Frământări există şi vor exista întotdeauna. La unele găsim singuri răspunsurile, altele le ocolim, cu altele ne obişnuim să trăim (şi se transformă din frământări în "c'est la vie!"), la altele aşteptăm răspunsuri. Poate acestea din urma sunt cele mai "rele": alături de framântarea în sine se nasc multe altele legate de: cum să întreb, ce să întreb, pot să întreb, cum va reacţiona persoana vizată, etc., etc...Dar de ce atâtea frământări, întrebări şi nelinişti? Câteodată trebuie să uităm de toate, să privim senin, să ne bucurăm de bucuria celor din jur, de cerul cald al dimineţilor răcoroase, de ciripitul păsărelelor fără griji. Din ce în ce mai des, când sunt în dilemă şi trebuie să aleg între a avea dreptate şi a fi fericit, aleg a doua variantă. Constat că e cea care îmi aduce zâmbetul pe buze şi alungă încruntarea din priviri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu