Tradiţiile noastre

29, seara, aproape de ora 19, ieşirea de la metrou din Piaţa Sudului forfoteşte, ca în fiecare zi la această oră, de oameni grăbiţi spre casă. În capul scărilor te aşteaptă de obicei distribuitorii de fluturaşi ce te cheamă spre oferte de nerefuzat, alături de vocile colorate ce oferă spre vânzare nimicurile de contrabandă sau furate. De data asta, locul era ocupat de un grup de liceeni zâmbitori care ofereau, într-o batistă albă brodată, un pumn de grâu pentru noaptea de sf. Andrei. Surprins, am primit darul răspunzând cu un zâmbet. Un gest simplu, anomim, având drept răsplată doar bucuria de a vedea frunţi descreţite din alergarea zilnică. Un gest simplu, ca tradiţiile noastre

Discuţie despre libertate

Libertate: „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă”. Dar chiar este posibil, sau doar o amăgire? Ce se întâmplă dacă tu vrei să mergi la munte şi cei dragi vor la mare. Veţi ajunge la un compromis, dar compromisul nu e contrar ideii de libertate? Probabil se poate atinge libertatea individuală (fără să-ţi pese de reacţiile celor apropiaţi). Dar cum rămâne cu dimensiunea socială a fiinţei unane? Iar o libertate de grup, în care face fiecare ce vrea, e greu de imaginat. Sau se poate imagina un grup care cândeşte ca un singur om? Şi ce este egoismul („atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora”)? O libertate absolută?

O altă definiţe a libertăţii este „posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.” Dar cine face legile societăţii? Şi câţi sunt în stare să stăpânească legile de dezvoltare? E clar, cunoaşterea aduce mai multă libertate, dar ce impact are latura morală? (Un avocat bun, prin cunoaşterea excelentă a legilor, mă poate scoate basma curată. Dar oare mai sunt apoi liber, sau dependent de acel avocat?)

Egoism, libertate, compromis, morală. Unde este balanţa? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri.

Atentie, se inchid usile!

Un univers in zgomotul rotilor de tren si al scartaitului de sine. Doi colegi de serviciu pun la cale urmatoarea iesire la o bere. La telefon se fac planificari de lucrari in desfasurare. Un alt mobil este folosit pentru ultimul joc la moda. Iar altul, pentru scrierea urmatorului subiect de blog. Pasi grabiti alearga sa prinda usile inca deschise. Foile unui roman se intorc monoton. Fete vesele zambesc din paginile colorate ale ziarelor, unde titluri imense acopera mai mult din pagina decat articolul propriu-zis. Un buchet de trandafiri albi este purtat spre intalnirea de mult planificata (tot la telefon): "Eu mai am doua statii si ajung. Tu unde esti?" Atmosfera este inviorata de discutia serioasa a unui pusti cu mama lui. Se viseaza pilot de formula 1 si intoarce pe toate partile modelul de Ferari cu care se joaca. Mama e ingrijorata ca pustiul vorbeste prea tare, desi nimeni din jur nu pare ca ar baga de seama. De la tanara de alturi se aud acordurile rock ale muzicii ascultate la casca. Pustiul a inceput sa negocieze cadoul de Mos Craciun: "Intrebam cat costa. Daca costa mult nu-l luam." Ajutata si de mama, masinuta Ferari mai face cateva ture imaginare de circuit. Un tanar zambeste unei amintiri si langa el, o bunicuta gandeste incruntat la problemele ce le are de rezolvat. O fusta scurta atrage priviri aruncate pe furis. Urmeaza statia de destinatie. Oameni cu care te intersectezi pe parcursul a catorva statii. Probabil ca nu o sa-i mai remarci si ziua urmatoare.

Ce este important?

Frantura de dialog: "Fiica-mea, saracuta, a adormit ieri seara imbracata. Ma astepta sa-i citesc, dar am ajuns tarziu acasa... Iar la sfarsit de saptamamana bucataria e plina de sute de vase nespalate... Nici mancare nu mai avem... Si nici cumparaturi... Sunt ca un robot."

Pentru astăzi

Indiferent încotro viaţa ne îndreaptă paşii şi indiferent cât de lung şi de dificil pare drumul, trebuie să sperăm că există întotdeauna o lumină la capătul tunelului

Viitor

Ce e viitorul? Ce va aduce el? Pot să-l influenţez? Cum să-l schimb? Ce pot face să mă schimb?

Prea multe întrebări. Prea puţină acţiune. Unde vreau să fiu în 2020? Porneşte într-acolo! Întotdeauna începutul este greu. Dar după ce faci primul pas, continui şi te descurci în funcţie de ce se întâmplâ. Daca te gândeşti şi socoteşti prea mult înaintea primului pas, nu vei ajunge niciodată să-l faci.

Astăzi a ziua primului pas în viitor.

Sfârşit de săptămână

A trecut şi ultima oră a programului de lucru. Fiecare se îndreaptă spre casă sau numai el ştie unde. Feţe crispate aleargă după autobuz. Vocea oraşului se reduce la zgomot de clacsoane şi paraituri de motocicleta, alaturate cate unei injuraturi la adresa obişnuitelor parcări aiurea ce încurcă traficul. Feţe incruntate, apasate de griji reale sau imaginare, pasesc grabit, intr-o cadenta de masinarie automata ce repeta o rutina monotona. Nici o faţă senina, de parca sambata ce urmeaza nu ar aduce nici o bucurie nicicui. Dar in indigoul rece al inserarii, un ras rasuna fericit, in totala discordanta cu ce este in jur. Ea si el merg fericiti, tinandu-se de mana, ochi luminosi si soapte amuzante. Sunt in cu totul alta dimensiune, una plina de veselie, culoare si speranta. Nici lor nu le pasa ca vine sambata, dar pentru ei trecerea timpului e cu totul altfel.

Seară de octombrie

E frig. O haină groasă, şi chiar şi o pălărie, e necesară pentru o plimbare scurta. Lumina galbena a felinarelor se strecoara mai usor printre crengile copacilor: frunze ingalbenite de toamna s-au asezat covor fosnitor pe aleile tacute. Castanul si-a pierdut de mult podoaba. Acum ploua cu ghinda coapta.

Se apropie

Nu-ți mai aduci aminte când ți-ai dat seama prima dată că ești pe drum. Nu-ți mai aduci aminte cum a fost primul pas, cum a fost începutul. Cei care au fost acolo (din ce în ce mai puțini) iți povestesc din când în când. Și iți spun ca a fost un moment plin de bucurie. De fapt, la început, nici nu ai știut că există un drum. Întotdeauna o mână călăuzitoare te îndruma încotro să te îndrepți. Apoi ai vrut ca tu sa alegi unde mergi și te supărai când nu erai lăsat să te îndrepți spre ceea ce credeai ca e mai bine. Dar a venit și vremea când ți-ai ales singur destinația. Te-ai bucurat că poți face ce vrei, dar ai învățat repede că a lua-o la stânga însemnă că nu o poți lua la dreapta, iar decizia câteodată nu-i ușoara, iar alta dată nu este plăcuta. Dar e drumul tau și depinde doar de tine cum îl faci. Iar apoi ai conștientizat ca drumul, oricat de frumos sau de geu este, are un sfarsit ce se apropie cu fiecare pas. Nu stii unde se termina, cum se termina si nici cand se termina. Dar e undeva acolo. Si se apropie.

19

Cum a început? Cu un zâmbet? Cu o privire aruncată în fugă? Sau poate a început cu mult înainte să ne dăm seama. Dar ce mai contează acum? Au trecut deja 19 ani. Şi sperăm că mulţi vor mai trece.