Au trecut 30 de ani...

...şi iată că a trecut timpul. Se apropie despărtirea. Despărtirea, în primul rând, de uniforma de elev, uniformă pe care am visat-o si am iubit-o atât de mult înainte de a păsi pragul scolii (am visat-o mai ales în ultimele saptămâni ale anilor când singura preocupare era joaca), dar pe care am început, destul de repede, să ne supărăm (mai ales în ultimii ani), parânduni-se prea mică, prea strâmtă, poate chiar absurdă, pentru visurile noaste. Vine despărtirea de scoală, de cel mai important, consider eu, pas al vietii (un "pas" de 12 ani). Privesc în urmă si nu-mi vine să cred că eu eram prichindelul acela care se chinuia să însiruiască pe o pagină albă niste semne ce voiau să semene a litere. Iar acum "prichindelul" se pregăteste să înfrunte viata. Vine despărtirea de copilărie, de perioada senină fără griji (prea mari). Vom asculta în curând ultimul clopotel si vom auzi închizându-se o poartă ce nu se va deschide niciodată. Cerul senin si soarele strălucitor al copilăriei ne vor rămâne numai în amintire. Vine despărtirea de colegi, de colegii de liceu, care, în ultimii patru ani, au fost martori, de multe ori, de foarte multe ori fără să-si dea seama, ai victoriilor si insucceselor (mai mici) ale noastre. În fată se deschide un nou drum. Cum va fi? Frumos, strălucitor, fără esecuri. De ce? Fiindcă pe el porneste un tânăr care vrea ca totul să fie plin de lumină. (Si va face totul ca lumina să triumfe.) Câteva gânduri despre ceea ce a fost (mai multe) si despre drumul care se deschide (mai putine). Nimic deosebit, căci o amintire nu poate fi legată numai de o pagină scrisă (oricât de frumos ar fi scrisă). Pe calea pe care pornim să avem bucurie si fericire, mult noroc în viaţă. Baftă la trecerea examenelor de facultate, obstacol ce blochează (formal pentru cei hotărâti să-l treacă) noul drum se se-nfiripă. Să nu uităm niciodată că suntem înconjuraţi de oameni!