Roboţei

Prin 1996 (încă nu începuse era telefoniei mobile în România) am avut un şoc imens când, dând un telefon, mi-a răspuns un robot. Reacţia a fost imediată: am închis în grabă. Mi-au trebuit apoi vreo câteva minute bune să-mi revin, să sun din nou şi să las un mesaj.

Astăzi, cu toată obişnuinţa cu noile tehnologii (multe din ele impuse şi deloc necesare), am avut iar un şoc (dar nu am închis imediat ci am aşteptat ascultător terminarea apelului). A sunat telefonul fix. Nu am apucat să spun Alo căci o voce monotonă şi-a început repertoriul: Vă mulţumim că aţi apelat zilele trecute la serviciile noastre... Vrem să facem un sondaj privind satisfacţia serviciilor... Cum a fost...? Dacă aţi fost mulţumit apăsaţi... dacă... Şi tot aşa vreo 6 întrebări. Mulţumesc... Şi convorbirea (care convorbire?) s-a încheiat fără să scot un cuvânt.

Oare unde vom ajunge peste 100 de ani? (Partea cu vom ajunge e pur retorică, căci eu ştiu unde. Nici veţi ajunge nu e mai bine, căci cei ce citesc acum aceste rânduri au şi ei o bună idee unde vor fi.) Reformulez.

Unde va ajunge omenirea după 100 de ani? Fiinţe anoste, închise în cuburi moderniste ce nu le-au părăsit niciodată, dar foarte activi social datorită inimaginabilelor tehnologii dezvoltate între timp?