Luni

Luni. Ora 6:40. Soarele se ridică deasupra blocurilor si, desi e inca racoare placuta, anunta o noua zi de caldura ucigatoare. E vara fierbinte. Traficul din oras e lejer (dar e ora la care trebuie sa fii vigilent, caci mitocanii volanului, profitand de viteze mai mari, sunt mai periculosi decat in circulatia de melc a pranzului). In jurul Garii de Nord, locuri de parcare cu duiumul. Ceea ce nu-i opreste pe neadapostitii zonei sa-ti faca semne amicale spre cele goale. Cu doua monezi de 50 de bani primesti un zambet larg si un multumesc sincer. Dar oare e bine ce fac?

La această oră, Gara de Nord e mult mai aglomerata ca orasul. Tabela de sosiri indica intarzieri de aproape 2 ore. Daca racoarea noptii a adus atatea minute in plus, cate se vor aduna in contul caniculei zilei?

Un peron arhiplin asteapta gararea trenului spre mare. Se aude fluierul conductorului ce dirijeaza mersul cu spatele al garniturii. Scartaitul tipic a frane opreste vagoanele. Urmeaza miscarea incalcita a calatorilor ce se grabesc spre usi. În 10 minute forfota inceteza. Iar când trenul dă să plece, apare şi veşnicul călător intârziat ce aleargă încurcat de bagaje. De data asta l-a prins.

Pe peronul golit, doi lucrători de la întreţinere combat contradictoriu: „Şefu’ mi-a spus că aici mătur eu. De ce te-ai apucat tu?”

Un alt peron s-a umplut cu calatorii somnorosi a unei rute de noapte. Asteptati de rude, de nimeni, de prieteni, de „nu doriti un taxi ieftin?”, se amesteca in forfota monotona, indreptandu-se spre iesiri sau spre biroul de informatii pentru a gasi o legatura pierduta. Cei ce nu au curajul sa intrebe stau cu gaturile lungite, privind in sus mirati si nedumeriti, tabela in patru culori cu orarul trenurilor.

Sala de asteptare susură liniste de aer condiţionat, cu soapte intrerupte de soneria unui telefon mobil, de vocea monotonă ce anunta trenurile ce pleaca dar nu si pe cel asteptat, de zornaitul fiselor colectate din automatul de cafea.

Iar in toata forfota, îi zăreşti inconfundabil. Cu ruxacele în spate, cu hărţi în mână, în grupuri mai mari sau mai mici, vorbind o limbă străină, sunt turiştii căilor ferate. Nu i-a speriat reclama negativă despre România. Vor să o descopere din dimensiunea hotelurilor ieftine, nu din cea a camerelor de patru stele. Nu sunt speriaţi de ce văd în jur, ci par doritori de a descoperi surprizele ce îi aşteaptă. Oare se vor mai întoarce şi la anul?

Cu 95 de minute întârziere vine şi trenul aşteptat. La această oră, drumul spre casă, cu maşina, e mult mai lent ca la venire.

E luni. O nouă săptămână începe.