Moment

Visele îți călăuzesc drumul. Dar nu uita să zâmbești la ceea ce întâlnești în cale.

Riduri

Când îi văd, mă întreb de fiecare dată care este rostul agenților de pază în vagoanele de metrou. De astă dată era o agentă, îmbrăcată în obișnuita uniformă neagră și încruntată ca toți ceilalți. (Nu am văzut niciunul zâmbind.) Oare cutele de pe frunte sunt considerate boală profesională? Sau criteriu de promovare?

Drum

10

Zâmbește

Gândește-te la tot ceea ce ai făcut. Ai descoperit prieteni noi sau te-ai împăcat cu cei vechi, ai plâns, ai râs, ai urât, ai suferit, ai iubit, te-ai certat, te-ai împăcat, ai sperat, ai visat. Adu-ţi aminte de cei cu care ai făcut toate aceste lucruri. Indiferent dacă te-au îmbrățișat ori ţi-au spus vorbe grele, adu-ţi aminte câţi fost prezenţi în viata ta. Fiecare, în felul lui, te-a ajutat să ajungi unde eşti acum. Oprește-te puțin din drum. Zâmbește! Pornește mai departe cu bucuria zilelor ce vin.

A fost odată

Căldura ultimelor zile ne-a scos la plimbare prin parcuri. Copiii sunt cei mai fericiți în joaca lor serioasă. De la ei ar trebui să reînvățăm trei lecții importante:
* să ne bucurăm din orice,
* să cerem ceea ce vrem până obținem,
* să fim mereu în mișcare, să nu stăm o clipă locului.

De ce a rămas atât de departe copilăria?

Azi

Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Ziua de mâine nu știm cu siguranță ce ne va aduce. Azi este aici, o oportunitate certă. Zâmbește la frumusețea caldă a zilei. Trăiește clipa!

La malul mării

Călătorul a ajuns obosit la malul mării când soarele tocmai atingea linia orizontului îmbrăcând spuma valurilor în nuanţe multicolore. Peste întinsul vast nu se vedea zbor de pescăruş. Era linişte învăluită în melancolie. Din spate veneau miile de paşi făcuţi pe pământul bătătorit. În faţă se întindea infinitul unduitor ce ţinea ascuns misterul de dincolo de orizont. Oprit la linia unde apa mângâia nisipul, călătorul nu credea că are cum să mai facă un pas înainte. Se putea întoarce spre cele deja cunoscute. Sau... Ce va alege?

Metrou

Dimineață. Oră de vârf. Stația de metrou Piața Unirii 1 forfotește de oamenii grăbiți, scrâșnet tipic de roți de metrou și anunțuri de "Atenție, se închid ușile!" Undeva sus, pe una din plăcuțele de orientare, doi porumbei privesc parcă mirați la ceea ce se întâmplă în jur. Nu par speriați. Cum au ajuns oare în stație? Și mai cunosc drumul de ieșire?

Lângă mine cineva ține două plase doldora. Din ele răzbate un miros de pateuri abia scoase din cuptor. Minutele între stații trec mult mai greu ca de obicei.

Doi tineri (cu bacalaureatul dat cu ceva ani în urmă) au vorbit încontinuu. Nu și-au ridicat de prea multe ori privirea din telefoane, degetele mișcându-se parcă spasmodic: tu ce caracter ai folosit aici, să încerc și cu ăsta în echipă, unde găsesc un..., dar cum ai făcut rost de ăla, iar am greșit... Și așa mai departe. Recunosc: pe vremuri, când vorbeam despre fotbal, vreme și agricultură nu schimbam cursiv atât de multe cuvinte.

La ieșirea din stația de destinație este aglomerația obișnuită. Aud în spatele meu: "E mai rău ca în Pipera!" Ce repede uităm neplăcerile pe care nu le mai întâlnim.

Navetiști

Navetistul cu tramvaiul este total diferit de cel cu metroul: are mai multă grijă când urcă și coboară, e mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul său și chiar se dă la o parte când simte că stă în drum. Nu este total rupt de realitate căci își consultă telefonul mobil mai de loc. Altă lume, alte reguli.