O lume a calculatoarelor

Motto: „As a computer, I find your faith in technology amusing."

Fiecare zi in faţa ecranului de calculator... Oare tindem spre o lume a calculatoarelor? Sau deja suntem acolo?

Oare tehnologia este factorul care adânceşte diferenţa dintre natural şi artificial? Suntem din ce in ce mai rupti de natura si traim din ce in ce mai mult intr-o realitate virtuala. Devenim neputinciosi in fata unei greve a distribuitorilor de benzina sau a unei pene generalizate de electricitate. Posta electronica inlocuieste posta clasica, telefonul se substituie intalnirilor la o bere. Din fiinta sociala, omul se transforma in fiinta tehnologica. Robot? Ce urmeaza? O viata intr-o camera cu pereti goi, plina de sisteme de comunicatie de unde sa rezolvi totul. Si uite asa scenariile futuriste in care MASINA e stapana omenirii, tind spre realitate. Iar culmea este ca de vina nu e inteligenta artificiala care ajunge sa fie atotstapanitoare ci lenea noastra de a fi din ce in ce mai dependenti de tehnologie. Naturalul e pe cale de extinctie.

The real danger is not that computers will begin to think like men, but that men will begin to think like computers!

Scenarii futuriste în care MAŞINA e stăpâna omenirii? Viitor? Nu este oare prezent? De câte ori nu se întâmplă ca un funcţionar în faţa unui ecran de calculator să-ţi dea ca argunent suprem "aşa este că aşa e în calculator"? Începem să refuzăm să gândim.

MAŞINA? Urmează o nouă zi în faţa ecranului...

Tânjim să fim plânşi de milă!

Citesc în unul din ziare o întâmplare petrecută pe ţărmurile democraţiei europene vestice: un localnic get-beget învită la o plimbare cu şalupa şi câţiva conaţionali de-ai noştri. Plimbarea se lasă şi cu o petrecere la mal de mare, unde spiritele se încing de alcool şi soare şi duc spre divergenţe de opinie. Ca urmare, conaţionalii noştri sunt lăsaţi la ţărm, barca plecând fără ei spre punctul de venire. Şi de aici, un întreg articol despre naţionalims, şovinism şi antiromânism.

Oare cum de a ajuns un beţiv subiect de interes naţional? Şi chiar punem preţ pe vorbele înmiresmate de abur de alcool? De ce nu vrem să conştientizăm că peste tot în lume sunt oameni buni şi oameni încrâncenaţi? De ce tânjim să fim plânşi de milă?

Prins în mijloc de noapte de vară, în mijloc de câmp, de o ploaie torenţială de cod galben, orice ai face, vei ajunge acasă ud leoarcă şi plin de noroi. Dar depinde doar de tine starea de spirit în care ajungi. Depinde de ce vrei să vezi după trecerea ploii: noroiul gros prin care mergi sau cerul clar spuzit de miracolul stelelor.

Cum vedem viitorul, aşa va fi!

Rolul mass-media

Spre miezul nopţii degetul telecomandic face o ultimă tură a canalelor de cablu. Zăbovesc 2-3 minute la unul din tocşourile care se revarsă la această ora. Privesc un tip anost, ce se vrea dramatic. Încerc să fac abstacţie de limbajul de mahala şi caut să înţeleg dacă mi se adresează mie ca ascultator sau găştii din platou (nu reuşesc de loc să-i captez privirea). Ajung la concluzia că efortul de gândire nu merită. 3 minute pierdute ce trebuie uitate. Schimb canalul.

A doua zi, într-unul din ziare, surpriza unei cronici TV care îmi aduce aminte de tipul ce l-am considerat fără valoare. Sunt pe aceeași lungime de undă cu articolul. Şi totusi, se nasc întrebări. De ce un asemenea articol? De ce să scrii despre oameni pe care nu-i agreezi? Nu-i mai bine să-i ignori, iar prin ignorare să ajungă în uitare? Oare aşa ne creăm vedetele și idolii moderni? Vreau să citesc despre oameni pe care să-i admir, nu despre oameni pe care să-i înjur. Dar de imense multe ori, nici presa, nici televizorul nu-mi oferă această posibilitate. Care este rolul mass-mediei?

Mass-medis este o forţă care nu ar trebiu să mizeze pe slăbiciunile oamenilor pentru a contoriza audienţă sau mări tiraje. Ar trebuie să impună modele. Dar, cum banul este o roată ce învârte lumea toată, de prea multe ori mass-media nu se deosebeşte cu nimic de companiile pe care le critică pentru activităţile neortodoxe de mărire a profitului propriu.

De ce?

De ce poliţia rutieră (sau cine o fi) se chinuie cu schimbarea indicatoarelor „Oprirea interzisă” degradate (de uzură, de vreme, de ...) cu altele noi, dacă nimeni nu le respectă şi nimeni nu ia măsuri să fie respectate? Banii astfel economisiţi nu ar putea fi folosiţi la altceva?

La taclale cu Anca: Despre prieteni

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă cuvântul Prieten? Consideri că omul pe care l-ai cunoscut ieri pe stradă şi te-a ajutat să-ţi duci bagajele ţi-e prieten? Câţi prieteni ai? Dacă în mintea ta e o listă întreagă de nume şi nu ştii la care să te opreşti, nu cred că ai descoperit adevărata prietenie. Dar dacă e un singur nume, eşti un om fericit!

Scrisoare din tinereţe

OK, uite! Stiu cum te simti acum, când iubeşti şi eşti părăsit. Durere, disperare, neputinţă, dezechilibru. Stiu ca este groaznic. Cand esti indragostit si stii ca e cineva acolo pentru tine, totul pare mai bun, mai luminat, mai perfect si nu esti atent de loc la ce se intampla in jurul tau. Dar pana la urma te trezeste ceva la realitate. Iar cand iti dai seama că totul s-a terminat, doar la asta te gandesti si nimic nu mai pare la locul lui. Nu te mai poţi concentra la nimic. Şi chiar daca esti plin de ura, daca EA ti-ar spune orice, te-ai lumina deodată si în fiecare secunda iti vei construi noi speranţe. Stii, cand iubesti pe cineva nu e asa usor! Iubriea poate ucide, dar este cel mai frumos lucru care ti se poate intampla. Tu inca o iubesti, şi cu tot timpul care va trece, amintirea va ramane ca o rană. Într-o zi rana asta se va închide. Dar sa nu uiti că oricand se poate redeschide. Ura nu poate acoperi ubirea. Ai nevoie de liniste sa te gandesti bine la ce vrei. Şi daca nu iti trece, nu renunta. Lupta in continuare!

Iar dacă lupta ta nu va duce spre iubire şi va atinge, în timp, linişte sufletească, indiferenţa, nu o transforma în răzbunare spre alte persoane. Nu te juca cu sentimentele lor doar pentru a răni şi tu. Nu râde de penibilitatea altora în a câştiga dragostea. Aşa ai fost şi tu. Bucură-te de ce ai avut şi asigură-te că peste ani vei privi cu un zâmbet la ceea ce s-a întâmplat şi nu te vei urî pentru suferinţa adusă altora. Fără penibilul tinereţii viaţa ar fi mult mai anostă.

(Coautor cunoscut, 13 ani)

Viitor

Mi-e greu să mă gândesc cum va fi peste ceva ani. Mi-e greu să-mi închipui cum va arăta o zi când tata şi mama nu vor mai fi, când Anca va fi departe de noi, pe drumul ei. Toţi sunt un liant care fac ca ingredientele zilnice să se amestece într-un anumit fel, ca lucrurile să se aşeze pe un anumit făgaş.

Mentorul

În orice domeniu, păşeşti mai uşor dacă paşii îţi sunt îndrumaţi de un mentor. Dar cum trebuie să fie mentorul? El trebuie doar să-ţi ghideze drumul, nu să-ţi impună cărarea. Iar un mentor bun nu trebuie să-ţi impună nici măcar destinaţia. În cazul în care te-ai hotărât să schimbi destinaţia, mentorul nu trebuie să te convingă de contariu, ci doar să recunoască „de aici încolo experienţa mea e insuficientă ca să te mai pot călăuzi”.

Un mentor bun e cel care îţi spune: „Nu ştiu totul despre toate ca să-ţi pot da sfaturi. Nu am răspunsuri la întrebările tale, dar experienţa care o am îmi va permite să formulez un răspuns. Pe de altă parte, trebuie să realizezi că experienţa mea poate să fie irelevantă pentru tine. Deciziile trebuie să le iei singur. Eu doar îţi pot prezenta fapte care să te ajute să iei decizia.”

Un mentor bun e cel care nu-ţi repetă de fiecare dată că „deciziile sunt ale tale şi trebuie să le iei singur” atunci când nu-i place acțiunea ta. Trebuie să „te ia de mână” pe drumul care-l urmezi şi să te încurajeze pentru direcţia pe care ai luat-o. Mai bine spus, sa nu te descurajeze în deciziile pe care vrei să le formulezi.

„Mentorule, ia-mă de mână să intrăm împreună în peştera întunecoasă de lângă drum! Mi-e frică singur.” Răspunsurile nu pot fi decât trei:

• „Am fost acolo, nu mi-a plăcut ce am văzut şi nu mai vreau să intru. Pot să-şi spun ce am văzut şi de ce nu mi-a plăcut. Mai mult nu pot să te ajut.”
• „Hai să intrăm! Pot să-ti spun de pe acum la ce să ne aşteptăm, căci am fost acolo.”
• „Nici eu nu am intrat. Hai să intrăm! Dar s-ar putea şi mie să-mi fie frică, aşa că s-ar putea să am nevoie de sprijinul tău.”

Un răspuns de genul: „De ce vrei să intri? Nu e nimic interesant acolo!” nu este al unui mentor adevărat.
Dar, cel mai important, un mentor adevărat nu trebuie să te împiedice (voit sau involuntar) să urmezi un drum pe care el nu-l va urma niciodată. „Deciziile sunt ale tale!”

Turistul

A venit pentru prima dată în România. Deplasarea a fost foarte scurtă. M-a întrebat de un hotel în centru, că măcar din taxi să poată vedea oraşul. După întâlnire, m-a rugat să-i chem un taxi să-l ducă la aeroport, remarcând, oarecum speriat: "Sper să nu fie un şofer nebun, ca cel pe care l-am luat ieri. A mers în viteză, nerespectând nici un indicator de circulaţie. De câteva ori a luat-o pe contrasens. Era să ne şi ciocnim cu alt taxi." Probabil e singura amintire cu care va rămâne după primul contact cu România. Când, şi cum, vom învăţa să nu de mai speriem turiştii?

Păpuşi automate

Soarele răsare leneş pe întinderea calmă a oceanului răcoros. Întins în hamacul legat între catarge, atent de voie la sunetul clopoţelului legat de undiţă. De undeva din depărtare se aude o muzică suavă. Se anunţă o nouă zi frumoasă. Muzica creşte în intensitate. Nu se vede nici o urmă de ţărm şi nici o adiere de vânt nu cutremură suprafaţa de oglindă a apei. Parcă se distinge vag srigătul de bucurie al unui pescăruş ce tocmai a văzut bancul de peşte. Iar muzica mai creşte în intensitate. Dar totuşi de unde? Nici un pic de vând nu bate dinspre ţărm. Şi muzica tot creşte în intensitate. AHA! E melodia polifonică de trezire a telefonului mobil.

In oraşul plin de trafic de cinci ori pe saptamană,
Câte-o dată şi în weekend,
Orasenii, pe trotoare,
Tropăie absenţi la muncă dimineţa.
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.

In oraşul plin de trafic
Nu rasuna pe trotuare
Decât tropăiala mută la serviciu şi acasă.
Feţe plate,
Sub un cer senin, sau ploaie,
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila şi absenta.

In oraşul plin de trafic de cinci ori pe saptamană,
Câte-o dată şi în weekend,
Un batran si o batrană,
Doua jucarii stricate,
Merg ţinându-se de mână,
Merg cu gândul dus departe... [1]

([1] După „Acuarelă” de Ion Minulescu)

Salut Lume!

Ce pot spune pentru un început? Ceva care să rămână în memoria celui care citeşte şi să-l facă să mai revină? Câteva cuvinte despre mine ca să trezesc curiozitatea? Oricum, este încă o picătură de cuvinte în imensul ocean al vorbelor ce ne-au năpădit pe toate canalele posibile (şi inimaginabile). Aşa că răspund dilemei, cu un simplu "Salut Lume!".