La 18 ani adevărata poveste a vieţii abia începe să-şi depene vorbele. Înainte de vârsta aceasta şedeam şi ascultam o istorioară, un basm fermecător, vesel câteodată şi trist alteori, aproape întotdeauna imaginar. Înainte de vârsta aceasta lumea nostră este o lume eroică; locuitorii ei, pe jumătate zei şi pe jumătate demoni; scenele ei sunt scene de vis, păduri mai întunecate şi coline mai stranii, ceruri mai luminoase, ape mai pline de primejdii, flori mai drăgălaşe, roade mai ispititoare, câmpii mai întinse, pustiuri mai posomorâte, lanuri mai însorite decât se află în sânul firii, risipite pe globul nostru de vrajă. La vremea aceea –la 18 ani– Ţara Zânelor se află în urma noastră iar în faţă se ridică Ţărmurile Realităţii. Ţinuturile acestea sunt încă departe; par atât de albastre, prietenoase şi îmbietoare incât abia aşteptăm să le atingem. În lumina soarelui vedem verdeaţa întinsă sub albastrul cerului ca pe o pajişte primăvăratică; prindem cu privirea sclipiri de dungi argintii şi vedem în închipuire unduirea apelor vii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu