marți, 30 noiembrie 2010
Tradiţiile noastre

luni, 15 noiembrie 2010
Discuţie despre libertate

O altă definiţe a libertăţii este „posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.” Dar cine face legile societăţii? Şi câţi sunt în stare să stăpânească legile de dezvoltare? E clar, cunoaşterea aduce mai multă libertate, dar ce impact are latura morală? (Un avocat bun, prin cunoaşterea excelentă a legilor, mă poate scoate basma curată. Dar oare mai sunt apoi liber, sau dependent de acel avocat?)
Egoism, libertate, compromis, morală. Unde este balanţa? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri.
miercuri, 10 noiembrie 2010
Atentie, se inchid usile!
marți, 9 noiembrie 2010
Ce este important?
miercuri, 3 noiembrie 2010
Pentru astăzi
marți, 2 noiembrie 2010
Viitor
Ce e viitorul? Ce va aduce el? Pot să-l influenţez? Cum să-l schimb? Ce pot face să mă schimb?
Prea multe întrebări. Prea puţină acţiune. Unde vreau să fiu în 2020? Porneşte într-acolo! Întotdeauna începutul este greu. Dar după ce faci primul pas, continui şi te descurci în funcţie de ce se întâmplâ. Daca te gândeşti şi socoteşti prea mult înaintea primului pas, nu vei ajunge niciodată să-l faci.
Astăzi a ziua primului pas în viitor.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)