Prin uniformizare spre mediocritate

Odată ca niciodată, animalele au hotarat ca ar trebui sa faca ceva semnificativ pentru a intampina problemele lumii noi. Asa ca au infiintat o scoala. Au adoptat un program de activitati care includea alergatul, cataratul, inotul si zborul. Pentru a fi mai usor de aplicat, toate animalele au fost obligate să participe la toate cursurile.

Raţa era foarte buna la inot (chiar mai buna decat instructorul ei!). Totuşi, lua doar note mici la zbor si se descurca foarte prost la alergat. De vreme ce alerga atat de incet, a fost nevoita sa renunte la inot si sa faca ore suplimentare pentru a exersa alergatul. Acest lucru i-a ranit labele si a devenit mediocra la inot. Insa “mediocru” era ceva acceptabil, asa ca nimeni nu si-a facut probleme din aceasta cauza (în afara de raţă).

Iepurele a fost primul la alergat, dar, din cauza cârceilor datorate efortului de a recupera la înot, a ajuns ultimul. (Dar a trecut şi el clasa.)

Veverita era foarte buna la catarat, dar intampina tot timpul neplaceri la ora de zbor, deoarece profesorul o punea sa inceapa de la sol, nu din varful copacului. A inceput sa sufere şi ea de cârcei din cauza epuizarii, asa ca a luat doar 5 la catarat si un 4 la alergat.

Vulturul era un elev problema si a fost sever pedepsit pentru nonconformism. La orele de catarat, ajungea primul in varf, dar insista sa o faca zburand!

[Sursa: Internet]

Doar un zâmbet

Oricât de mari ar fi grijile, orcât de amare problemele şi oricât de grea ar fi ziua, opreşte-te un minut din negura gîndurilor sau din truda ce nu-şi găseşte parcă rostul, închide ochii sau priveşte cerul, visează la seninătatea şi mulţumirea la care doreşti să ajungi şi zâmbeşte la frumuseţea pe care vrei să o dobândeşti. Un minut, doar un minut de linişte şi speranţă în monotonia fără ţintă. Şi minutul de astăzi, adunat cu cel de mâine şi cu cel de poimâine, vor crea, ca persistenţa picăturii de apă ce sapă în stâncă, un fluviu nestăvilit de speranţă. Cu statornicia acestui minut vei ajunge acolo unde visesi să fii dar nu ai încă puterea să porneşti la drum şi nici credinţa că e posibil.

Pentru astăzi

Oare ce merită păstrat din istoria noastră?

Pentru astăzi

Birocraţia ucide iniţiativa. Nimic nu urăsc birocraţii mai mult decât inovaţia, îndeosebi cea care produce rezultate mai bune decât vechile rutine tradiţionale. Îmbunătăţirile îi fac întotdeauna să pară inepţi pe cei aflaţi în vârful piramidei. Şi cui îi face plăcere să pară prost?

(Frank Herbert – „Ereticii Dunei”)

File de agendă: septembrie 2002

„Lucrurile par, cel puţin pentru noi care lucrăm afară, că merge mai bine în România. Aceasta aparenta o da faptul ca nu stam zi de zi acolo, iar in vacante avem banii castigati peste hotare. Omul obişnuit e presat de viata de zi cu zi. Si cand problemele legate de intretinere, mancare, serviciu medical nu-i dau pace, nu are cum sa observe altceva. Trebuie să ne gândim că toate aceste aspecte noi le percepem astfel: sa cheltuiesti 25$ intr-o seara la un restaurant nu e mult, sau sa dai 50$ pe o consultatie medicala e floare la ureche. Dar romanul nu poate da cei 50$, asa ca trebuie sa apeleze la spitalele de stat in care cozile si nervii sunt pe masura.”

Câte s-au schimbat de atuci?

Pentru astăzi

Legea optează întotdeauna în funcţie de puterea executivă. Moralitatea şi detaliile juridice au prea puţin de-a face cu ea, când adevarata întrebare care se pune este: „Cine ţine biciul?”

(Frank Herbert – „Ereticii Dunei”)

Cadouri dulci

Dacă nu ştii ce să alegi între o floare şi o cutie de bomboane, sau dacă vrei ceva altfel, poţi apela la cadourile dulci de la 3 Flores Alegres (aranjamente asemănătoare celor florale, realizate din bomboane îmbrăcate în accesorii colorate). Nu am regretat că am făcut un asemenea cadou.

Navetista

Dimineaţă geroasă de iarnă într-o gară de provincie. Frigul pătrunzător a alungat aproape toţi calatorii. La casele de bilete nu este mai nimeni. Cu pasii ce poarta inca amprenta ghetii de afara si cu gandul pierdut in caldura somnului intrerupt prea brutal, Călătorul se indreapta spre una din case pentru a lua un bilet la acceleratul ce merge spre capitala. Gandurile amortite ii sunt intrerupte de o Bunicuţa care ii spune ceva. N-a înţeles nimic şi, parcă terzit brusc din somn. mormăie neconvingator un Poftim? abia auzit. „Mergeti cu acceleratul? Haideti ca va iau cu mine. Ca insotitor.Va costa numai 20 de lei. Si mergem la clasa I-a!” Si tranzactia are loc.

La vreo 20 de minute de la plecarea trenului, în căldura vagonului, conversaţia se leagă. Bunicuţa are 84 de ani şi face des naveta spre Bucureşti şi înapoi. Două drumuri în aceeaşi zi. („Asa mai fac si eu un ban, iar dumneavoastra va mai raman bani pentru o piata. Iesim amandoi castigati pe vremurile astea.”) Personalul trenului o cunoaşte. (Povesteşte că naşul i-a spus odată să-şi cumpere două lumânari. „Auzi ce a putut să-mi spună?! Dar tot el era să o păţească că la ceva timp a dat cu maşina în gard.”) Şi poveştile fac ca drumul să treacă mai repede.

Probabil nu cei 40 de lei o fac pe Bunicuţă să călătorească cu trenul, ci dorinţa de a conversa cu cineva, de a ştii ce se mai întâmplă în lumea nostră nebună, o lume în care cei în vârstă nu o mai înţeleg (căci nu se mai înscrie de loc în tiparele ştiute de ei) . Uitaţi şi ingnoraţi de toţi, se îndreaptă tăcut către ultima gară.

2011

Fie că ne place sau nu, că vrem să treacă mai repede sau să stea încremenite într-una din clipele frumoase, zilele trec. La rând, una după alta. Fie că dorim sau nu, anii se schimbă, trec şi ei. Să avem un 2011 mai bun, cu linişte, zile senine şi sănătate!