sâmbătă, 19 iulie 2014

Grădina on-line

Cu ceva timp în urmă (nici prea mult, nici prea puţin) lucrurile erau clare: în piaţă găseai roadele anotimpului. Iarna, cartofi, mere, pere şi ceva morcovi. Primăvara era vremea pentru ceapă verde şi ridichii. Veneau cireşele de mai şi căpşunile. Şi tot aşa. Ştiai că iarna nu ai cum să mănânci roşii sau primăvara pepeni.

Deschiderea spre globalizare a schimbat însă lucrurile: acum, în orice zi, găseşti orice vrei (chiar dacă nu e sezonul respectivei legume în România). Preţurile trebuie să fie mici. Transportul la distanţă înseamnă costuri suplimentare şi marfa nu trebuie să se strice pe drum. Apar îngrăşăminte pentru obţinerea de recolte rapide, conservanţi pentru transport şi modificări genetice pentru producţii cât mai mari.

Bucuria de a consuma legume în orice anotimp a fost repede umbrită de întrebarea cât de sănătoase sunt. Piaţa s-a adaptat repede (cel puţin cu numele) şi astfel pepenii s-au transformat din pepeni verzi în pepeni româneşti (obţinuţi, câteodată, din semințe olandeze utilizând îngrășăminte germane).

Dilema s-a accentuat: unde mai găseşti legume proaspete (care să ajungă la tine pe masă la cel mult 2-3 zile după ce au fost recolate), gustoase şi fără îngrăşăminte chimice? O soluţie ar fi: colinzi pieţele, cumperi, vezi ce-ţi place, vorbeşti cu producătorul, reuşeşti să-i vizitezi ferma şi găseşti, până la urmă, ce-ţi doreşti. Nu este imposibil, dar presupune un efort considerabil.

Există însă o soluţie mult mai simplă: în epoca tehnologiei grădina ajunge direct la tine acasă, on-line. legumeproaspeteacasa.com îţi oferă legume proaspete, brânzeturi, pâine de casă, verdeţuri, cu livrare gratuită o dată pe săptămână în Bucureşti (şi zilnic în Târgovişte).

Sunt aceste legume gustoase şi sănătoase? Comandă, compară, vezi ce spun alţi consumatori şi convinge-te. Alege înţelep!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu