Libertate: „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă”. Dar chiar este posibil, sau doar o amăgire? Ce se întâmplă dacă tu vrei să mergi la munte şi cei dragi vor la mare. Veţi ajunge la un compromis, dar compromisul nu e contrar ideii de libertate? Probabil se poate atinge libertatea individuală (fără să-ţi pese de reacţiile celor apropiaţi). Dar cum rămâne cu dimensiunea socială a fiinţei unane? Iar o libertate de grup, în care face fiecare ce vrea, e greu de imaginat. Sau se poate imagina un grup care cândeşte ca un singur om? Şi ce este egoismul („atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora”)? O libertate absolută?O altă definiţe a libertăţii este „posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.” Dar cine face legile societăţii? Şi câţi sunt în stare să stăpânească legile de dezvoltare? E clar, cunoaşterea aduce mai multă libertate, dar ce impact are latura morală? (Un avocat bun, prin cunoaşterea excelentă a legilor, mă poate scoate basma curată. Dar oare mai sunt apoi liber, sau dependent de acel avocat?)
Egoism, libertate, compromis, morală. Unde este balanţa? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu