joi, 3 iulie 2014

Şi ei au nevoie de ajutor

Pornind din cotidian sau de la evenimente tragice, unul din subiectele ce-şi găseşte periodic locul pe prima pagină a ştirilor este cel al maidanezilor (câini vagabonzi, fără stăpân sau comunitari, cum mai sunt numiţi). Se prezintă statistici, se critică legislaţia, se propun măsuri drastice sau utopice. Taberele radicale nu ajung la nici un compromis, iar cei mai mulţi dintre noi nu ne implicăm, aşteptând ca problema să fie rezolvată de alţii şi fără să sesizăm că un ajutor mic din partea fiecăruia ar avea un impact major.

Încerc să-mi aduc aminte când am citit un articol nu despre câinii care muşcă oameni ci despre cei care salvează vieţi. Nu găsesc nici o referinţă, cu toate că România ocupă locul 9 în TOP 100 Mondial al ţărilor cu tradiţie în pregătirea echipelor canine de salvare.

Neky Liguard, Nesie Liguard, Yaro Pit Black Tiger, Dias, Next Liguard şi Edelhund Aldo Goldi formează echipa de multi-campioni a Centrului de Educare Canină România (CdEC) (Craiova). Ca urmare a realizărilor şi performanţelor naţionale şi internaţionale, echipajul României a fost invitat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare ce va avea loc la Torino în perioada 20-24 august.

Lipsa de fonduri (şi de sponsorizări) pune însă participarea în pericol. Orice donaţie, oricât de mică, este bine venită. Şi ei au nevoie de ajutorul nostru!

Pentru donaţii:
   Numele beneficiarului : Asociatia Centrul National de Educare Canina
   banca: BRD sucursala Craiova
   cod IBAN : RO17BRDE170SV85727541700 - euro, SWIFT : BRDEROBU
   cod IBAN: RO06BRDE170SV37720521700 - lei

Mai multe informaţii, pe pagina CdEC la https://www.facebook.com/centruleducarecanina.cdec.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu