Când am crezut că am toate răspunsurile, s-au schimbat întrebările.
joi, 30 septembrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
La taclale cu Anca: Uşa
Ce se întâmplă când închidem o uşă? Închidem o etapa a vieţii noastre, poate plăcută sau poate neplăcută. Din toate cele trăite anterior, lăsăm doar amintirile să ne mai aline din când în când.
Cândva, într-o zi, ne simtim vindecati si destul de puternici sa redeschidem usa inchisa de mult („doar pentru cateva secunde”, am spus atunci). Avem dorinta de amintiri placute. Dar rana ce am crezut-o vindecată, se deschide si mai adanc de data asta. Şi suntem dezamagiti, gasind doar praf in spatele usii si nu aşteptata fericire nostalgica si placuta.
De ce tratam fiecare dezamăgire ca pe o boala si nu ca pe un leac? De ce nu ne putem aduna puterea de a transforma o rană într-o cicatrice ce nu mai doare (dar care ne va marca puterea, independenta si experienta noastra)? Suntem prea slabi? De ce privim doar in spate si nu ne dam seama ce se intampla in fata? Trebuie sa invatam sa apreciam ce am obtinut, sa invatam sa inchidem multe usi in urma, nu sa le lasam crapate si sa speram ca se vor inchide singure. Sunt prea multe ce timpul nu poate vindeca dacă nu dăm o mână de ajutor.
Iar când vrem ceva cu adevarat nu trebuie să renuntam. Vom fi dezamagiti si raniti de multe ori.. Dar trebuie şă stim ca va exista un moment cand vom obtine ceea ce ne dorim cu adevarat, iar sentimentul de invingator va acoperi tot efortul si nimic din greul ce l-am facut nu va mai conta. Va conta doar prezentul.
Cândva, într-o zi, ne simtim vindecati si destul de puternici sa redeschidem usa inchisa de mult („doar pentru cateva secunde”, am spus atunci). Avem dorinta de amintiri placute. Dar rana ce am crezut-o vindecată, se deschide si mai adanc de data asta. Şi suntem dezamagiti, gasind doar praf in spatele usii si nu aşteptata fericire nostalgica si placuta.
De ce tratam fiecare dezamăgire ca pe o boala si nu ca pe un leac? De ce nu ne putem aduna puterea de a transforma o rană într-o cicatrice ce nu mai doare (dar care ne va marca puterea, independenta si experienta noastra)? Suntem prea slabi? De ce privim doar in spate si nu ne dam seama ce se intampla in fata? Trebuie sa invatam sa apreciam ce am obtinut, sa invatam sa inchidem multe usi in urma, nu sa le lasam crapate si sa speram ca se vor inchide singure. Sunt prea multe ce timpul nu poate vindeca dacă nu dăm o mână de ajutor.
Iar când vrem ceva cu adevarat nu trebuie să renuntam. Vom fi dezamagiti si raniti de multe ori.. Dar trebuie şă stim ca va exista un moment cand vom obtine ceea ce ne dorim cu adevarat, iar sentimentul de invingator va acoperi tot efortul si nimic din greul ce l-am facut nu va mai conta. Va conta doar prezentul.
marți, 21 septembrie 2010
Spaţiu
Seara. Putin trecut de ora 7. O statie de metrou. Aglomeratia plecarii de la serviciu a trecut si peronul pare pustiu. In spatiul imens de sub plafonul nu foarte inalt, o ... libelula. Cum o fi ajuns din intinsul campului in subteranele centrului? Prinsa intr-o lume necunoscuta, o lume care nu are cum sa existe pentru ca nimic nu are sens, incearca sa gaseasca o cale de scapare. Nu intelege de ce lumina neoanelor nu o lasa sa treaca mai departe. Spera ca daca va reusi sa gaseasca patratul alb potrivit, va ajunge in lumea ei cunoscuta. Nu renunta la cautare. Crede ca este foarte aproape de iarba uscata a toamnei si nu intelege de ce nu o gaseste. Un metrou soseste in statie. In curentul de aer libelula dispare. Se deschid usile. Automatismele intra in actiune. Minutele se scurg normal spre urmatorul moment al zilei.
luni, 20 septembrie 2010
Sanctuarul Pisicilor
Pe drumul spre Akrotiri, un mic indicator spre dreapta îţi indică MCPS – Cat Sanctuary. Este Malcolm Cat Protection Society (http://www.malcolmcat.org/). Aici, pisicile abandonate şi-au găsit un cămin primitor. De cum intri în incintă, eşti înconjurat imediat de mieunatul lor tors. Te alegi cu relaxare, joacă şi poate ceva zgârieturi.
Se spune că în vremuri de demult, vizitând insula, Împărăteasa Elena a fost uimită de mulţimea şerpilor veninoşi şi de câţi oameni mor muşcaţi de ei. Ştiind că pot lupta cu succes împotriva şerpilor, a trimis două corăbii cu pisici. Acestea au fost lăsate pe insulă, la, cum se numeşte acum, Capul Pisicii (Cape Gata), nu departe de Akrotiri. În apropierea capului este mănăstirea Sf. Nicolae al Pisicilor.
Există şi adăposturi de câini în Cipru, dar comunitare sunt pisicile şi nu câinii.
Se spune că în vremuri de demult, vizitând insula, Împărăteasa Elena a fost uimită de mulţimea şerpilor veninoşi şi de câţi oameni mor muşcaţi de ei. Ştiind că pot lupta cu succes împotriva şerpilor, a trimis două corăbii cu pisici. Acestea au fost lăsate pe insulă, la, cum se numeşte acum, Capul Pisicii (Cape Gata), nu departe de Akrotiri. În apropierea capului este mănăstirea Sf. Nicolae al Pisicilor.
Există şi adăposturi de câini în Cipru, dar comunitare sunt pisicile şi nu câinii.
joi, 16 septembrie 2010
Privire de sus
Griffon Aviation (http://www.griffonaviation.com/) asigură zboruri de agrement (şi chiar cursuri de pilotaj) deasupra insulei. (Sediul lor este la aeroportul din Paphos.) Găsesc întotdeauna fascinant să priveşti pământul de sus. Îţi dai seama cât de secetos e Cipru, şi cu toate acestea, vile răsar aproape peste tot. A apărut chiar şi o fermă cu turbine eoliene. Şi cu puţin noroc, poţi vedea aterizarea unui avion comercial de la nivelul pistei, sau poţi vedea decolarea lui din aer, din apropierea aeroportului.
Seară în parc
Inserarea se lasa peste tumultul orasului. Un grup de tineri, langa bicicletele cazute pe alee, discuta aprins, in limbajul adolescentilor. Doua mamici incarca sa tina piept strengarilor, un baiat si o fata, ce se lupa cu castanul ce a inceput sa-si coloreze frunzele in galben. Vor neaparat sa faca rost de cateva castane. Cand batul aruncat stangaci isi atinge tinta, rasuna chiote de bucurie. De pe pista de acrobatii cu bicicleta, sau cu placa, zdranganitul de metal al obstacolelor acopera bufniturile surde ale figurilor ratate. Din cand in cand se simte tremurul adanc al metroului prin tunelurile subterane. Doi bunici s-au hotarat sa plece spre casa, dar nepotelul de 3 ani, apatic pana acum, decide ca este momentul sa mai faca cateva ture cu bicicleta. Nu vrea sa auda de casca pe care bunica vrea sa i-o dea. Bunicul incerca sa intrerupa pedalatul viguros, dar renunta repede. Vor mai sta cinci minute. Un scrâşnet de frână schimba culoarea semaforului din apropiere din galben în roşu. Doua prietene se confeseaza: trebuie sa ai si tu ceva de spus; nu te lasa dusa asa... In racoarea ce se lasa odată cu seara, o cisterna a primariei decide sa stropeasca asfaltul linistit al strazii. Luna creste deasupra copacilor în lumina portocalie e amurgului. Undeva in departare se aude zvon de harta: cainii comunitari ai zonei latra la un pericol nevazut. În statia alatutata, in alt scartait de frame, un autobuz RATB opreste pentru un calator obosit. Luminile strazii prind viata, ca si cele ale firmelor de pe cladirile din jur. La telefonul mobil se dau sfaturi: trebuit sa stii foarte bine engleza... Canii se pare ca au ajuns la o intelegere, caci latratul lor a incetat brusc. Un pacanit de motocicleta sparge linistea din jur. E urmat de o sirenă de salvare. Tocuri grabite zboară spre urmatoarea destinatie. Un gandacel al serii, dezmortit din toropeala zilei, se fereste din drumul de alergare al unui tânăr ce îşi cauta o relaxare activa ascultând muzică la căşti. Bancile isi scimba ocupantii: cupluri, persoane ce vorbesc la telefon sau asteapta ceva, sau pe cineva. De citit nu mai este vorba, caci iluminatul stradal nu l-a aprins si pe cel din parculet. Intunericul devine mai dens. Nepoteii au disparut din parc. Pe străzile din jur, forfota masinilor pare si ea mai domoala. Luna s-a ascuns in nori. Un ras vesel raspune la un dialog in departare. Mai aproape, pe o bancă, el incearca sa o convinga pe ea, dar se pare ca nu are succes. Cascadoriile pe pista de biciclete au incetat datorita luminii. Doi liceeni se lauda că daca faceam faza ailalta, nu o mai puteam face pe asta... Un cuplu trece susurand fericit. Alina e strigata de prietena care o astepta la cealalta iesire de metrou. El si ea s-au hotarat sa plece. Poate au ajuns la o intelegere.Cainii au repornit zarva. Un grup de tineri aplauda bravo-zgomotos o reusita ce pare neasteptata. Noaptea se lasa mai adanc, şi stelele sunt acoperite de norii ce se aduna. La intervale parca regulate, din statia de metrou ies din ce in ce mai putini oameni.
Telefonul mobil suna. Asteptarea a luat sfarsit. O alta zise indreapta spre final.
Telefonul mobil suna. Asteptarea a luat sfarsit. O alta zise indreapta spre final.
miercuri, 15 septembrie 2010
La masă
La Kurion, restaurantul din mijloc e Chris Blue Beach. Chelnerii amabili te recunosc imediat dacă le-ai călcat pragul de mai mult de două ori. (Şi te recunosc chiar şi după o absenţă de 3 ani!). Ca aproape peste tot, mâncarea este gustoasă şi porțiile generoase. Peştele, specialităţile de caracatiţă, octopus, sepie sau calamar, fripturile de pui, porc, vacă sau miel, musaca (chiar şi în varianta vegetariană), souvla de porc perpelită domol pe cărbuni, kleftico (coastele de miel la ceaun), stifado (tocana de vită cu ceapă, în sos de vin), salatele ţărăneşti, dulceţurile locale, fructele ţinute la rece, berea Keo şi o cafea cipriotă trebuie încercate. (Cam greu dacă sejurul este scurt.) Garnitura, salata şi pâinea sunt incluse în preţ. Şi atenţie dacă iei masa cu un cipriot: pentru el sucul unei lămâi bine stoarse este excelent pe orice fel de mâncare! (Poate cel mai bine e să începi sejurul culinar cu un mezze, ce te trece print toate deliciile bucătăriei cipriote. Cel tradiţional este de carne, iar fish mezze îţi arată preparatele mării.)
Cum îţi dai seama dacă un restaurant este considerat bun de către localnici? Simplu: îl vizitezi după 9 seara. E ora la care ciprioţii ies pentru cină. Şi dacă restaurantul e plin, trebuie neapărat să-i treci pragul.
La Lady’s Mile primul restaurant e chiar unde drumul face dreapta, paralel cu malul mării. Al patrulea este Captain’s Cabin, cu o varietate de preparate din peşte de invidiat.
În Limassol, Lefteris (la nr. 13 pe Pafou) este un restaurant în care două porții de mâncare (în jur de 11 euro fiecare) pot sătura cu siguranţă trei oameni flămânzi. (Dacă nu te descurci cu engleza, poţi cere ajutor în română şi unul din chelneri te va înțelege). Restaurantul are şi take away şi dispune de wifi gratuit.
Goody’s este restaurant tip fast food: salate, sandvișuri, burgeri, chicken nuggets, preparate pe loc. Ca să nu aştepţi prepararea lor la bar, eşti dotat cu un pagger ce începe să clipească când comanda este gata. Iar dacă eşti internet adicted, ai acces wifi gratuit.
Dacă vrei să-ţi prepari masa în casă, în reţeaua de supermatketuri găseşti ce vrei şi ce nu vrei. Prin mărime şi accesibilitate, cât am stat aici, ne-am ataşat de Orphanidis (ΟΡΦΑΝΙΔΙΣ). Sunt două în Limassol, dar cel mai mare este cel de la ultimul sens giratoriu de pe autostrada spre Paphos. În timpul zile, maşina trebuie lăsată la umbră în parcarea subterană. Supermarketurile locale sunt deschise până la 8 seara (miercuri, program scurt, până la ora 15).
Periptero (ΠΕΡΙΠΤΕΡΟ) de cartier închide şi el spre noapte (şi nici nu găseşti tot de ce ai avea nevoie pentru o masă). Totuşi sunt şi magazine deschise 24 de ore: la bază brutării (unde găseşti tot timpul pâine caldă şi produse de patiserie proaspete), dar cu un magazin alimantar bine asortat (mai puţin carne şi fructe). Zorbas (ΖΟΡΒΑΣ) este unul din lanţurile binecunoscute. Nu trebuie uitate nici magazinele cu fructe şi legume Froutaria.
Dacă nu vrei să mănânci la restaurant sau să-ţi găteşti acasă, există alternativă: oraşul e împânzit de take-away-uri (psistaria - ΨΗΣΤΑΡΙΑ) în care, începând de dimineaţă, proprietarii gătesc o sumedenie de feluri de mâncare. Cu 10 euro ai de unde alege o masă copioasă pentru trei persoane.
Cum îţi dai seama dacă un restaurant este considerat bun de către localnici? Simplu: îl vizitezi după 9 seara. E ora la care ciprioţii ies pentru cină. Şi dacă restaurantul e plin, trebuie neapărat să-i treci pragul.
La Lady’s Mile primul restaurant e chiar unde drumul face dreapta, paralel cu malul mării. Al patrulea este Captain’s Cabin, cu o varietate de preparate din peşte de invidiat.
În Limassol, Lefteris (la nr. 13 pe Pafou) este un restaurant în care două porții de mâncare (în jur de 11 euro fiecare) pot sătura cu siguranţă trei oameni flămânzi. (Dacă nu te descurci cu engleza, poţi cere ajutor în română şi unul din chelneri te va înțelege). Restaurantul are şi take away şi dispune de wifi gratuit.
Goody’s este restaurant tip fast food: salate, sandvișuri, burgeri, chicken nuggets, preparate pe loc. Ca să nu aştepţi prepararea lor la bar, eşti dotat cu un pagger ce începe să clipească când comanda este gata. Iar dacă eşti internet adicted, ai acces wifi gratuit.
Dacă vrei să-ţi prepari masa în casă, în reţeaua de supermatketuri găseşti ce vrei şi ce nu vrei. Prin mărime şi accesibilitate, cât am stat aici, ne-am ataşat de Orphanidis (ΟΡΦΑΝΙΔΙΣ). Sunt două în Limassol, dar cel mai mare este cel de la ultimul sens giratoriu de pe autostrada spre Paphos. În timpul zile, maşina trebuie lăsată la umbră în parcarea subterană. Supermarketurile locale sunt deschise până la 8 seara (miercuri, program scurt, până la ora 15).
Periptero (ΠΕΡΙΠΤΕΡΟ) de cartier închide şi el spre noapte (şi nici nu găseşti tot de ce ai avea nevoie pentru o masă). Totuşi sunt şi magazine deschise 24 de ore: la bază brutării (unde găseşti tot timpul pâine caldă şi produse de patiserie proaspete), dar cu un magazin alimantar bine asortat (mai puţin carne şi fructe). Zorbas (ΖΟΡΒΑΣ) este unul din lanţurile binecunoscute. Nu trebuie uitate nici magazinele cu fructe şi legume Froutaria.
Dacă nu vrei să mănânci la restaurant sau să-ţi găteşti acasă, există alternativă: oraşul e împânzit de take-away-uri (psistaria - ΨΗΣΤΑΡΙΑ) în care, începând de dimineaţă, proprietarii gătesc o sumedenie de feluri de mâncare. Cu 10 euro ai de unde alege o masă copioasă pentru trei persoane.
La taclale cu Anca: Probleme
marți, 14 septembrie 2010
Pe plajă în Limassol
Pe drumul vechi de Paphos (M1), înainte de a urca spre Episkopi Garisson, se face la stânga un drum asfaltat spre plaja de la Kurion. Doi kilometri de nisip spălat aproape în permanenţă de valuri. La stângă se vede linia plată a ţărmului, iar la dreapta, dealurile ce se prăvălesc în mare. Locul radiază o energie aparte ce te îndeamnă, mai ales la apusul soarelui, către meditaţie şi visare. (În loc să stai tolănit pe plajă la umbra umbrelei, te poţi aşeza în răcoarea terasei de la Chris Blue Beach. Astfel, banii daţi pe paturile de pe nisip pot fi folosiţi mai cu folos pentru bere şi cino.)
La vest de Limassol, urmând indicatorul spre port (limani -ΛΙΜΑΝΙ- de unde probabil vine şi expresia „a ajunge la liman”), drumul (asfaltat pănă la malul mării, apoi din pământ bătătorit) te duce spre Lady’s Mile, o plajă de circa patru kilometri lungime, cu câteva restaurante (unde găseşti umbrele şi paturi de plajă), dar cu mult spaţiu liber unde poţi să-ţi întinzi cearşaful departe de lumea dezlănţuită. O apă limpede şi calmă, datorită curenţilor un pic mai rece ca în alte zone, te îmbie imediat la baie. Locurile sunt mai bune după al doilea restaurant, pe al cărui acoperiş se mai distinge scris, cu litere greceşti, GLAROS (adică ΓΛΑΡΟΣ). Cu cât mai departe, cu atât mai bine, căci pietrele de pe plajă sunt înlocuite din ce în ce mai mult de nisip (un nisip închis la culoare, ca pe aproape toate plajele de fapt, care spre miezul zilei frige).
În Limassol, de-a lungul bulevardului de la mare, este plajă aproape continuă. Traficul nu reuşeşte să scopere susurul mării, aşa că uiţi repede că eşti în mijlocul oraşului. În faţa Grădinii Municipale, nisipul te întâmpină sub Blue Flag 2010, cu salvamar la datorie de la 10 la 17. Maşina o poţi lăsa în parcarea de peste drum (2 euro; pe vremea lirei cipriote era doar 50 de cenţi). După o baie bună şi un pic de stat la soare, te poţi răcori la una din cafenelele de pe promenadă cu un cino (cafea amestecată cu gheaţă zdrobită).
Mergând pe strada de la mare, spre est (cu marea pe partea dreaptă), dacă eşti atent la indicatoare, îţi dai seama că înainte de Holiday Inn ai ieşit din Limassol (şi ai intrat in Yermasoyia, sau Germasogeia, căci transcrierea din greacă (ΥΕΡΜΑΣΟΥΙΑ) nu e niciodată bătută în cuie). Imediat după hotel e plaja de la Goody’s. Maşina o poţi lăsa în parcarea gratuită de peste drum, de la Pizza Plus.
În zona turistică o altă plajă de Blue Flag este cea de lângă hotelul Four Season. Laşi maşina în parcarea hotelului (cam goală, cum goale mi s-au părut şi plajele; oare Ciprul nu mai este o destinaţie turistică atrăgătoare?), intri în hotel, răspunzi saluturilor vesele ale personalului, cobori pe lângă recepţie, treci peste bazinul cu crapi chinezeşti şi pe lângă peluza cu paturi de plajă. Aproape de mare o iei dreapta şi ai ajuns la plaja publică. 7,50 euro te costă o umbrelă cu două paturi. (Dacă nu vrei să le foloseşti, îţi poţi aduce dotarea de acasă.) Alături de nisip, apă şi soare, aici te întâmpină şi alte atracţii: ski-jet, banană, paraşută, scuba, bărci cu motor, hidrobiciclete.
La vest de Limassol, urmând indicatorul spre port (limani -ΛΙΜΑΝΙ- de unde probabil vine şi expresia „a ajunge la liman”), drumul (asfaltat pănă la malul mării, apoi din pământ bătătorit) te duce spre Lady’s Mile, o plajă de circa patru kilometri lungime, cu câteva restaurante (unde găseşti umbrele şi paturi de plajă), dar cu mult spaţiu liber unde poţi să-ţi întinzi cearşaful departe de lumea dezlănţuită. O apă limpede şi calmă, datorită curenţilor un pic mai rece ca în alte zone, te îmbie imediat la baie. Locurile sunt mai bune după al doilea restaurant, pe al cărui acoperiş se mai distinge scris, cu litere greceşti, GLAROS (adică ΓΛΑΡΟΣ). Cu cât mai departe, cu atât mai bine, căci pietrele de pe plajă sunt înlocuite din ce în ce mai mult de nisip (un nisip închis la culoare, ca pe aproape toate plajele de fapt, care spre miezul zilei frige).
În Limassol, de-a lungul bulevardului de la mare, este plajă aproape continuă. Traficul nu reuşeşte să scopere susurul mării, aşa că uiţi repede că eşti în mijlocul oraşului. În faţa Grădinii Municipale, nisipul te întâmpină sub Blue Flag 2010, cu salvamar la datorie de la 10 la 17. Maşina o poţi lăsa în parcarea de peste drum (2 euro; pe vremea lirei cipriote era doar 50 de cenţi). După o baie bună şi un pic de stat la soare, te poţi răcori la una din cafenelele de pe promenadă cu un cino (cafea amestecată cu gheaţă zdrobită).
Mergând pe strada de la mare, spre est (cu marea pe partea dreaptă), dacă eşti atent la indicatoare, îţi dai seama că înainte de Holiday Inn ai ieşit din Limassol (şi ai intrat in Yermasoyia, sau Germasogeia, căci transcrierea din greacă (ΥΕΡΜΑΣΟΥΙΑ) nu e niciodată bătută în cuie). Imediat după hotel e plaja de la Goody’s. Maşina o poţi lăsa în parcarea gratuită de peste drum, de la Pizza Plus.
În zona turistică o altă plajă de Blue Flag este cea de lângă hotelul Four Season. Laşi maşina în parcarea hotelului (cam goală, cum goale mi s-au părut şi plajele; oare Ciprul nu mai este o destinaţie turistică atrăgătoare?), intri în hotel, răspunzi saluturilor vesele ale personalului, cobori pe lângă recepţie, treci peste bazinul cu crapi chinezeşti şi pe lângă peluza cu paturi de plajă. Aproape de mare o iei dreapta şi ai ajuns la plaja publică. 7,50 euro te costă o umbrelă cu două paturi. (Dacă nu vrei să le foloseşti, îţi poţi aduce dotarea de acasă.) Alături de nisip, apă şi soare, aici te întâmpină şi alte atracţii: ski-jet, banană, paraşută, scuba, bărci cu motor, hidrobiciclete.
luni, 13 septembrie 2010
Căldură de august
Rămas cu amintirea anilor petrecuţi în Cipru, susţin că cea mai bună perioadă pentru un sejur la mare este a doua jumătate a lui septembrie, când vremea este plăcută şi apa mării caldă. (O altă perioadă frumoasă e martie, când totul este verde; apoi dogoarea soarelui pârjoleşte întreaga natură. În martie însă apa mării este cam rece.)
Limitaţi de perioada concediului, ne-am hotărât pentru sfârşitul lui august, când ne aşteptam la o temperatură respirabilă. (Problema, de multe ori, nu este temperatura ridicată ci umiditatea de saună din aer: un drum de noapte pe malul mării îl faci sub cerul spuzit de stele cu ştergătoarele de la maşină în funcţiune căci umiditatea de afară se condensează puternic pe parbrizul răcit de aerul condiţionat.)
Dar 2010 nu a fost un an normal. A plouat extrem de mult iarna (lucru bun, căci s-au umplut rezervoarele de apă din munte şi nu mai sunt restricţii la consum). Până la mijlocul lui iulie temperaturile au fost mai mici ca de obicei (o primăvară cipriotă continuă). Apoi a veni brusc vara, cu depăşiri de maxime istorice la Limassol: zile cu peste 40 de grade. (Maxima pe care am prins-o în şapte ani de Cipru a fost de 37.) Iar acum am avut parte de 34-36 ziua şi 23-27 noaptea. Noroc cu băile de dimineaţă şi seară şi cu briza ce mai adia din când în când la mal de mare. Aerul condiţionat din casă a funcţionat aproape tot timpul.
Cu toată temperatura ridicată, pe 1 septembrie, în câteva locuri de pe insulă a plouat, lucru cu totul neobişnuit pentru această perioadă a anului.
Limitaţi de perioada concediului, ne-am hotărât pentru sfârşitul lui august, când ne aşteptam la o temperatură respirabilă. (Problema, de multe ori, nu este temperatura ridicată ci umiditatea de saună din aer: un drum de noapte pe malul mării îl faci sub cerul spuzit de stele cu ştergătoarele de la maşină în funcţiune căci umiditatea de afară se condensează puternic pe parbrizul răcit de aerul condiţionat.)
Dar 2010 nu a fost un an normal. A plouat extrem de mult iarna (lucru bun, căci s-au umplut rezervoarele de apă din munte şi nu mai sunt restricţii la consum). Până la mijlocul lui iulie temperaturile au fost mai mici ca de obicei (o primăvară cipriotă continuă). Apoi a veni brusc vara, cu depăşiri de maxime istorice la Limassol: zile cu peste 40 de grade. (Maxima pe care am prins-o în şapte ani de Cipru a fost de 37.) Iar acum am avut parte de 34-36 ziua şi 23-27 noaptea. Noroc cu băile de dimineaţă şi seară şi cu briza ce mai adia din când în când la mal de mare. Aerul condiţionat din casă a funcţionat aproape tot timpul.
Cu toată temperatura ridicată, pe 1 septembrie, în câteva locuri de pe insulă a plouat, lucru cu totul neobişnuit pentru această perioadă a anului.
Umbra
joi, 9 septembrie 2010
Pregătiri de Cipru: maşina
Pentru o mobilitate cât mai mare, închirieire unei maşini este de bază. Oricum, pentru excursii ocazionale găseşti o ofertă foarte mare la recepţia hotelului.
După o căutare pe Google şi comparări de preţuri, maşina am închiriat-o prin Pan Gosmio (www.pangosmio.gr/car-hire-car-rental/cyprus.asp), membru Economy Car Rentals (http://www.economycarrentals.com/). Am ales o maşină automată (fiind obişnuit cu aşa ceva şi ţinând cont că în Cipru circulaţia este pe partea stângă; nu mai trebuie să fiu concentrat şi pe schimbarea vitezelor, căci oricum semnalizarea dă ceva de furcă, maneta fiind opus faţă de cea cu care sunt obişnuit). Am optat pentru un Mistsubishi Colt, cu portbagaj mic, dar în care intră două valize. Preţul (341 de euro pentru 12 zile, din care numai 54 plătiţi la rezeravre) include un al doilea şofer şi asigurare full. Firma locală ce a livrat maşina este Autodirect (http://www.autodirect.com.cy/), neagreată pe aeroport, aşa că un shuttle bus ne-a dus din parcare la sediu, undeva la 10 minute depărtare. Harta de pe spatele contractului de închiriere e destul de detaliată pentru a găsi drumul de întoarcere spre garajul firmei. Preţul benzinei: 1.06 euro pe litru.
După o căutare pe Google şi comparări de preţuri, maşina am închiriat-o prin Pan Gosmio (www.pangosmio.gr/car-hire-car-rental/cyprus.asp), membru Economy Car Rentals (http://www.economycarrentals.com/). Am ales o maşină automată (fiind obişnuit cu aşa ceva şi ţinând cont că în Cipru circulaţia este pe partea stângă; nu mai trebuie să fiu concentrat şi pe schimbarea vitezelor, căci oricum semnalizarea dă ceva de furcă, maneta fiind opus faţă de cea cu care sunt obişnuit). Am optat pentru un Mistsubishi Colt, cu portbagaj mic, dar în care intră două valize. Preţul (341 de euro pentru 12 zile, din care numai 54 plătiţi la rezeravre) include un al doilea şofer şi asigurare full. Firma locală ce a livrat maşina este Autodirect (http://www.autodirect.com.cy/), neagreată pe aeroport, aşa că un shuttle bus ne-a dus din parcare la sediu, undeva la 10 minute depărtare. Harta de pe spatele contractului de închiriere e destul de detaliată pentru a găsi drumul de întoarcere spre garajul firmei. Preţul benzinei: 1.06 euro pe litru.
miercuri, 8 septembrie 2010
Pregătiri de Cipru: zborul
Încă din iarnă ne-am hotărât pentru o vacanţă de două săptămâni în Cipru, să revedem locurile în care am stat mai bine de şapte ani. Am ales sfârşitul lui august, fiind limitaţi, pe de o parte, de vacanţa şcolară, iar de pe alta, de temperaturile ce le ştiam insuportabile pentru mijlocul verii.
Oferta de zboruri directe este limitată: TAROM şi BlueAir. Câţiva ani a avut curse, cu avioanele proprii, şi CyprusAirways (cu un zbor de durată mai lungă căci, datorită situaţiei politice legate de Ciprul de Nord, aeronavele lor nu au permisiunea de a survola spaţiul aerian turcesc). Chiar şi acum am luat biletele prin Cyprus Airways căci, deşi zborul e operat de TAROM, au fost mai ieftine cu aproape 10%. (Nimic ciudat: cum biletele le-am luat pe net, cei aproape 10% reprezintă diferenţa de TVA dintre Cipru -15% în general, 5% pentru produsele alimentare şi 8% pentru activităţile turistice- şi România.)
N-am fost ferm convinşi din primăvară să facem rezervările. Cu riscurile de rigoare (date fixe), un bilet TAROM ne-ar fi costat circa 170 de euro. Şi nici pentru low cost-ul de la BlueAir nu am optat (260 de euro în iulie). Aşa că am dat 308.
După două ore de la decolarea de pe Henri Coandă (unde duty free-ul e în euro -numai aeroportul Ben Gurion din Israel îl mai ştiu cu cumpărături ce nu se fac în moneda locală- iar o apă minerală la jumătate de litru costă 9 lei) ne-a întâmpinat noul aeroport din Larnaca. O monedă de 2 euro e necesară pentru a face rost de un cărucior de bagaje (o recuperezi când laşi căruciorul în locurile special amenajate).
Oferta de zboruri directe este limitată: TAROM şi BlueAir. Câţiva ani a avut curse, cu avioanele proprii, şi CyprusAirways (cu un zbor de durată mai lungă căci, datorită situaţiei politice legate de Ciprul de Nord, aeronavele lor nu au permisiunea de a survola spaţiul aerian turcesc). Chiar şi acum am luat biletele prin Cyprus Airways căci, deşi zborul e operat de TAROM, au fost mai ieftine cu aproape 10%. (Nimic ciudat: cum biletele le-am luat pe net, cei aproape 10% reprezintă diferenţa de TVA dintre Cipru -15% în general, 5% pentru produsele alimentare şi 8% pentru activităţile turistice- şi România.)
N-am fost ferm convinşi din primăvară să facem rezervările. Cu riscurile de rigoare (date fixe), un bilet TAROM ne-ar fi costat circa 170 de euro. Şi nici pentru low cost-ul de la BlueAir nu am optat (260 de euro în iulie). Aşa că am dat 308.
După două ore de la decolarea de pe Henri Coandă (unde duty free-ul e în euro -numai aeroportul Ben Gurion din Israel îl mai ştiu cu cumpărături ce nu se fac în moneda locală- iar o apă minerală la jumătate de litru costă 9 lei) ne-a întâmpinat noul aeroport din Larnaca. O monedă de 2 euro e necesară pentru a face rost de un cărucior de bagaje (o recuperezi când laşi căruciorul în locurile special amenajate).
marți, 7 septembrie 2010
Limassol
ΥΑΣΑΣ ΛΕΜΕΣΟΣ!
După trei ani locul e aproape neschimbat. Aceleaşi autobuze vechi se opresc în staţiile cu câţiva călători. Un bloc de la malul mării a primit zugrăveală nouă, un altul (vechi, nu nou construit) aşteaptă cumpărători, iar unul plin de birouri pare părăsit de mult timp. Sub soarele arzător oraşul îşi trăieşte liniştea proverbială. Un colţ de lume încremenit în timp.
Cipru nu este o destinaţie ieftină. „E uimitor cât de iefnine ne par toate când mergem în vacanţă în străinătate”, spune un localnic. Şi continuă: „În centrul Berlinului berea e mai ieftină decât la crâşma de la mine din sat.” (Când spui sat trebuie să te gândeşti la o zonă rezidenţială liniştită, de vile, cu străzi asfaltate şi apă curentă. Un mini-oraş.) La adoptarea euro la 1 ianuarie 2008, rata de schimb a fost fixată la 1 CYP = 1.7086 euro. Mie mi s-a părut că preţurile noi au fost obţinute prin înmulţirea cu 2 a celor vechi.
Ceea ce încă uimeşte aici este încrederea în cel de lângă tine: la micile restaurante de pe malul mării, de exemplu, vei vedea lucruri de valoare lăsate pe mese de cei care se bălăcesc fără nici o grijă.
Deşi ora este aceeaşi ca în România, fiind mai la est, spre sfârşit de august soarele apune cu circa 40 de minute mai devreme.
În afară de circulaţia pe partea stângă, trebuie considerat că în Cipru prizele de alimentare sunt pe model UK (cu întrerupător la fiecare în parte şi protecţie pentru bornele active). Un adaptor este binevenit. (La ştecherul local borna de masă e mai lungă, deschizând, mecanic, locaşul celorlalte două. Deci cel mai simplu adaptor e o şurubelniţă subţire sau vârful ascuţit al unui cuţit.)
Cât despre cazarea la Limassol, noi am rezolvat-o simplu: vechiul landlord ne-a aşteptat cu braţele deschise în apartamentul ce ne-a fost casă in ultimii ani pe insulă. Dacă nu stăteam acolo, am fi ales hotelul Ajax (http://www.ajaxhotel.com/). La 10 minute de mers de una din plajele din oraş, cu piscină, şi un preţ oferit de 70 de euro (toţi trei, cu mic dejun inclus) părea o alternativă rezonabilă.
După trei ani locul e aproape neschimbat. Aceleaşi autobuze vechi se opresc în staţiile cu câţiva călători. Un bloc de la malul mării a primit zugrăveală nouă, un altul (vechi, nu nou construit) aşteaptă cumpărători, iar unul plin de birouri pare părăsit de mult timp. Sub soarele arzător oraşul îşi trăieşte liniştea proverbială. Un colţ de lume încremenit în timp.
Cipru nu este o destinaţie ieftină. „E uimitor cât de iefnine ne par toate când mergem în vacanţă în străinătate”, spune un localnic. Şi continuă: „În centrul Berlinului berea e mai ieftină decât la crâşma de la mine din sat.” (Când spui sat trebuie să te gândeşti la o zonă rezidenţială liniştită, de vile, cu străzi asfaltate şi apă curentă. Un mini-oraş.) La adoptarea euro la 1 ianuarie 2008, rata de schimb a fost fixată la 1 CYP = 1.7086 euro. Mie mi s-a părut că preţurile noi au fost obţinute prin înmulţirea cu 2 a celor vechi.
Ceea ce încă uimeşte aici este încrederea în cel de lângă tine: la micile restaurante de pe malul mării, de exemplu, vei vedea lucruri de valoare lăsate pe mese de cei care se bălăcesc fără nici o grijă.
Deşi ora este aceeaşi ca în România, fiind mai la est, spre sfârşit de august soarele apune cu circa 40 de minute mai devreme.
În afară de circulaţia pe partea stângă, trebuie considerat că în Cipru prizele de alimentare sunt pe model UK (cu întrerupător la fiecare în parte şi protecţie pentru bornele active). Un adaptor este binevenit. (La ştecherul local borna de masă e mai lungă, deschizând, mecanic, locaşul celorlalte două. Deci cel mai simplu adaptor e o şurubelniţă subţire sau vârful ascuţit al unui cuţit.)
Cât despre cazarea la Limassol, noi am rezolvat-o simplu: vechiul landlord ne-a aşteptat cu braţele deschise în apartamentul ce ne-a fost casă in ultimii ani pe insulă. Dacă nu stăteam acolo, am fi ales hotelul Ajax (http://www.ajaxhotel.com/). La 10 minute de mers de una din plajele din oraş, cu piscină, şi un preţ oferit de 70 de euro (toţi trei, cu mic dejun inclus) părea o alternativă rezonabilă.
Baia de seară
Ce poate fi mai relaxant decât o baie în mare noaptea? Cu mâinile în urechi, ca să nu-ţi intre apa dar şi ca să nu mai auzi zgomotele din jur, plutind pe spate în marea calmă şi plăcută, privind cerul, gândul zboară liber. Poate pe vreuna din planetele stelei la care te uiţi, la mii de ani-lumină departate, un locuitor ai unei lumi necunoscute priveşte şi el cerul şi se întreabă pe unde sunt celelalte fiinţe din univers. Şi în liniştea înconjurătoare, surpriza strălucirii de o clipă a unei stele căzătoare.
luni, 6 septembrie 2010
Vacanţă
După trei ani, ne-am hotărât pentru o scurtă reîntoarcere. De data aceasta, în vacanţă. Pe 22 august am luat drumul aeroportului. Două ore de zbor şi au revenit amintirile, începând cu senzaţia de saună când ne-am dat jos din avion (deşi aproape 9:30 seara, afară ne-au întâmpinat 28 de grade şi umiditate ridicată). Autostrada. Denumiri de locuri cunoscute: Mazodos, Lefkara, Zigy, Moni, Governor Beach,... Limassol. Bine te-am regăsit Cipru! (Câteva impresii, pe Călător pe Terra şi Here, on Terra!)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)