pe perioada expoziţiei: plăteşte unu, intră doi.

O scurtă plimbare prin Frankfurt. Am revăzut oraşul după 17 ani (în '94 a fost o oprire de aproape o zi între două avioane). Era primăvară şi totul înflorit. Nu-mi mai aduc bine aminte ce am văzut, cu cât s-a schimbat oraşul, dar parcă atunci traficul pe Main era mult mai aglomerat. Altfel, un oraş aglomerat, nu foarte curat, cu oameni din toate colţurile lumii.

La lăsarea întunericului am luat drumul înapoi spre Paderborn.

Mai multe poze în albumul De Prin Germania.

Koblenz

Pornit la drum datorită curiozităţii stârnite de afişele cu www.buga2011.de, am ajuns la Koblenz. Aflat la confluenţa Rinului cu Mosel (confluenţă vegheată de statuia impunătoare ecvestră a împăratului Wilhem I), oraşul îşi trăiește din plin cei peste 2000 de ani de istorie.

După o trecere pe la biroul de informaţii turistice, de unde m-am dotat cu harta obiectivelor principale şi cu un bilet de o zi, de 20 de euro, pentru BUGA (BUndesGArtenschau, adică Expoziţia Horticolă Federală), am pornit spre faleza Rinului. Inițial am crezut că am dat iar de un oraş prea liniştit, fantomă, căci în cartierele prin care am trecut repede, am întâlnit puţini trecători şi puține maşini. Părea mult mai pustiu ca în Paderborn. Dar pe faleza Rinului, şi în cele trei locuri ale expoziţiei (de fapt ale evenimentului, căci petrecerea se întinde din aprilie până în octombrie), situaţie era cu totul alta: multitudine de turişti, atmosferă de vacanţă, oameni veseli. Pe de altă parte, expunerea de flori nu m-a impresionat ca atare. ExpoFlora din Herăstrău e mult mai bine aranjată. (Aici, în unele locuri, florile erau crescute haotic. Dar asta nu împiedecau sute de admiratori să se plimbe printre ele extaziaţi şi să facă mii de fotografii.) Şi da, expoziţia nu prezenta nimic deosebit (chiar pot spune că cei 20 de euro nu s-au justificat), dar reclama din jurul ei, pregătirea oraşului (plin de semne ca să nu te rătăceşti) şi spectacolele susţinute fac ca evenimentul să adune peste 2 milioane de vizitatori.

Rinul este impresionant prin traficul de agrement şi de mărfuri. Şi cu toată această nebunie, apa este curată. Nu gunoi purtat de curenţi, nu pete de ulei de la motoarele şlepurilor (ce, de obicei, lângă cabina de comandă, au parcată maşina căpitanului ca să o folosescă prin porturile în care stă mai mult).

A fost o zi extrem de caldă. Aşa că una din atracţiile din parcul de lângă Colțul German (Deutsches Eck) era o zonă amenajată gen WaterPark în care copii se bălăceau gălăgios sub privirea părinţilor de multe ori uzi şi ei fără să vrea.

La intrarea în prima incintă a expoziţiei am primit o ştampilă pe mână ca să nu mai prezint biletul de fiecare dată. Coada de la telecabina ce duce la Festung Ehrenbreitstein, cetatea de pe celălat mal a Rinului (costul înclus în cel pentru BUGA), la orele prânzului, pe puţin jumătate de kilometru. Am renunţat şi am pornit la plimbare prin centrul oraşului, cu arhitectură tipică, cu o mulţime pestriţă alergând prin magazine (n-am intrat în niciunul) şi terase cu mesele doldora de halbe de bere.

Şi după masă am avut noroc şi de o plimbare cu telecabina căci nu mai era nimeni la coadă. (Construcţia e impresionantă, cu cablurile ce se întind fără piloni peste Rin, cu multitdinea de cabine ce-l traversează.) Şi, ajuns sus, am înţeles de ce era coada aşa imensă de dimineaţă: aici era tot spectacolul. Oameni puzderie, stând la mese sau tolăniţi pe iarbă, inclusiv dotaţi cu saltele gonflabile, ascultau spectacolul de pe scenă. O atmosferă de picnic imens (dar la care lipsea aroma grătarului pe cărbuni).

Tot aici erau şi pavilioane expoziţionale (nu imense) frumos aranjate, inclusiv cu legume şi fructe (standul cu salate părea un covor pufos în nuanţe de verde). Într-unul din pavilioane, într-un bazin cu apă, pluteau mulţi dovleci. Copii, mai ales, se întindeau să ajungă la câte unul ce era era aproape de margine. Şi cum cineva punea mâna pe unul, se uita rapid unde este cea mai multă lume adunată şi arunca dovleacul în bazin lângă ei. Oameni stropiţi, unii din ei miraţi. Râsete multe.

Timpul s-a scurs pe nesimțite și a venit ora reîntoarcerii în Paderborn. A fost o zi plăcută.

Toamnă

A venit toamna. Iarba începe să-şi piardă verdele fiind acoperită de primele frunze ce au început deja să ruginească. Copacii se grăbesc să se laude, fiecare după puteri, cu rodul crengilor bătute de vântul ce prinde putere sub norii aducători de ploaie rece. Ghinda coaptă pocnește sub pașii plimbăreților din parc. Păsările călătoare își readuc aminte de V-ul zborului spre sud. După primăvara colorată şi vara dogoritoare, natura se pregăteşte de încă o iarnă. Ce va fi după?