File de agendă: aprilie 2000

Orașul este mare, respiră cu zgomot, înecat de praf şi gazul țevilor de eșapament, strălucește în centru prin luminile vitrinelor elegante și firmele de pe clădiri, cade în întuneric la “periferiile” care încep la câteva zeci de metri de bulevardele centrale și se lățesc până la margini. Parcurile se întind iernatic, fără frunze, primenite de maturi primitive, urâțite de lacuri fără apa sau retrase departe de malurile albite de hârtii și sticle de plastic. Cartierele bucureșteanului de rând: cenușiu bacovian, animat de lătratul câinilor ce lenevesc protector la buzele tocite ale scărilor de bloc. Praful îneacă aici parca mai mult, același praf care intervine decisiv în culoarea mașinilor ce-și păstrează nuanțele doar în jumătatea superioara a portierelor. Mașinile curg repede, mânate de un mecanism ce reduce șoferul la o simpla piesă dintr-un angrenaj imens; oamenii se întâlnesc pe străzi, se înghesuie în autobuzele noi, pe peroanele metroului ce sosește o data la 2 sau 10 minute. Sunt singuri în aglomerație. Hotelurile sunt frumoase, băncile sunt semețe, steagurile lumii flutura la picioarele clădirilor ce încearcă o evadare din limitele autohtone. Stingher, întunecat și îmbătrânit, vechiul București se întinde de la malul stâng al Dâmboviței până la Universitate, oferind deliciile unei arhitecturi doar partial salvate, lipsit de veselia unui prezent căruia să-i aparțină.

2020

Moment

Visele îți călăuzesc drumul. Dar nu uita să zâmbești la ceea ce întâlnești în cale.

Riduri

Când îi văd, mă întreb de fiecare dată care este rostul agenților de pază în vagoanele de metrou. De astă dată era o agentă, îmbrăcată în obișnuita uniformă neagră și încruntată ca toți ceilalți. (Nu am văzut niciunul zâmbind.) Oare cutele de pe frunte sunt considerate boală profesională? Sau criteriu de promovare?

Drum

10

Zâmbește

Gândește-te la tot ceea ce ai făcut. Ai descoperit prieteni noi sau te-ai împăcat cu cei vechi, ai plâns, ai râs, ai urât, ai suferit, ai iubit, te-ai certat, te-ai împăcat, ai sperat, ai visat. Adu-ţi aminte de cei cu care ai făcut toate aceste lucruri. Indiferent dacă te-au îmbrățișat ori ţi-au spus vorbe grele, adu-ţi aminte câţi fost prezenţi în viata ta. Fiecare, în felul lui, te-a ajutat să ajungi unde eşti acum. Oprește-te puțin din drum. Zâmbește! Pornește mai departe cu bucuria zilelor ce vin.

A fost odată

Căldura ultimelor zile ne-a scos la plimbare prin parcuri. Copiii sunt cei mai fericiți în joaca lor serioasă. De la ei ar trebui să reînvățăm trei lecții importante:
* să ne bucurăm din orice,
* să cerem ceea ce vrem până obținem,
* să fim mereu în mișcare, să nu stăm o clipă locului.

De ce a rămas atât de departe copilăria?

Azi

Ziua de ieri este deja istorie şi nu o mai putem schimba. Ziua de mâine nu știm cu siguranță ce ne va aduce. Azi este aici, o oportunitate certă. Zâmbește la frumusețea caldă a zilei. Trăiește clipa!

La malul mării

Călătorul a ajuns obosit la malul mării când soarele tocmai atingea linia orizontului îmbrăcând spuma valurilor în nuanţe multicolore. Peste întinsul vast nu se vedea zbor de pescăruş. Era linişte învăluită în melancolie. Din spate veneau miile de paşi făcuţi pe pământul bătătorit. În faţă se întindea infinitul unduitor ce ţinea ascuns misterul de dincolo de orizont. Oprit la linia unde apa mângâia nisipul, călătorul nu credea că are cum să mai facă un pas înainte. Se putea întoarce spre cele deja cunoscute. Sau... Ce va alege?