Noi încercări şi speranţe

Secundele se împletesc continuu cu amintirea, curgând mereu de la vis spre uitare. Acum ele parcă spun anului, bun sau rău, ce se pregăteşte să plece: Pleacă bătrâne! O să te ţinem minte sau o să te uităm, adio oricum. Lasă loc unor noi încercări şi speranţe. Ceea ce s-a împlinit cu bine, să continue. Ceea ce a fost eşec, să iei cu tine în neant. O nouă rotaţie a Pământului nostru în jurul Soarelui să fie benefică tuturor şi fiecăruia în parte. Spune-i micuţului An Nou care ne întâmpină, să ne ajute, înainte de a îmbătrâni şi el, să ne împlinim măcar o parte din dorinţele noastre. LA MULŢI ANI!

La grădiniţă a venit Moş Nicolae Electoral

Amintiri fără cuvinte

Vizită

O vizită la ţară aduce întotdeauna cu ea nostalgia copilăriei. De astă dată a fost foarte scurtă. Pe o vreme ca de toamnă cu ploaie măruntă, privegheţi din zare de munţii îmbrăcaţi cu zăpadă proaspătă, sub un vânt ce încerca să spulbere ultimele culori ale verii, am luat drumul de întoarcere. În oglinda retrovizoare a maşinii am încercat să reaprind o imagine obişnuită a plecărilor de mult trecute în amintire: în poartă, cu o lacrimă în ochi, cu mâna ridicată deasupra capului, Mama-Mare ne ura "Drum bun!"... DRUM BUN!

Bună dimineaţa!

Nu te lăsa doborât de probleme ci condus de visele tale. (Ralph Waldo Emerson)

Aeroport

Aeroportul din Almaty e mare pe din afară, dar mic înăuntru. Controlul de securitate pare rămas de pe vremea sovietică (control la bagaje înainte de check-in, am avut 2 ştampile pe tichetul de îmbarcare, cea de la Emigrări m-a pus să privesc spre o cameră video -o nouă poză la dosar?-, iar ultimul control al biletelor de către un ofiţer kazah s-a făcut chiar în uşa avionului). Sala de aşteptare, destul de înghesuită, are iz de staţie de tren. Câteva televizoare date cu sonorul la maximum urmăresc filme ce par făcute cu jumătate de secol în urmă. Gălăgia dialogului dublat (la film) acoperă toate zgomotele din jur, iar anunţurile la staţia de amplificare sunt de neînţeles. Câţiva pasageri obosiţi dorm lungiţi pe banchetele de plastic.

Almaty în mai multe cuvinte

Prins între liniştea ozonată a parcurilor cu fântâni arteziene ce reflectă culorile curcubeului şi zgomotul poluat al traficului haotic, între noile clădiri futuriste de birouri (multe din ele însă goale) şi vechile blocuri socialiste, între limuzinele strălucitoare ale nunţilor şi mâna întinsă după un bănuţ a bătrânelului ce înţelege alte timpuri, între ultrasofisticatele mall-luri unde preţurile au cifre multe şi piaţa de duminică în care carnea proaspătă se vinde direct de pe asfalt, între restaurantele pline de fum şi bunicuţa ce împinge dimineaţa căruţul cu termosuri cu ceai şi prăjituri făcute acasă, între metroul ultramodern şi autobuzele uitate de timp, între bazarul cu toate bunătăţile Asiei şi împrejurimile lui unde ţi se oferă la vânzare orice dar trebuie să ai grijă la buzunare, Almaty încercă să-şi definească independenţa istoriei unui nou mileniu.

Almaty Big Lake

Sus în munte (marea parte a drumului are o înclinaţie constantă de 12%), la circa 25 km. de Almaty şi 2500 m altitudine, te aşteaptă smaraldul de cristal al Almaty Big Lake: o oază de linişte şi aer curat.

Pe drum, cele două bariere, una de intrare în Ili-Alatau National Park şi alta a armatei aproape de lac (graniţa cu Kyrgyztanul nu este foarte departe), trebuie unse ca să se ridice.

(Mai multe poze, în album.)

Pentru astăzi

Trecutul e în urma: învaţă de la el. Viitorul e în faţă: pregăteşte-l. Prezentul este aici: trăieşte-l! (Thomas S. Monson)

Început de drum

Se pare că la Almaty este sezonul nunţilor. Sâmbăta şi duminica, în Piaţa Republicii şi în parcurile din jur, e forfotă multă. Alaiurile de limuzine aproape că nu au loc unele de altele. Miresele şi mirii, însoţiţi de cei apropiaţi, au venit să facă poze. În timp ce o parte din echipă se bucură de muzică, clinchet de pahare şi sandvişuri, personajele principale încearcă să se încadreze în solemnitatea momentului, ca pozele din această zi să rămână o amintire serioasă pentru anii următori.

Shymbulak

Deşi e prima săptămână de octombrie, sâmbătă a fost vreme frumoasă în Almaty. Încurajaţi de soarele din oraş, şi fără să luăm în seamă norii ce ascundeau crestele muntelui, am vrut să pornim spre Almaty Big Lake. Încercarea de a chema un taxi s-a soldat însă cu eşec: am aflat că din cauza ninsorii drumul este închis. Aşa că am aplicat planul B: o vizită la staţiunea de schi Symbulak.

Drumul cu taxiul până la telegondola de la Medeu a trecut pe nesimţite. Telegondola ne-a dus fără probleme peste imensul patinoar şi peste fostul lac de acumulare ce, din cine ştie ce motive, nu mai adună de mult şuvoaie din munte. Staţiunea de schi ne-a întâmpinat cu prima zăpadă a anului. Dar aici am constatat că, în lipsa schiorilor (sezonul se deschide mai târziu), nu avem ce face. După de am mirosit zăpada, am făcut poze şi am admirat doar puţin priveliştea (căci a fost acoperită repede de ceaţă), am luat drumul înapoi.

Ajunşi la bază am constatat că plimbarea la munte a fost prea scurtă. Încurajaţi de soarele ce jos strălucea pe un cer aproape senin, am ignorat ofertele taximetriştilor şi autobuzul local, şi am pornit-o la pas spre oraş.

Însoţiţi de pârâul limpede, admirând culorile-pastel ale toamnei, vorbind ba de una, ba de alta, am ajuns pe nesimţite la porţile sovietice de beton şi dantelăria de oţel ce făceau imposibilă intrarea în Almaty a vreunei armate invadatoare. Culorile toamnei au fost înlocuite de cartiere noi de vile. Aerul curat de munte a căpătat miros de gaz de eşapament (se vinde încă benzină cu cifra octanică 80). Cartierele de vile au fost înlocuite de amestecătura de clădiri moderne şi blocuri socialiste. Zgomotul oraşului, înveselit de glasurile vioaie ale elevilor (învaţă şi sâmbăta), a dat uitării murmurul de munte al pârâului.

Şi cei 16 km. până la hotel au rămas în urmă. A fost o sâmbătă plăcută.

Preţuri (tenge, rata de schimb: 192,12 tenge/euro):
- taxi (hotel - Medeu): 4000
- telegondolă (dus-întors): 2500
- litrul de benzină 96: 145
- litrul de benzină 80: 86

[Mai multe poze la https://picasaweb.google.com/cy.ioanda/AlbumCalatorPeGlob]

Amintiri fără cuvinte

Puterea gândului

Când oamenii gândesc, e minunat. Când spun ceea ce gândesc, devin puternici, iar când fac ceea ce spun, au ajuns înţelepţi. (Oreste Teodorescu)

Almaty

Vegheat de piscurile munţilor Trans-Ili Alatau, Almaty (fosta Alma-Ata de pe vremea Uniunii Sovietice şi fostă capitală) trăieşte aglomeraţia marilor metropole. Tăiat de bulevarde largi ce alcătuiesc aproape un caroiaj perfect, oraşul nu are nimic spectaculos. Circulaţia zgomotoasă (auzi claxoane aproape la orice pas) umple aerul de toamnă cu un miros deranjant de gaze de eşapament. Ca european, faci notă discordantă cu trăsăturile asiatice ale pietonilor grăbiţi.

Uşa

"Cand o usa se inchide,o alta se deschide; frecvent insa ne uitam prea mult dupa cea care s-a inchis si nu o mai vedem pe cea care s-a deschis" - Alexander Graham Bell

Amintiri fără cuvinte

Bagajul mic de la Wizz Air

Începând cu 1 august, Wizz Air lansează o nouă politică-test pentru bagajele de mână pe ruta Londra-Katowice, pentru a-i încuraja pe pasageri să aducă la bord bagaje mai mici şi pentru a contribui astfel la un proces de îmbarcare mai uşor şi mai rapid. Politica strictă Wizz Air un bagaj de mână per pasager rămâne neschimbată.

Care este diferenţa dintre tipurile de bagaj de mână? – DIMENSIUNEA!

1.Geantă de mână mică: Dacă bagajul dvs. de mână măsoară 42x32x25cm sau mai puţin, poate fi transportat la bord gratuit. Acesta trebuie să aibă loc sub scaunul din faţa dvs. Greutatea maximă admisă este de 10 kg.

2.Bagaj de mână mare: Dacă bagajul dvs. de mână depăşeşte dimensiunile unei genţi de mână mici, însă fără a depăşi 55x40x20cm, îl puteţi aduce la bord contra unei taxe nou introduse de €10. Acesta trebuie să încapă în compartimentul de deasupra scaunelor. Greutatea maximă admisă este de 10 kg.

Sursa: https://wizzair.com/ro-RO/useful_information/baggage

File de agendă: aprilie 1994

Satul începe să se schimbe. E înveselit de albul florilor de zarzăr şi se simte forfotă de lucru. Alături de găini, gâşte şi curci, nu-mi aduc aminte să fi auzit în trecut, aici, cum se aude acum, mugetul vacilor sau nechezatul unui cal. (Iar, din când în când, o ceartă pentru pământ.) Încet, dar sigur, ţăranul îşi îndreaptă gospodăria spre bunăstare.

...

Astăzi trăim prezentul ce ieri era viitor.

Evoluție

Prețurile din 1975 la unul din puținele hoteluri la acea vreme în Kamari, Santorini. În 2001, când Grecia a adoptat euro, rata de schimb a fost fixată la 340,75 drahme pe euro. Acum, la același hotel, o zi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus, este cel puțin 120 de euro

Santorini

Izvoarele Dunării

Dunărea nu izvoreşte ci se formează prin confluenţa Breg cu Brigach (în Donaueschingen, la circa 40 de km. de izvoarele fiecăruia). Totuşi, cum Breg e mai mare, izvorul lui este recunoscut ca izvor al Dunării.

Costuri pentru o excursie din Paderborn:

• Până la Donaueschingen, din Paderborn, bilet de tren dus/intors: 145 euro
• Închirierea unei maşini în weekend:  66 de euro, cu 900 km incluşi şi 0,19 euro/km în plus. Ar fi cam 500 de km extra, deci, 95 de euro plus alţi 160 pentru benzină (un total de aproximativ 321 de euro). Evident, mobilitate mai mare.
• Cazare în Donaueschingen: 53 de euro

Köln

Sâmbătă, încurajat de soarele ce strălucea vesel de dimineaţă pe cerul senin (după mai bine de două săptămâni de nori gri şi multă ploaie măruntă de sfârşit de toamnă românească), m-am hotărât la o excursie la Köln. Zis şi făcut: m-am conectat la internet, am făcut rezervarea de bilet dus-întors, l-am tipărit şi la 9:15 eram în drum spre gară.

(O paranteză despre transporturile pe calea ferată în Germania, unde Deutsche Bahn încurajează excursiile cu trenul. De obicei, cel puţin o dată pe oră găseşti un tren care te duce, dacă nu direct la destinaţie, spre o legătură către destinaţie. În mod normal, un bilet dus-întors, fără restricţii, la Köln e în jur de 90 de euro. Dar unul valid o zi, pe trenurile regionale e doar 27. Iar pentru un grup de până la 5 persoane este 40!)

Gara Centrală din Köln te întâmpină cu o vânzoleală de nedescris (mai ceva ca staţia de metrou de la Piaţa Victriei în oră de vârf). Scăpat cu bine din buluceala sutelor de turişti, atenţia îţi este atrasă de impunătoarele turnuri ale catedralei (Kölner Dom). Cele 532 de trapte (marea majoritate a lor pe spirala ce se strecoară prin turnul de sud) te duc, cu ceva efort, până la cota 97 (de metri). E cel mai înalt punct la care poţi ajunge (cu o privire pe măsură a oraşului şi împrejurimii). Mai sus se întinde doar dantelăria de piatră, terminată cu o imensă floare (nu cruce), ce, de la 157 de metri, vegează oraşul de mai bine de un secol. Pe la mijlocul drumului (cota 53) poţi să faci popas în camera clopotelor (unde bătaia de ciocan ce marca sfertul de oră în unul din clopotele mici, mic în comparaţie cu celelalte, nu cu propria-mi statură, m-a convins să nu aştept încă un sfert de oră ca să pornesc mai departe.)

După o privire din turn (coborârea e mult mai uşoară) şi o lumânare aprinsă lângă unul din multele altare, catedrala merită cercetată şi pe din-afară. Streşinile acoperişului sunt ornate cu a multitudine de statui de piatră, printre figurile fantastice amestecându-se animale domestice: un porc, un câine. Terminând cu admirarea catedralei, dacă deja te dor picioarele, te poţi odihni pe scările ce dau spre piaţa gării; nu faci notă discordantă.

Paşii îţi sunt atraşi apoi de o altă dantelărie, de astă dată de metal: Podul Hohenzollern, cu ale lui mii de lacăte ale îndrăgostiţilor prinse de grilaje. O plimbare pe malul Rinului şi apoi prin centru reconstruit după bombardamentele din 1945 (căscând gura la artiştii ambulanţi şi păzit vigilent de echipajele de poliţie şi având grijă să nu treci prin piaţeta Filarmonicii -a cărei arhirectură arată interesant din înălţimea turnului catedralei, dar care de la sol pare o îngrămădire de obiecte fără rost- căci zgomotul paşilor s-ar putea auzi înăuntru şi ai putea perturba repetişiile sau chiar concertul în desfăşurare !?!), plus o bere (şi nu numai) la una din terasele din zonă, fac ca timpul până la trenul de seară să treacă pe nesimţite. Iei încă o dată în piept vânzoleala din gară, priveşti mirat perechile îmbrăcate în piele neagră şi zornăind de lanţuuri (ce s-or fi adunat, de la bunici la nepoţi, la cine ştie ce fetival), nu dai atenţie celor doi care se sărută de rămas bun (se spune că în Köln 10% din populaţie este atrasă de acelaşi sex) şi ajungi la peronul dorit. Urmează un drum cu trenul în care ai timp să rememorezi întreaga zi (având însă grijă să nu ratezi staţia de tranzit).

[Mai multe poze în albumul De prin Germania.]

Berlin - repere

Memorialul Zidului Berlinului, Poarta Branderburg, Check Point Charlie, Dom(urile), Alexanderplatz cu turnul de televiziune şi ceasul cu ora pe glob, Grădina Zoologică, insula muzeelor, o plimbare cu vaporul pe Spree, Muzeul RDG şi palatul Sanssoucci de la Postdam sunt doar câteva din punctele de interes.

Zidul Berlinului. Impresionant sistemul diabolic gândit pentru realizarea zidului: unul mai mic oarecum uşor de sărit (să vedem cine crede că poate fugi), urmat de unul de sârmă ghimpată, apoi un teren plat de circa 50 de metri, puternic luminat şi cu turnuri de pază, iar la sfârşit, zidul principal, de peste 3 metri cu coama rotunjită ca mâna să nu găsească nici un punct de sprijin. Şi mai impresionant este că ultimul est german a fost împuşcat mortal la zid cu mai puţin de o lună înainte de a se deschide graniţa spre Berlinul de Vest.

Gendarmenmarkt (Piaţa Jandarmeriei) impresionează prin vastitatea, arhitectura și simetria sa. În mijloc este Konzerthaus (Ateneul), flancat de Dom Deutscher (Domul German, biserică reformată, începută în 1701) şi Französischer Dom (Domul Francez, biserică calvinistă, începută tot în 1701). Interesant este că turnul de la Domul Francez nu face parte din structura iniţială (şi chiar dacă e lipit de biserică, nu comunică cu ea) ci a fost construit mai târziu ca să dea simetrie pieţei.

Civilizaţie

Civilizaţia germană: de admirat şi de urmat. Dar cum ajungi acolo? Ceea ce nu se sesizează din afară este că e menţinută nu numai prin educaţie ci şi cu ... biciul. Într-una din emisiunile Achtung Kontrolle!, o echipă a primăriei patrula (într-un autoturism fără însemne) printr-o parcarea în aer liber, imensă. Cum vedeau pe cineva fumând lângă maşină, înainte de a porni la drum, se opreau în apropiere, aşteptau până când (de obicei) arunca chiştocul pe jos şi apoi alergau spre respectivul, care se alegea cu o amendă de 100 de euro. (Într-unul din cazuri au fost doi care s-au urcat în aceeaşi maşină. Aşa că, dintr-un foc, au fost scrise două amenzi.)

Civilizaţie

Civilizaţia germană? Ceea ce nu se sesizează din afară este că e menţinută nu numai prin educaţie ci şi cu ... biciul. Ieri am văzut o emisiune în care o echipă de control dintr-un oraş oarecare patrula (în maşină) prin parcarea unui supermarket. Cum vedeau pe cineva fumând (lângă maşină, înainte de a porni la drum) se opreau în apropiere, aşteptau până arunca chiştocul pe jos şi apoi alergau spre respectivul care se alegea cu o amendă de 100 de euro. (Într-unul din cazuri au fost doi care s-au urcat în aceeaşi maşină. Aşa că, dintr-un foc, au fost scrise două amenzi.)

25

Chiar au trecut 25 de ani (şi mai bine) de la sesiunile în care trebuia (cât de cât) să înveți, de la muncile agricole (la care nici nu simțeam condițiile nu tocmai bune de cazare și de lucru), de la cursurile interesante sau stupide, de la excursiile de vară (prin ţară) şi cele de iarnă cu schi la munte, de la chefurile la cămine (începând chiar din septembrie)? Când mă uit la familie îmi dau seama unde şi cum au trecut. Îmi aduc aminte cu plăcere de unde am plecat şi sunt bucuros unde am ajuns.

Din nou Schützenfest

A fost weekend-ul de Schützenfest în Paderborn. Dar nici de data asta vremea nu a prea ţinut cu organizatorii. Ieri, la prânz, ploaia s-a oprit tocmai bine pentru onorul companiilor în faţa Primăriei vechi. (Aşa că întregul oraş a fost animat de companiile ce au defilat, în sunet de fanfară, de la locurile de adunare până la Primărie şi apoi de la Primărie la Schützenplatz unde au continuat activităţile.) Dar azi, la ora programată pentru impresionanta defilare din faţa Domului, ploua torenţial. Aşa că Schützenkompanien ("detaşamentele de protecţie") s-au protejat pe sine însele şi au plecat cu autobuzele spre petrecerile programate pentru după-amiază. Poate la anul va fi soare şi frumos.

[Poze de la eveniment, şi multe altele, în albumul De prin Germania.]

Răsărit la Marea Neagră

Când noaptea şopteşte zilei, când pescăruşii în zbor salută dimineaţa, când valurile mângâie nisipul promiţând căldura fierbinte a soarelui, îţi dai seama că un răsărit la Marea Neagră e mult mai frumos ca un apus la Marea Nordului.

Cuțit

Ultimele ploi și vremea oarecum caldă au făcut ca iarba din fața biroului să crească haotic, împestrițată de culoarea sălbatică a floricelelor de câmp. O priveliște frumoasă ochiului. Dar nu și procedurilor. Așa că tăișul cositoarei mecanice a nivelat totul la verde.

Vară

Îţi mulţumesc vară pentru mirosul sărat al mării, parfumat cu spumă de val şi grăunţe de nisip!

Bicicliștii

Câteodată dimineața (chiar pe ploaie, dacă așa le-a fost norocul), de obicei în vecinătatea unei școli, îi vezi în trafic, cu vestă reflectorizantă și cască de protecție, serioși, un pic crispați, semnalizând (fiecare după pricepere) orice schimbare de direcție. Îți dai seama că parcurg un traseu prestabilit, căci sunt supravegheați de adulți, cel puțin unul în uniformă de poliție, care iau notițe sau îi opresc să le dea câte un sfat. Sunt copii de 10 ani care dau examen. Dacă îl trec, vor putea veni la școală pe bicicletă neînsoțiți de părinți.

Pentru astăzi

Nu privi locul în care ai căzut ci locul din care ai alunecat.
Fii bun cu ceilalţi când urci pentru că vei avea nevoie de ei la coborâre.
Nu aştepta ca altineva să-ţi spună ce să faci. Tu eşti singurul care ştii ce e mai bine pentru tine.
Întrebă cu îndrăzneala lui DE CE. Nu rămâne neştiutor.
Nu te mai gândi la ceea ce trebuie să faci ci la ceea ce vrei să faci.

Linişte

Acolo unde-ţi găseşti liniştea interioară, acolo este locul tău. Zilele devin armonie. Nu mai există fugă. E doar înţelegere, senin şi bucurie.

Neastâmpăr

Omul este neastâmpăr continuu. „Ceea ce e supus mişcării nu se poate odihni cu tâmpla pe static. De accaea, când încearcă să se odihnească, de fapt visează.” (Nichita Stănescu)

Poftă bună!

 Cum spuneam: în Paderborn nu ai cum să mori de foame...

Nu ştiu care este diferenţa dintre mâncarea cubaneză şi cea mexicană, dar, cu toate că se numeşte Havana, restaurantul are specific mexican. Dacă nu ştii germană, merită să ceri un meniu în engleză (e unul din nu multele localuri care îţi poate oferi aşa ceva). Denumirile mâncărurilor au o poezie aparte: When all the birds are gone; What’s all the fuzz about; Don Miguel was it name; Farewell my concubine; Female, single, looking for…; Silence; Flight trough Hell; Once is never but twice is too often. Şi nu este nici o problemă în a alege ceea ce vrei: descrierea felurilor nu lipseşte sub titulatura ce-ţi atrage atenţia. (Iar ca să nu fie nici o neînţelegere, meniul descrie inclusiv termenii bucătăriei mexicane: picco de gallo, mango chutney, redpepper jam, etc.) Cu siguranţă, este un restaurant care merită vizitat nu doar o singură dată.

Paderborner Brauhaus te aşteaptă pe Kissau 2 cu specific bavarez. Atmosfera gălăgioasă şi mesele cam înghesuite, îl recomandă nu ca un restaurant în care poţi petrece o seară meditativă ci una în care, vrând-nevrând, trebuie să fii parte a unor discuţii permanente.

Aproape vis-a-vis, la Kissau 9, este Deutsches Haus, cu interior amintind a veche casă rurală (dar cu frumoase vitralii interioare), cu meniu bilingv (german/englez), chelneriţe zâmbitoare, porţii generoase şi mese parcă ascunse discret. O adevărată oază de linişte în comparaţie cu restaurantul anterior.

Stil american cu carne, carne şi cola cât cuprinde? Ieftin şi all you can eat (asta dacă nu ceri meniul în limba engleză căci în el nu scrie nimic despre ofertă)? Road House e răspunsul. (Nu e uşor de ajuns căci este la 5 km. de centru, în afara oraşului.)

Deschis 7 zile din 7, în mall-ul (mic, ca tot ce e în Paderbotn) de la Libori-Galerie, este Phoenix – China Restaurant, cu preparate ale bucătăriei asiatice la preţ (nu mare) de mănânci până când nu mai poţi (sau până când nu mai vrei, dacă ai tăria de caracter necesară). Ambianţă plăcută, locuri multe, bufet apetisant.

Ratskeller (nu, nu traduceți numele din engleză!) este în beciurile primăriei vechi. Când cobori scările nu bănuiești eleganța localului. Iar servirea mâncării este de-a dreptul surprinzătoare. (Încercați felul 39, cu pui, și o să vedeți de ce.)

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

(ce) va urma?

Frühlings-Fest

Pentru acest sfârșit de săptămână, în Paderborn, edilii au pregătit în centrul orașului un Festival al Primăverii, cu distracții de călușei, suveniruri de cumpărat, nelipsitele arome de cârnați la grătar și bere cât cuprinde. Dar, din păcate, după zile de vară, a venit (ca după vară) ... toamna: cer gri şi ploaie măruntă. Aşa că distracția nu a avut succesul scontat.

Alb

Primăvara a intrat în Florar și se pregătește să treacă spe vară. Un strop de ploaie, o adiere de zefir, cer albastru, soare cald, multă linişte. A înflorit castanul.

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Nu stiam prea bine ce se intampla cu mine, nu stiam cum sau de ce am ajuns eu acolo. Eram doua suflete pe care destinul le-a aruncat in acelasi vagon al vietii. Aveam nevoie de ajutor, de cineva care o sa imi spuna ca totul o sa fie bine. Zambetul primit mi-a schimbat o mare parte din viata, de la cele mai marunte lucruri, la cele mai complicate. Am fost unul dintre cei mai fericiti oameni auzind vocea ce soptea cuvinte simple: “sa nu te-ntorci prea tarziu”, “sa nu racesti”. Au fost moment in care simteam ca pot zbura si ca lumea imi apartine, dar au fost si momente in care nu stiam cum sa ma mai ridic. Dar am invatat ca timpul trece si cu el totul trece.

Parfum

Primăvara s-a umplut de verde crud, culori vii, raze de soare, piuit de viață nouă și parfum de amintiri. A înflorit liliacul!

Sâmburele

Într-una din verile călduroase rămase în amintire, nepoţica s-a hotărât să stea mai mult la bunici. Într-una din zile bunicul a luat-o la plimbare cu maşina. Drumul până în satul pierdut printre vii a trecut repede cu poveşti şi o droaie de întrebări. „Bunicule, dar maşina asta nu are aer condiţionat?”. „Ba da”, şi bunicul a deschis geamul spunând vââjjjjjjjj. „Bunicule, dar maşina asta nu are radio să ascultăm nişte muzică? „Ba da”, şi bunicul a început, cum să pricepea, să fredoneze o melodie.

Timpul în sat a zburat pe nesimţite. Cu puţin înainte de plecare, nepoţica s-a dus la toaleta ţărănească din fundul grădinii, iar bunicul s-a oprit sub prunii daţi în rod să guste savoarea fructelor. Deodată a izbucnit un strigăt parcă disperat: „Buniiculeee!!!” A tresărit, i s-a oprit respiraţia, a înghiţit în sec şi a întrebat cu o voce speriată, moale şi gâtuită: „Ce ai păţit?? Ce s-a întâmplat??” „A nimic”, a venit răspunsul calm, „dar nu mai e hârtie.” Pe drumul de întoarcere bunicul privea fix la trafic fără să spună nimic. Nepoţica era mirată, căci nu era obişnuită cu o aşa tăcere. După un timp a încercat cu „Bunicule, fă ca aerul condiţionat!” Nu a primit nici un răspuns. După alţi kilometri: „Bunicule, fă ca radioul!” Şi, în fine, a primit un răspuns trist: „Nu pot. Când ai strigat, m-am speriat, am înghiţit un sâmbure de prună şi mi-a rămas în gât.”

Bunicul îşi continuă povestea păţaniei: „Am ajuns la spital. Mai era acolo un domn care înghiţise un os de peşte. A venit doctoriţa şi l-a luat întâi pe el. S-au auzit nişte zgomote ciudate în cabinet şi la ieşire domnul părea cam pierdut. Doctoriţa m-a invitat în cabinet. Şi văd că ia ceva aşa ca o foarfecă mare dar care avea două lopăţele la capăt. Îmi spune că o va folosi să-mi scoată sâmburele. Când văd drăcia din mâna ei, mai înghit odată în sec şi minune: sâmburele se duce!”

Ne lipsesc poveştile bunicilor.

Săptămâna bâlciului

În Paderborn e săptămâna bâlciului: proprietarii de tiribombe şi-au dat întâlnire în una din parcările centrale. Aşa că după ce te dai peste cap, te ameţeşti, te loveşti în maşinuţe, te sperii în casa ororilor sau încerci să câştigi un urs de pluş aruncând cu bile sau trăgând cu puşca, te întremezi cu o bere şi un wurst la grătar şi pleci fericit că ai mai cheltuit ceva bani cu amicii. (Asta în general. Eu m-am mulţumit doar cu un wurst – adică cârnat.) Miercuri va fi ofertă: plătești o dată și te amețești de două ori. Iar dacă spre seară vezi artificii și nu e vineri, cu siguranță e din cauza amețelii!

Miniatur Wunderland – o lune în permanentă mişcare

Miniatur Wunderland din Hamburg este cea mai mare colectie de trenuri (în miniatură, evident) din lume: peste 900 ce parcurg, prin diorame fantastice, apropape 20 de kilometrii de cale ferată. Dar spunând doar atât despre muzeu e o nedreptate gravă. Un aeroport complet funțional (cu avioane ce decolează, aterizează, ajung la terminal, își opresc motoarele și sunt deservite de mașinile de suport), autostrăzi cu trafic continuu, o stație de pompieri ce răspunde la apeluri pentru intervenții (până a apărut prima salvare am fost convins că TIR-ul oprit brusc învăluit în fum are probleme de funcţionare) completează un muzeu fantastic. Privind cu atenţie scenele, descoperi cu uimire datalii incredibile: un bărbat ce citeşte orarul autobuzelor în staţie, doi cheflii ce se întorc veseli de la petrecere, o pereche ce se sărută pe banca din parc. Sunt mii de scene disparate ce constituie un tot uimitor; cîteodată trebuie să te apleci sub mesele pe care sunt aranjate ca să descoperi alte lucruri interesante. (Nu lipsesc din scene nici glumele, ca de exemplu un autoturism condus de un om de zăpadă sau o expediţie arheologică ce a găsit o şurubelniţă uitată de cei ce au montat exponatele.) Iar ca să nu lipsească nimic, din când în când, peste tot ansamblul se lasă noaptea: zgomotele de fond scad în intensitate, mașinile circulă cu farurile aprinse, lunini de aprind și se sting prin case.

210 angajaţi, 14.000 de metri patrati, 900 de trenuri, 5.000 de automobile, camioane şi alte vehicule (care se duc singure să-şi încarce bateriile) si 250.000 de oameni in miniatura (fiecare în altă ipostază) sunt câteva cifre ce arată imensitatea proiectului. Ca să-i descoperi frumuseţea şi surprizele, trebuie să-l vizitezi.

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Teoria este foarte usoara! Ea ne spune ca în momentul despartirii sa zambim si sa ne continuam drumul luand cu noi doar amintirile. Dar acest lucru este ireal: cand picam nu putem sa ne ridicam foarte repede. Uneori tot ce avem nevoie este sa ne asezam putin si sa ne asiguram ca inca respiram. Teoria este doar o modalitate falsa care sa ne faca sa ne simtim intr-un fel sau altul vinovati ca am incalcat regula ei. Iar acea vinovatie sa ne mai acopere durerea.

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Asadar inima este cheia fericirii noastre dar si lacatul sperantelor. Multi spun ca de fapt mintea este atelierul existentei noastre, dar , in mare parte, creierul este doar o carte a amintirilor in care putem rasfoi oricand ne cuprinde dorul. Inima duce cea mai grea povara. Pierderea nu mai este doar a noastra, ci si a inimii care este smulsa din lumea viselor. Dar asa cum ea in continuare pompeaza in fiecare clipa sange, asa ne trezim si noi dimineata. Iar de multe ori rasfoim prin amintiri doar ca sa mai simtim acea accelerare vaga in noi. Chiar daca dureaza o secunda.

La Münster e toamnă la sfârșit de martie

Capitala germană a bicicletelor, Münster, ne-a întâmpinat cu vreme de toamă, cer gri și ploaie măruntă. (Noroc că nu toată ziua a fost așa, dar nici soarele nu l-am văzut). Centrul vechi (cu Biroul de Informații Turistice în vechea primărie), catedrala, Pinkus Müller (ultima fabrică de bere rămasă în oraș, care însă nu se poate vizita), Muzeul Picasso (cu desene ale artistului dar și o expoziție cu lucrările mai mult decât ciudate ale lui Eduardo Chillida), lacul Aa (de pe râul Aa, loc de promenadă, alergări și sporturi nautice), Muzeul de științe ale naturii și planetariul. Și încă o sâmbătă a trecut repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.