Eu cu cine votez?

Nu mânca atâtea dulciuri! Nu călca iarba! Nu vorbi cu colegul în oră! Nu folosi liftul în caz de incendiu! Nu traversa prin locuri nepermise! Nu...

Atâtea nu-uri ne-au definit traseul vieții, încât eu am căpătat un soi de alergie la ele. Un soi de rezistenţă, de împotrivire copilărească şi de dorinţă de a face tocmai contrariul pentru a vedea ce se întâmplă dacă... Iar în ultimele zile, această alergie atinge cote negândite. Mesajul pe care-l aud repetat obsesiv, atât din dreapta cât şi din stânga, este: „Nu-l alege pe contracandidatul meu căci a făcut tâmpenii şi va continua să facă prostii!”

Eu cu cine votez?

Bunicul

Spre sfârşitul lui august 1999 (după eclipsa totală), ne întorceam cu maşina de la ţară spre Bucureşti. L-am luat şi pe bunicul, căci, după câteva săptămâni petrecute în aerul curat şi limpede al vieţii de la sat, se hotărâse să se întoarcă la confortul apartamentului de oraş. A fost tăcut tot drumul, cum devenise, încet-încet, în ultima perioadă. Nu mai era volubil şi vesel ca în anii precedenţi. Părea întors spre o realitate lentă, tăcută, numai de dânsul ştiută.

Ca aproape întotdeauna, una din opriri a fost la micii de la Deduleşti. Când m-am întors la maşină, cu cartonul aburind de miresme, s-a uitat mirat la ce am adus şi apoi, mai mirat, la mine: „Dar bine nepoate! Nu dai şi tu o bere?” Şi i-a apărut un zâmbet ştrengar în colţul gurii.

Astăzi, bunicul ar fi împlinit 104 ani. LA MULŢI ANI Bunicule!

Trecut

De câte ori încercăm să înţelegem pe cei apropiaţi, cei care şi-au pus puternic amprenta pe ceea ce am devenit acum? De câte ori ne oprim un pic în drumurile noastre ca să privim în urmă, să judecăm ce am făcut, ce am văzut, ce am primit şi ce am dat şi să schimbăm perspectivele?

Crăciun (?) fericit!

În adâncul sufletului am rămas copii şi ştim (de fapt, dorim), să ne bucurăm aparent din nimic. Avem simboluri pe care le respectăm şi dorim să fie, dacă nu respectate, cel puţin considerate. Unul din ele este Crăciunul cu colindele lui, cu atmosfera lui încărcată de magie. Dar ca la început de noiembrie supermarket-urile să te întâmpine deja cu reclame şi rafturi încărcate de cadouri si clinchete de clopoţei e prea mult! Din nou: doar banii vorbesc. Ce sunt tradiţiile?

O singură dată

De sfârşit cu adevărat se sfârşeşte totul doar o singură dată. Şi până atunci, dacă nu putem să ne bucurăm de ziua de azi, trebuie să ne bucurăm că vine ziua de mâine. Dacă visăm un mâine mai plăcut ca azi, aşa va fi! Surprizele dau aromă vieţii.

Ceaşca de cafea

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.

Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti (unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita) si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.

Cand toti s-au servit, profesorul le-a zis: „Daca ati observat, fiecare dintre voi a pus cafeaua intr-o ceasca scumpa si fina, lasand cestile simple si ieftine pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului de zi cu zi.

Nu conteaza ceasca, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa (sau, in alte, cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru). Ceea ce ati vrut a fost cafeaua, nu ceasca si totusi ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.

Viata e ca o cafea buna; banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Iar majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.

Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiricit oameni sunt cei care stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei îşi fac viata frumoasa.”

[Sursa: Internet]

La taclale cu Anca: Fericire

Omul traieste doar datorita exemplelor frumoase. De fiecare data cand un zambet ne inspira, o lacrima ne da puterea de a continua. Câteodată cuvintele sunt atat de grele incat parcă te izbesc in fata; altă dată sunt atât de usoare incat nici nu iti dai seama de ele.

De fiecare data cand ceva ne trage in jos, cand vedem pe cineva suparat sau amarat, imediat ne oprim iar in noi creşte teama de a nu ajunge la fel. In acel moment, pentru câteva clipe, se stinge pofta de viata.

Trebuie să privim minunile simple din jurul nostru si să învătăm, din tot ce ne-nconjoară, cum să fim mai buni, mai frumosi, mai întelepti si mai iubitori. Putem sa facem din orice o minune, putem trasforma o lacrima intr-un zambet. Trebuie sa ne luam dupa exemplele bune si sa invatam din cele proaste. De fiecare data cand suferim, trebuie sa zambim, si sa stim cum să transformăm suferiţa în lumină, cum sa fim mai puternici.

Fiecare om are parte de momente grele. Din fiecare invatam. Incercam sa gasim drumul care duce spre fericire. Fericirea nu este ceva divin, ce se gaseste greu. Este un lucru simplu care poate fi daruit oricui printr-un simplu gest.

Poate şi noi am dat un exemplu prost cuiva şi niciodata nu vom stii cat de mult a fost afectata acea persoana. Dar de fiecare data cand am dat un exemplu bun, am văzut o faţă care se lumineaza, am vazut cum apare un zambet de mulţimire. Şi, pana la urma, asta conteaza cel mai mult.

Azi

Trecutul nu-l putem schimba. Putem doar să învăţăm din el şi să facem în aşa fel ca să ne bucurăm de viitor. Astăzi este ziua când putem schimba viitorul!

Există libertate?

Există libertate? Sau există doar un laţ care te leagă de ceva sau cineva toată viaţa? Iar diferenţa e doar la lungimea lanţului. Unii au o arie de acoperire mai mare, alţii mai mică. Cei care au o arie mai mare se cred liberi. Aiurea! Cum apucă să se departeze mai mult şi au iluzia că au scăpat, stăpânul îi cheamă la ordine, înapoi în zona permisă. Tot secretul e să te adaptezi şi să-ţi organizezi teritoriul dat astfel încît să-ţi creezi senzaţia de libertate în mişcări.

La taclale cu Anca: Paradisul

Paradisul este un loc în care niciodată nu ai grija de mâine, niciodată nu te simiţi speriat şi nu te temi că ceva rău se va întâmpla. Niciodată nu vezi un om care face rău, un om care fură, sau un animal omorât. În fiecare dimineaţă când te trezeşti, vezi pe geam soarele auriu, radiând cu putere. Nu vezi ploaia răzbunătoare şi nu auzi vântul ţipător.

Paradisul este un loc in care nu iti este teama sa pasesti, ci in care pasesti cu pasi mari. In Paradis nu stii ce inseamna teama, frica, supararea. Fericirea este puternica si calduroasa. Orice om pe care-l întâlneşti îţi zambeşte senin. Nu vezi riduri de suparare. Nu primeşti zambete false.

Totul este curat si neatins, natura este mai puternica ca niciodata, de un verde atat de stralucitor si de nou incat purifica aerul. Nu vezi paduri taiate sau gunoaie aruncate pe jos. Nu vezi poluarea care aici, incet-incet, omoara natura. Cerul este de un albastru puternic. Totul este acoprit cu plante si flori din care nici o culoare nu lipsete.

Totul este perfect în Paradis, doar ca in lumea reala nu exista perfectiune. In Paradis ajungem doar cu imaginatia, care de fiecare data ne duce departe. Cand inchidem ochi si visam la Paradis, ne cuprinde o fericire fără seamăm. Totul capata o altă lumină in jurul nostru. Mai mult ca orice, noi ne dorim sa păşim in acest loc extraordinar.

Dar daca lumea ar fi asa, totul ar devei plictisitor. Fara actine si adrenalina nu am fi plini de viata. Daca azi totul ar fi perfect, nu am mai avea nevoie de maine.