Mi-e dor

Mi-e dor de iernile copilăriei, când zăpada construia o întreagă lume de poveşti şi apa din bocanci nu era luată în seamă.

Mi-e dor de derdeluşul de la ţară, când ne bucuram că n-a trecut plugul şi tot drumul din sat era numai al nostru.

Mi-e dor de mirosul de foc de lemne, de friptura proaspătă de porc făcută pe plită, de mustul adus din beciul îngheţat.

Mi-e dor de părul bătrân din grădină, în care, oricât de grea era iarna, mai găseai, undeva în vârf, câteva pere uitate de toamnă.

Mi-e dor de pădurea dezgolită, acoperită de nea şi plină de linişte amorţită, unde, cu vecinul pădurar care o cunoştea ca-n palmă, căutam şi găseam întotdeauna un brăduţ pentru Crăciun.

Mi-e dor de lătratul supărat al lui Azor, când în fapt de seară era trezit de glasurile colindătorilor.

Mi-e dor de ciripitul înfofolit al vrăbiuţelor ce învăţau repede să-şi ceară tainul zilnic de firimituri.

Mi-e dor de mirosul proaspăt de cozonac, de aroma clocotitoare a gogoşilor, de laptele cald de abia muls.

Mi-e dor de copilăria zburdalnică, nebunatecă, nepăsătoare şi fără griji, ce a rămas departe, din ce în ce mai departe.