Păpuşi automate

Soarele răsare leneş pe întinderea calmă a oceanului răcoros. Întins în hamacul legat între catarge, atent de voie la sunetul clopoţelului legat de undiţă. De undeva din depărtare se aude o muzică suavă. Se anunţă o nouă zi frumoasă. Muzica creşte în intensitate. Nu se vede nici o urmă de ţărm şi nici o adiere de vânt nu cutremură suprafaţa de oglindă a apei. Parcă se distinge vag srigătul de bucurie al unui pescăruş ce tocmai a văzut bancul de peşte. Iar muzica mai creşte în intensitate. Dar totuşi de unde? Nici un pic de vând nu bate dinspre ţărm. Şi muzica tot creşte în intensitate. AHA! E melodia polifonică de trezire a telefonului mobil.

In oraşul plin de trafic de cinci ori pe saptamană,
Câte-o dată şi în weekend,
Orasenii, pe trotoare,
Tropăie absenţi la muncă dimineţa.
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.

In oraşul plin de trafic
Nu rasuna pe trotuare
Decât tropăiala mută la serviciu şi acasă.
Feţe plate,
Sub un cer senin, sau ploaie,
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila şi absenta.

In oraşul plin de trafic de cinci ori pe saptamană,
Câte-o dată şi în weekend,
Un batran si o batrană,
Doua jucarii stricate,
Merg ţinându-se de mână,
Merg cu gândul dus departe... [1]

([1] După „Acuarelă” de Ion Minulescu)