miercuri, 25 aprilie 2012

Sâmburele

Într-una din verile călduroase rămase în amintire, nepoţica s-a hotărât să stea mai mult la bunici. Într-una din zile bunicul a luat-o la plimbare cu maşina. Drumul până în satul pierdut printre vii a trecut repede cu poveşti şi o droaie de întrebări. „Bunicule, dar maşina asta nu are aer condiţionat?”. „Ba da”, şi bunicul a deschis geamul spunând vââjjjjjjjj. „Bunicule, dar maşina asta nu are radio să ascultăm nişte muzică? „Ba da”, şi bunicul a început, cum să pricepea, să fredoneze o melodie.

Timpul în sat a zburat pe nesimţite. Cu puţin înainte de plecare, nepoţica s-a dus la toaleta ţărănească din fundul grădinii, iar bunicul s-a oprit sub prunii daţi în rod să guste savoarea fructelor. Deodată a izbucnit un strigăt parcă disperat: „Buniiculeee!!!” A tresărit, i s-a oprit respiraţia, a înghiţit în sec şi a întrebat cu o voce speriată, moale şi gâtuită: „Ce ai păţit?? Ce s-a întâmplat??” „A nimic”, a venit răspunsul calm, „dar nu mai e hârtie.” Pe drumul de întoarcere bunicul privea fix la trafic fără să spună nimic. Nepoţica era mirată, căci nu era obişnuită cu o aşa tăcere. După un timp a încercat cu „Bunicule, fă ca aerul condiţionat!” Nu a primit nici un răspuns. După alţi kilometri: „Bunicule, fă ca radioul!” Şi, în fine, a primit un răspuns trist: „Nu pot. Când ai strigat, m-am speriat, am înghiţit un sâmbure de prună şi mi-a rămas în gât.”

Bunicul îşi continuă povestea păţaniei: „Am ajuns la spital. Mai era acolo un domn care înghiţise un os de peşte. A venit doctoriţa şi l-a luat întâi pe el. S-au auzit nişte zgomote ciudate în cabinet şi la ieşire domnul părea cam pierdut. Doctoriţa m-a invitat în cabinet. Şi văd că ia ceva aşa ca o foarfecă mare dar care avea două lopăţele la capăt. Îmi spune că o va folosi să-mi scoată sâmburele. Când văd drăcia din mâna ei, mai înghit odată în sec şi minune: sâmburele se duce!”

Ne lipsesc poveştile bunicilor.

luni, 23 aprilie 2012

Săptămâna bâlciului


În Paderborn e săptămâna bâlciului: proprietarii de tiribombe şi-au dat întâlnire în una din parcările centrale. Aşa că după ce te dai peste cap, te ameţeşti, te loveşti în maşinuţe, te sperii în casa ororilor sau încerci să câştigi un urs de pluş aruncând cu bile sau trăgând cu puşca, te întremezi cu o bere şi un wurst la grătar şi pleci fericit că ai mai cheltuit ceva bani cu amicii. (Asta în general. Eu m-am mulţumit doar cu un wurst – adică cârnat.) Miercuri va fi ofertă: plătești o dată și te amețești de două ori. Iar dacă spre seară vezi artificii și nu e vineri, cu siguranță e din cauza amețelii!

duminică, 22 aprilie 2012

Miniatur Wunderland – o lune în permanentă mişcare

Miniatur Wunderland din Hamburg este cea mai mare colectie de trenuri (în miniatură, evident) din lume: peste 900 ce parcurg, prin diorame fantastice, apropape 20 de kilometrii de cale ferată. Dar spunând doar atât despre muzeu e o nedreptate gravă. Un aeroport complet funțional (cu avioane ce decolează, aterizează, ajung la terminal, își opresc motoarele și sunt deservite de mașinile de suport), autostrăzi cu trafic continuu, o stație de pompieri ce răspunde la apeluri pentru intervenții (până a apărut prima salvare am fost convins că TIR-ul oprit brusc învăluit în fum are probleme de funcţionare) completează un muzeu fantastic. Privind cu atenţie scenele, descoperi cu uimire datalii incredibile: un bărbat ce citeşte orarul autobuzelor în staţie, doi cheflii ce se întorc veseli de la petrecere, o pereche ce se sărută pe banca din parc. Sunt mii de scene disparate ce constituie un tot uimitor; cîteodată trebuie să te apleci sub mesele pe care sunt aranjate ca să descoperi alte lucruri interesante. (Nu lipsesc din scene nici glumele, ca de exemplu un autoturism condus de un om de zăpadă sau o expediţie arheologică ce a găsit o şurubelniţă uitată de cei ce au montat exponatele.) Iar ca să nu lipsească nimic, din când în când, peste tot ansamblul se lasă noaptea: zgomotele de fond scad în intensitate, mașinile circulă cu farurile aprinse, lunini de aprind și se sting prin case.

210 angajaţi, 14.000 de metri patrati, 900 de trenuri, 5.000 de automobile, camioane şi alte vehicule (care se duc singure să-şi încarce bateriile) si 250.000 de oameni in miniatura (fiecare în altă ipostază) sunt câteva cifre ce arată imensitatea proiectului. Ca să-i descoperi frumuseţea şi surprizele, trebuie să-l vizitezi.

joi, 19 aprilie 2012

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Teoria este foarte usoara! Ea ne spune ca în momentul despartirii sa zambim si sa ne continuam drumul luand cu noi doar amintirile. Dar acest lucru este ireal: cand picam nu putem sa ne ridicam foarte repede. Uneori tot ce avem nevoie este sa ne asezam putin si sa ne asiguram ca inca respiram. Teoria este doar o modalitate falsa care sa ne faca sa ne simtim intr-un fel sau altul vinovati ca am incalcat regula ei. Iar acea vinovatie sa ne mai acopere durerea.

vineri, 6 aprilie 2012

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Asadar inima este cheia fericirii noastre dar si lacatul sperantelor. Multi spun ca de fapt mintea este atelierul existentei noastre, dar , in mare parte, creierul este doar o carte a amintirilor in care putem rasfoi oricand ne cuprinde dorul. Inima duce cea mai grea povara. Pierderea nu mai este doar a noastra, ci si a inimii care este smulsa din lumea viselor. Dar asa cum ea in continuare pompeaza in fiecare clipa sange, asa ne trezim si noi dimineata. Iar de multe ori rasfoim prin amintiri doar ca sa mai simtim acea accelerare vaga in noi. Chiar daca dureaza o secunda.

miercuri, 4 aprilie 2012

La Münster e toamnă la sfârșit de martie

Capitala germană a bicicletelor, Münster, ne-a întâmpinat cu vreme de toamă, cer gri și ploaie măruntă. (Noroc că nu toată ziua a fost așa, dar nici soarele nu l-am văzut). Centrul vechi (cu Biroul de Informații Turistice în vechea primărie), catedrala, Pinkus Müller (ultima fabrică de bere rămasă în oraș, care însă nu se poate vizita), Muzeul Picasso (cu desene ale artistului dar și o expoziție cu lucrările mai mult decât ciudate ale lui Eduardo Chillida), lacul Aa (de pe râul Aa, loc de promenadă, alergări și sporturi nautice), Muzeul de științe ale naturii și planetariul. Și încă o sâmbătă a trecut repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

marți, 3 aprilie 2012

Primăvară!



Tăceri fără explicaţii, plecări fără rămas bun, fraze fără punct, vise nerostite, poteci neîncepute, zâmbete uitate, paşi întorşi din drum, jocuri întrerupte. Când privești florile ce se deschid în frumusețea unei dimineți de primăvară, te gândești că tot ce ai lăsat neterminat ai putea relua din nou.

luni, 2 aprilie 2012

Cuvinte dintr-o carte nescrisă

Orice framantare pana la urma se rezuma la dragoste: dragoste fata de pariniti, dragoste fata de cei dragi, dragoste fata de partener. (Oare necunoscutul universului este chiar dragostea in sine?) Fiecare are nevoie de ea. Dar cand o impartasim cu cineva unic pentru noi, atunci inima noastra parca e transfornată de acea persoana speciala intr-un alt eu individual care traieste in noi si care nu poate fi stapanit: un omuleţ al naibii de năbădăios. Desi ne dam seama ca unele lucruri sunt gresite, omuleţul din interiorul nostru, care are propria lui viata, actioneaza cum vrea el. Și când persoana respectiva pleaca, omuleţul care ne tinea de urât în clipele de îndoială şi singurătate, dispare si ia cu el toate sperantele noastre de moment. Corpul nostru, obisnuit cu omuletul care ne transmitea fericire si pasiune in fiecare secunda, este coplesit de tot si trebuie sa faca fata la mai multe. Inima devine din nou un simplu organ, dar care parca acum pompeaza mai greu sangele. Şi de fiecare data cand ne amintim o clipă fugară sau cand simtim parfumul familiar pierdut prin aer, inima noastra accelereaza sangele si simtim iar o fărâmă din omuletul de demult care dansa in noi mereu. Acest lucru ne deschide si ne ofera o esenta vaga de sclipire in ochi. Dar apoi inima revenind la pulsul normal. Atunci simtim si realitatea care ne loveste.