Una: Privesti in gol in timp ce ochii iti urstura de lacrimi. Inima ta e cat un purice şi mintea iti e amortita. Corpul merge spre o directie necunoscuta, desi sufletul tau e priedut undeva in urma. Te tot uiti inapoi, desi stii ca nu il vei gasi. Pe picioare te mai ţine doar speranta care mai arde rece undeva in tine. Fostul drum de pe care ai fugit cand te-a lovit durerea e undeva departe. Începi sa te intrebi de ce nu ai fost mai puternic ca să ramai sa lupti. Incepi sa te intrebi daca mai are vreun rost sa vezi unde te duce drumul tau. Mintea îţi este o furtuna pe care nu o poti intelege. Incerci sa o potolesti, să uiţi, să nu te mai gândeşti la nimic. Dar ustura prea tare… Dar pana la urma durerea e cea ce te tine cu picioarele pe pamant. E unul din răspunsurile la întrebările necunoscutul ce ne modeleaza in feluri nevazute.Două: Ochii încă îţi mai zâmbesc la imaginea liniştită din minte, care brusc se sparge în mii de cioburi când realizezi că s-a dus. Totul în jur se opreşte şi tace. O clipă inima uită să mai bată şi un sloi de gheaţă îi ia locul. O bucată de gheaţă fierbinte. Simţi căderea, cauţi un punct de sprijin dar nu îl găseşti, Nu se poate! Încă te întrebi de ce lumea nu s-a opri în loc la durerea ta. Dar şi mirarea, şi întrebarea, dispar în neant. Simţi doar acele de geaţă şi cioburi. Mii de cioburi. Ai o vagă senzaţie că dacă ai vedea de unde vin, o să-ţi poţi opri prăbuşirea. Dar ochii, înecaţi în uscăciunea lacrimilor, nu te ascultă. Nu vezi nimic. Nu auzi nimic. Nu ştii unde eşti. Ai uitat toate cuvintele. Gândurile dor şi nu trec prin zidul de întuneric. Aluneci în gol. Eşti împrăştiat peste tot, pierdut în beznă. Nu te poţi aduna. E atât de greu să faci un pas. L-ai vrea în faţă, nu înapoi, dar nu poţi de loc. Cazi. Durerea te învinge. N-ai puterea să te întrebi ce va fi mâine. Ce dacă va mai fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu