Licurici

Vară la sat. Noapte senină, fără lună. Copilărie. Eram fascinat de multitudinea stălucitoare a stelelor şi încercam să găsesc luminile rarelor (pe atunci) avioane. Şi, cu ceva noroc, poate chiar şi o stea căzătoare. Am fost însă surprins de un punct pâlpâitor ce a trecut repede prin faţa ochilor. Obişnuit să privesc pe cer, mi-a trebuit ceva timp să realizez că punctul era foarte aproape. Am privit în jur şi am observat că nu era singurul. Bunica mi-a explicat că sunt gâze de noapte şi pot încerca să prind una căci nu-mi va arde degetele. Am prins şi am alergat repede la lumină ca să-i văd becul agăţaţ de spate. Am fost dezamăgit când, în lumină, am văzut doar un gândăcel banal. Or mai fi oare licurici?