La taclale cu Anca: Uşa

Ce se întâmplă când închidem o uşă? Închidem o etapa a vieţii noastre, poate plăcută sau poate neplăcută. Din toate cele trăite anterior, lăsăm doar amintirile să ne mai aline din când în când.

Cândva, într-o zi, ne simtim vindecati si destul de puternici sa redeschidem usa inchisa de mult („doar pentru cateva secunde”, am spus atunci). Avem dorinta de amintiri placute. Dar rana ce am crezut-o vindecată, se deschide si mai adanc de data asta. Şi suntem dezamagiti, gasind doar praf in spatele usii si nu aşteptata fericire nostalgica si placuta.

De ce tratam fiecare dezamăgire ca pe o boala si nu ca pe un leac? De ce nu ne putem aduna puterea de a transforma o rană într-o cicatrice ce nu mai doare (dar care ne va marca puterea, independenta si experienta noastra)? Suntem prea slabi? De ce privim doar in spate si nu ne dam seama ce se intampla in fata? Trebuie sa invatam sa apreciam ce am obtinut, sa invatam sa inchidem multe usi in urma, nu sa le lasam crapate si sa speram ca se vor inchide singure. Sunt prea multe ce timpul nu poate vindeca dacă nu dăm o mână de ajutor.

Iar când vrem ceva cu adevarat nu trebuie să renuntam. Vom fi dezamagiti si raniti de multe ori.. Dar trebuie şă stim ca va exista un moment cand vom obtine ceea ce ne dorim cu adevarat, iar sentimentul de invingator va acoperi tot efortul si nimic din greul ce l-am facut nu va mai conta. Va conta doar prezentul.