Iarnă

Iarnă. Cerul cenușiu cerne liniștit fulgi mari de zăpadă peste orașul înghețat. Pornit de dimineață de acasă, după un drum cu tramvaiul şi autobuzul, Dan se îndreptă încrezător spre melodia lentă ce se aude în mijlocul parcului. Inconjurat de copaci desfrunziţi, patinuarul îşi aşteptă patinatorii. E mijloc de săptămână şi, deşi vacanţă şcolară (sau poate din cauza asta, căci muţi dintre elevi s-au îndreptat spre munte şi tabere), deocamdată nu sunt prea mulţi doritori de căzături pe gheţă în ritm de muzică.

Cu două zile în urmă bunicii i-au făcut cadou o pereche de patine. Acum e nerăbdător să le încerce pentru prima dată. Ca orice patinator cu experienţă, a plecat spre patinuar cu patinele în mână. S-a simţit mândru şi plin de importanţă urmărind cu coada ochilui privirile aruncate de către puţinii călători din mijloacele de transport în comun. (Bineînţeles, deşi erau locuri destule pe scaune,  a avut grijă să rămână în picioare, undeva cât mai în faţă.)

Încă un cot al aleii şi în faţă apare intrarea. Zâmbetul încrezător se risipeşte brusc şi piciorul drept rămâne pentru o clipă suspendat în aer. „Unde e bunica?”  Îi promisese că va veni să-l susțină, de pe margine, în prima lui încercare.

PS: Unde sunt iernile și zăpezile de altădată?