Moment

Visele îți călăuzesc drumul. Dar nu uita să zâmbești la ceea ce întâlnești în cale.

Riduri

Când îi văd, mă întreb de fiecare dată care este rostul agenților de pază în vagoanele de metrou. De astă dată era o agentă, îmbrăcată în obișnuita uniformă neagră și încruntată ca toți ceilalți. (Nu am văzut niciunul zâmbind.) Oare cutele de pe frunte sunt considerate boală profesională? Sau criteriu de promovare?

Drum

10

Zâmbește

Gândește-te la tot ceea ce ai făcut. Ai descoperit prieteni noi sau te-ai împăcat cu cei vechi, ai plâns, ai râs, ai urât, ai suferit, ai iubit, te-ai certat, te-ai împăcat, ai sperat, ai visat. Adu-ţi aminte de cei cu care ai făcut toate aceste lucruri. Indiferent dacă te-au îmbrățișat ori ţi-au spus vorbe grele, adu-ţi aminte câţi fost prezenţi în viata ta. Fiecare, în felul lui, te-a ajutat să ajungi unde eşti acum. Oprește-te puțin din drum. Zâmbește! Pornește mai departe cu bucuria zilelor ce vin.

A fost odată

Căldura ultimelor zile ne-a scos la plimbare prin parcuri. Copiii sunt cei mai fericiți în joaca lor serioasă. De la ei ar trebui să reînvățăm trei lecții importante:
* să ne bucurăm din orice,
* să cerem ceea ce vrem până obținem,
* să fim mereu în mișcare, să nu stăm o clipă locului.

De ce a rămas atât de departe copilăria?

Azi

Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Ziua de mâine nu știm cu siguranță ce ne va aduce. Azi este aici, o oportunitate certă. Zâmbește la frumusețea caldă a zilei. Trăiește clipa!

La malul mării

Călătorul a ajuns obosit la malul mării când soarele tocmai atingea linia orizontului îmbrăcând spuma valurilor în nuanţe multicolore. Peste întinsul vast nu se vedea zbor de pescăruş. Era linişte învăluită în melancolie. Din spate veneau miile de paşi făcuţi pe pământul bătătorit. În faţă se întindea infinitul unduitor ce ţinea ascuns misterul de dincolo de orizont. Oprit la linia unde apa mângâia nisipul, călătorul nu credea că are cum să mai facă un pas înainte. Se putea întoarce spre cele deja cunoscute. Sau... Ce va alege?

Metrou

Dimineață. Oră de vârf. Stația de metrou Piața Unirii 1 forfotește de oamenii grăbiți, scrâșnet tipic de roți de metrou și anunțuri de "Atenție, se închid ușile!" Undeva sus, pe una din plăcuțele de orientare, doi porumbei privesc parcă mirați la ceea ce se întâmplă în jur. Nu par speriați. Cum au ajuns oare în stație? Și mai cunosc drumul de ieșire?

Lângă mine cineva ține două plase doldora. Din ele răzbate un miros de pateuri abia scoase din cuptor. Minutele între stații trec mult mai greu ca de obicei.

Doi tineri (cu bacalaureatul dat cu ceva ani în urmă) au vorbit încontinuu. Nu și-au ridicat de prea multe ori privirea din telefoane, degetele mișcându-se parcă spasmodic: tu ce caracter ai folosit aici, să încerc și cu ăsta în echipă, unde găsesc un..., dar cum ai făcut rost de ăla, iar am greșit... Și așa mai departe. Recunosc: pe vremuri, când vorbeam despre fotbal, vreme și agricultură nu schimbam cursiv atât de multe cuvinte.

La ieșirea din stația de destinație este aglomerația obișnuită. Aud în spatele meu: "E mai rău ca în Pipera!" Ce repede uităm neplăcerile pe care nu le mai întâlnim.

Navetiști

Navetistul cu tramvaiul este total diferit de cel cu metroul: are mai multă grijă când urcă și coboară, e mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul său și chiar se dă la o parte când simte că stă în drum. Nu este total rupt de realitate căci își consultă telefonul mobil mai de loc. Altă lume, alte reguli.

Ascultă!

Decizie

La drum de seară mașinile sunt înșirate pe drum precum mărgelele pe ață. STB-ul e relativ gol, dar se mișcă și el în ritmul de melc al traficului. În stația de autobuz un puști nerăbdător îi spune mamei:
- Hai pe jos!
- Nu merg atâta pe jos!
- Merg eu!
Mama are însă puterea de decizie.

Dob

Doi amici (cam de vârsta mea și cu siguranță consumatori de engleză corporatistă) discută:
- Mi se pare mie, sau cam șchiopătezi?
- A, mă doare in genunchi.
- Ai pățit ceva?
- Nimic grav. Doar Dob e de vină.
- !?
- N-ai auzit de Dob???
- ?
- Date of birth!!!

Prichindelul și tehnologia

Cerul gri cerne picături de ploaie. După cum sunt îmbrăcați, probabil de abia s-au dat jos din mașină. Nu au umbrele. Prichindelul stă cuminte, agățat de mâna tatălui. Tatăl s-a oprit la 20 de metri de poarta grădiniței și vorbește la telefon. În trecere aud doar "și apoi apeși pe". Că tehnologia ne schimbă comportamentul și prioritățile este lucru știut.

Povestea pinguinului

Aproape de miezului zilei transportul în comun nu este prea aglomerat. Pe locurile din spatele meu se așează un puști alături de mama sa. Începe să spună o poveste, în rezumat. După câteva fraze o recunosc: este "Povestea porcului". Ajunși însă la Sfânta Duminică cred că nu aud bine: un pinguin șchiop este singurul care știe unde este tărâmul în care trebuie să ajungă fata de împărat. Pinguinul șchiop și fata pornesc împreună la drum. Continuă povestea cunoscută.

Portrete în grabă

Care sunt poveștile oamenilor cu care ne intersectăm pașii în drumurile zilnice? De câte ori ne intersectăm pașii cu cineva (pe drumul zilnic casă-serviciu-casă), dar nu remarcăm? Nu vom ști niciodată ce bucurii sau drame se desfășoară lângă noi. Suntem înconjurați de oameni, dar din ce în ce mai rupți de umanitate.

Trecut și prezent

Prin anii ’70 Bucureștiul a avut o încercare de adoptare a tehnologiei cotidiene moderne: au apărut câteva automate de vândut ziare și sandvișuri. Cel mai mult mă amuza să schimb, la automatul din holul Poștei Centrale (azi, Muzeul Național de Istorie) o monedă de 1 leu cu patru de 25 de bani (fise pentru telefoanele publice). Într-una din zile, bunicul a povestit cum, vrând să intre într-un magazin din centru, a rămas pironit locului, cu mâna întinsă: ușile se deschiseseră singure. Cam asta am pățit și eu la ieșirea din parcarea de la  Afi Cotroceni: am rămas pironit, cu mâna întinsă spre automatul de parcare, căci bariera s-a ridicat de la sine. Remarcasem camerele de luat vederi de la nivelul numărului de înmatriculare, dar nu mă așteptam la o astfel de automatizare.

Amintiri

File de agendă: Vineri 8 februarie 2036

Programul de astăzi este unul obișnuit:

• Ceasul deșteptător, cu urmărire a ciclului optim de somn (calculat în funcție de anotimp, poziția planetelor, starea vremii, activitatea de ieri și cea planificată pentru astăzi) mă trezește, în ciripit de păsărele, la ora 6:27:19.
• După toaleta de dimineață, în timpul căreia corpul meu este analizat amănunțit, primesc sfaturile de viață sănătoasă, suplimentele nutritive necesare și unele doze mici de medicamente care îmbunătățesc performanța (fără acestea, succesul în lumea actuală a afacerilor este foarte puțin probabil).
• În timpul micului dejun, Apevi (asistentul personal virtual) îmi prezintă o sinteză a știrilor care mă interesează. Grupul Informal de Eliberare a Planetei (sau IWoT - Internet War of Things, cum mai este cunoscut) devine tot mai activ. (Plecând de la posibilitatea, deja folosită de câteva personalități, de a duce o viață total virtuală, fără necesitatea unui corp fizic, grupul vrea ca toată populația umană să fie introdusă pe calculator, Pământul fiind lăsat la voința pură a forțelor naturale.)
• Pisica torcătoare are chef de joacă așa că vine la mine ca să o smotocesc. Apevi profită de ocazie să se plângă că pisica face ce vrea ea, fără să țină seama de niciun program de optimizare ce îi este calculat.
• Apevi îmi cere să-i confirm că astăzi nu am nevoie de mașina autonomă. Trece apoi toată alimentarea casei pe bateria mașinii. (A ajuns la concluzia că e mai ieftin să încarce bateria noaptea, când prețul la energie e mai mic, și să folosim bateria în timpul zilei.)
• Cum astăzi stau acasă, am ocazia de a schimba câteva vorbe cu soția și nepoții. (Fiecare avem alte cicluri optime de somn. Ne vedem doar câteodată seara și duminica.)
• Astăzi am doar o singură întâlnire de afaceri de 2 ore. Am optat pentru una virtuală, la malul mării.
• Urmează o întâlnire cu ofițerul nostru de securitate. Angajarea unei firme de securitate externe a devenit obligatorie pentru anumite niveluri de venit (IWoT încearcă, din ce în ce mai des, să atace legăturile personale de date). Cheltuielile sunt deductibile din impozit.
• Seara este rezervată excursiilor cu familia în Sfera Vieții Virtuale: am ales astăzi o urcare pe Parâng. (Nu mai știu de când nu am mai ieșit în natura reală. Drumul la oazele verzi este destul de lung. Iar la ultima deplasare am luat o amendă substanțială căci am condus mașina, pe autostradă, mai mult de două ore. Trebuia să las robotul să o facă.)
• Apevi mă avertizează că se aproprie ora mea de culcare.

Mâine e o altă zi.

Momente

Zi de iarnă

Ieri, dimineaţa, în Bucureşti, a nins frumos a copilărie, cu fulgi mari ce se aşezau liştit peste nebunia oraşului. Pornit spre autobuz (pentru a ajunge la timp la serviciu), m-am hotărât brusc să fac cele câteva staţii (până la metrou) pe jos. Era prea frumos pentru înghesuială. Cu gândul la alte zăpezi de mult trecute, privind la încrâncenarea mută a celor prinşi în autoturismele blocate în trafic, s-a născut încet întrebarea. DE CE? Unde ne grăbim? Unde vrem să ajungem? Cât de multe lucruri utile facem pentru noi şi câte doar din inerţia cu care am fost învăţaţi? DE CE? Cum ar fi dacă aşi avea timp berechet să admir dansul zăpezii? Şi mi-a fost greu să rostesc în gând, convingător, întrebarea corectă: „Ce să fac altfel ca să am timp berechet să admir dansul zăpezii?” DE CE?

Ce o să mai facem?

Ducem o luptă pentru libertatea digitală: să avem acces cât mai rapid, de oriunde, la orice; să putem stoca mii de poze și sute de filmulețe. Pe de altă parte, dorim individualism, intimitate și drepturi. Actualul trend duce la stocarea de date diverse, din surse multiple, despre ceea ce facem, ce mâncăm, pe unde ne poartă pașii, cu cine rezonăm și ce idei nu ne plac. Algoritmii de inteligență artificială încep să ne propună ce să facem, ce să vizităm, ce să mâncăm sau ce să citim. Nu e departe momentul când vor începe să ia decizii în locul nostru, ceea ce va aduce la un control mai mare și mai previzibil asupra vieții de zi cu zi. Contribuția umană la dezvoltarea societății începe să scadă. Cât de monotonă va fi o zi peste 100 de ani?

Ceaiul amintirilor

Ger.
Fierbi ceaiul preferat.
Speli bine lămâia şi tai o felie generoasă din ea.
Pui felia în cana preferată.
Adaugi o linguriță de zahăr și freci energic.
Pui ceaiul în cană.
Te așezi comod în pat, cu cana lângă tine.
Și amintirile încep să se depene. Copilărie...

Ninge

„Totu-i alb, pe câmp, pe dealuri.” Gândul zboară spre iernile copilăriei unde gerul zilei era biruit de căldura plăcută a sobei încinse, iar mirosul de foc de lemne se împletea cu gustul aerului rece-curat. Lângă sobă, în serile lungi, se țeseau povești (sau, la război, covoare multicolore de lână), reveneau amintiri şi se înfiripau visele verilor viitoare.

Start