luni, 27 februarie 2012
Porumbeii Operei
Timișoara. Piața Victoriei (în fața Teatrului Național). Nu știu cum este într-o zi călduroasă de vară, dar într-una de ianuarie, fără zăpadă, cu cer gri și în jur de 6 grade, porumbeii de aici par fără vlagă, stând cu ciocul între pene în așteptarea unei raze de soare. Se dau leneș la o parte dacă pașii te îndreaptă direct spre ei. Par că nici nu știu să zboare. Dar asta doar până când, dintr-un buzunar oarecare, a apărut o fărâmitură de covrig. La un semnal doar de ei știut, întreaga piață se ridică în zbor precipitat către o singură țintă: mâna cu covrigul sau punga de semințe. Când îi vezi venind grămadă, îți vine să lași totul baltă și să fugi mâncând pământul.
duminică, 26 februarie 2012
sâmbătă, 25 februarie 2012
Un alt fel de artă
Într-o plimbare la pas prin centrul Timişoarei, imposibil să nu remarci tramvaiele ce nu prididesc să ducă călători de ici-colo. Văzându-le, gândul îţi zboară la Du-mă acasă măi tramvai!, la vremuri rupte din povestirile bunicilor. Dar privirea nu-ţi este atrasă numai de designul anilor 60, dar şi de culorile vii în care le-a îmbrăcat graffitiul zilelor moderne. Un altfel de artă? Sau ...? Părerile sunt probabil împărţite.
marți, 21 februarie 2012
duminică, 19 februarie 2012
Paderborn - Sâmbăta Carnavalului
Germania se pregătește de Postul Paștelui. Este vremea carnavalurilor. Nu cu tradiția altor orașe, Paderborn are și el partea lui de distracție. Joi a fost Seara Fetelor, în care era periculos să umbli cu cravata la gât, căci aveai toate șansele să-ți fie tăiată. Străzile au fost pline de oameni costumați, iar în multe din baruri și restaurante nu avei unde să arunci un ac în înghesuiala petrecerilor ce s-au ținut lanț.
Sâmbătă, după ora prânzului, sub un cer mohorât și o temperatură apropiată de zero, a fost defilarea. Îmbrăcați în costume, de la bebeluși la bunici, toată suflarea zonei s-a adunat lângă primăria veche. S-a băut bere până ce euforia a învins frigul, copii și-au înghesuit să-și umple pungile cu bomboanele aruncate din care (în care euforia era mult mai aprinsă ca la sol) și totul s-a desfășurat sub atenta privire a oamenilor de ordine. Petrecerile au continuat apoi până spre dimineață.
PS: Un clik pe poză te duce la tot albumul de carnaval.

Amintirea unor veri uitate
Marea este ca un monstru albastru lovind malul.
Nisipul este alb ca un nor luminat de soare.
Apa este clară ca un pahar.
Simţi că te ia în paradis, plutind când tu adormi pe valuri blânde.
Este o silueta reflectată pe albastrul luminat de soare.
Este un munte de plăcere.
[Autor cunoscut – 2006]

miercuri, 15 februarie 2012
O noapte la Issoire
De fiecare dată când ajungi într-un oraş mic una din întrebările esenţiale este unde o să stai. La Issoire ai L'Ostalou (www.hotel-ostalou.com), un mic hotel familial, bun pentru o noapte odihnitoare.
luni, 13 februarie 2012
Amintirea unor ierni uitate
Miercuri 13 februarie 1985: După viscolul de ieri, linişte. Ninsoarea s-a potolit. Din când în când, soare. Zăpada nouă s-a aşternut în strat gros peste cea veche, murdară. Dimineaţa am fost după pâine. Am găsit după o căutare de vreo jumătate de oră. Pe bulevard strada era plină de elevi ce dădeau zăpada la o parte. În casă frig: 11 grade. Stau îmbrăcat ca pentru afară şi cele trei pulovere puse unul peste altul nu reuşesc să mă încălzească.
Joi 11 februarie 1988: S-a dat drumul circulaţiei maşinilor propietate personală. A fost întreruptă de pe 2 februarie în toată ţara datorită viscolelor şi zăpezii abundente. (Dar atunci, în mare parte a Transilvaniei nu era nici urmă de zăpadă!)

duminică, 12 februarie 2012
sâmbătă, 11 februarie 2012
Pentu astăzi
Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viața ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele. Rabindranath Tagore
vineri, 10 februarie 2012
sâmbătă, 4 februarie 2012
Care?
Care este forţa care conduce lumea? Dragostea, puterea, înţelepciunea?
Care este forţa care ar trebui să conducă lumea? Dragostea, puterea, înţelepciunea?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)